În vâlva acestui an electoral, am ales și eu: să diseminez câteva „postate” dintr-o carte aparte, cu înțelepte învățături despre viață și considerată, pe bună dreptate, „adevăratul manual de etică al românilor” (Gabriel Liiceanu), căci separă, fără putință de tăgadă, apele binelui și frumosului de cele rele (sau rebele) și urât mirositoare; presară repere reale pe drumul către casa comună, la MAMA MORALITATE și arată, în clar, cu degetul, spre derapaje.
„În orice comunitate umană și în orice moment al istoriei sale există un anumit procent de oameni ticăloși. Uneori sunt mai mulți, alteori mai puțini, au o influență mai mare sau mai mică asupra corpului social, sunt, rămânând mereu ticăloși, de un fel sau de altul.” – Petru Creția, Luminile și umbrele sufletului, Ticăloșii, Editura Humanitas, 2023
„Excelențe” ce și-au câștigat titlul la târgul de cariere.
„ Acum, la noi, ticăloși sunt mulți și feluriți, până la speciile cele mai abjecte. (…) Dominația comunistă, impusă din afară, dar altoită apoi pe bogata moștenire lăsată de vremile fanariote – pe care Eminescu le numea „veacul de tină” – a dat, în ceea ce privește nivelul moral al națiunii, rezultate dezastruoase și adânc coruptive. Ne aflăm cuprinși cu toții, cu buni, cu răi, într-o societate grav deteriorată, ticăloșită, rămasă, din propria ei alegere, pe mâinile oamenilor vechii puteri, ai vechilor rânduieli și ai vechilor mentalități. Numai buni pentru un veac de scârnă.” – Petru Creția, Luminile și umbrele sufletului, Ticăloșii, Editura Humanitas, 2023
„Căpușat” e statul, și buzunărit, fără rușine, de fitecine.
„Printre oamenii care dau culoare vremii se disting, prin numărul și prin valoarea lor, ticăloșii. (…) Cum nu se poate tăgădui importanța prezenței lor printre noi, ei merită să scriem despre ei, să le cunoaștem mai bine însușirile, să le aducem omagiul atenției noastre. (…) Am ales cuvântul ticălos, dar mai sunt câteva lângă el cu sensul acesta, mai general: nemernic, netrebnic, mișel și canalie. ” – Petru Creția, Luminile și umbrele sufletului, Editura Humanitas, 2023
Caracatița corupției, monstrul cu nenumărate capete de acuzare: luarea de mită (celebra sacoșă cu bancnote), traficul de influență (realizat, de pildă, pentru numirea „eminențelor” în posturi-cheie și strălucitor salarizate), primirea de foloase necuvenite (inclusiv legendara zeciuială din valoarea contractului), abuzul în serviciu așezat într-o sută una chipuri și care au făcut posibilă acapararea, pe mai-nimica, a imobilelor ce au aparținut de avuția națională; cumpărarea de bunuri litigioase (de regulă, case aflate în curs de retrocedare) și obținerea unor despăgubiri într-un cuantum ce au ucis, nu o dată, bunul-simț; licitații trucate ori prețuri de adjudecare date de două-trei ori peste cap prin acte adiționale și mă opresc aici chiar dacă înșiruirea poate la nesfârșit continua.
„Dar poți să numești așa pe un om când el și-a perfecționat, și-a îndeplinit destinul și a izbândit. Însă limba știe să facă și portretul ticălosului la tinerețe, oricum la începutul carierei sale. Atunci când un om de nimica fiind, vrea să devină cineva; când este o mică secătură, o hahaleră și o farfara, se dă pe lângă alții mai ajunși și este slugarnic, lingușitor, periuță, un trepăduș, un fripturist, un țuțăr și un țucălar. Cu ceilalți însă, pentru că e răzbătător și ajungăreț, este înfingăreț și băgăreț, obraznic, smecher, sforar, pișicher, fățarnic și prefăcut, telpiz și parșiv.” – Petru Creția, Luminile și umbrele sufletului, Ticăloșii, Editura Humanitas, 2023
În drumul mare, la cules „uiumul”.
„În ordinea economică nu este încă un mare spoliator și un tâlhar, nu este încă fur și lotru, el este doar o javră, o mică jigodie care umblă cu tertipuri și cu șiretlicuri. Te trage pe sfoară, croiește minciuni, te șmecherește așa cum se află a fi: un coțcar, un pezevenghi, un găinar, un pungaș, un borfaș, un potlogar și un panglicar, un om care umblă după ciupeală, după chilipir și după pleașcă. Adică după câștig nemuncit, scos de la oameni cărora le dă pe bani dreptul lor legiuit, practică pe care o va folosi până la sfârșitul, de obicei fericit, al vieții sale. Terminologia românească în acest domeniu este pe cât de veche, pe atât de bogată, astăzi acoperind cu vorbe o scară ce urcă de la niște sute, acolo, până la sume fabuloase, pe care le numim bacșiș sau ciubuc sau „o mică atenție”; dar spunem și mită, șpagă, șperț, „plic” sau câteodată dar sau plocon.” – Petru Creția, Luminile și umbrele sufletului, Ticăloșii, Editura Humanitas, 2023
Ce țară bogată am avea, dacă ticăloșii „furăciunile” le-ar preda.
„Dar această lepădătură și această pramatie are gânduri mari: în el dospește, nemăsurată, lăcomia de bunuri și puteri. Și ticălosul de trei parale, dacă are stofă, trece de la furtișag la jaf și se pune pe căpătuială. Pehlivanul, soitarul și măscăriciul vrea să se îmbuibe și să se lăfăie, să hălăduiască și să trăiască în huzur. Și reușește adesea, dar pe drum se transformă. Din lichea devine ticălos în toată legea, și toată legea lui este să fure, să mintă și să stăpânească în afara oricărei legi, și de aceea îi spunem acestui samavolnic: om fără de lege sau nelegiuit. Prinzând osânză, el începe să-și facă mendrele: să jupoaie și să jecmănească, să ia cu japca; jefuiește ca-n codru, ia șapte piei de pe om, îl aduce în sapă de lemn. Pentru că este lacom, apucător, prădalnic, nesățios și hulpav. Și pe măsură ce îi cresc belșugul și puterea, devine trufaș și fudul, îngâmfat, își dă aere, are ifose, e țanțoș și bățos, colțos, țâfnos și arțăgos, cusurgiu și cârcotaș... ” – Petru Creția, Luminile și umbrele sufletului, Ticăloșii, Editura Humanitas, 2023
Încrengături, dificil de descâlcit.
„Ticălosul nu cunoaște rușinea, orice ar face și orice s-ar vădi că a făcut. Este așadar nerușinat și fără obraz sau gros de obraz. (…) Se află printre noi, mișună și făptuiesc, sunt în fruntea bucatelor, ne otrăvesc viața și ne corup sau ne batjocoresc copiii. Pe ascuns sau pe față, vor să ne stăpânească, reducându-ne la condiția de simple instrumente ale lor. De cele mai multe ori nu avem ce să le facem, pentru că știu să cumpere sau să sperie dreptatea, pentru că știu să lucreze în cârdășie, să se înhăiteze, să se acopere unii pe alții și, împreună, să se revendice de la idealuri, ei, care nu au nimic sfânt, să joace teatrul virtuții. Mai ales știu să mintă și să măsluiască adevărul. Sunt cei cu care se încheie Scrisoarea III.” – Petru Creția, Luminile și umbrele sufletului, Ticăloșii, Editura Humanitas, 2023
În cazul prezumției de nevinovăție a „gulerelor albe”, până-n pragul prescripției este ținută artificial în viață, fiind legată la „aparate” judiciare (de genul excepțiilor sau nulităților) de către o pleiadă de avocați angajați cu zeci sau sute de mii de euro, în timp ce, pe fond, se caută o „miraculoasă vindecare” cu o achitare sau o încetare a cursului procedural, împricinații recurgând frecvent și la un transfer în străinătate (mai întâi de mijloace de „subzistență”, iar mai apoi și de prezență), ca măsură de siguranță, cu o zi-nainte de pronunțarea verdictului definitiv, refuzând apoi înapoierea pe motiv de vădit proces politic sau de improprii condiții de detenție, aspect în care, angelic, își invocă propria culpă, căci ei au guvernat statul ăsta mult furat și era suficient să decidă schimbarea destinației unităților militare dezafectate ca să facă o țară, cu penitenciare, „ca afară”.
„Nu știu cât și cum și când se va putea aceasta, dar trebuie stârpiți fără cruțare. Orice cruțare și îngăduință față de ei conține, în adânc o formă de complicitate, oricât de greu perceptibilă ar fi. Iar cea mai măruntă complicitate cu ticăloșii este o ticăloșie și ea, și, punând țara la cheremul lor, îi ajută să o ducă de râpă și să o lase de haram. Și încă ceva: ticălosul nostru de seculară tradiție și proaspătă înflorire este cu atât mai primejdios cu cât s-a înfipt mai sus. Să luăm mai ales aminte la cârmuitori și dregători. Măcar aceștia ar putea fi cumva înlăturați, cu prăsila lor cu tot.” – Petru Creția, Luminile și umbrele sufletului, Ticăloșii, Editura Humanitas, 2023
