E suficientă o scurtă plimbare pentru a realiza că e înțesat orașul de magazine alimentare în care găsim tot ce-și dorește sufletul – pe cale să devină egal cu pântecul – în materie de ambalaje ademenitoare (chiar și în cazul mărfurilor cu origine incertă ori conținut îndoielnic), dar asta nu înseamnă că trăim mai mult ori că suntem mai sănătoși, ci dimpotrivă, dovadă deplină făcând proliferarea, ca ciupercile după ploaia abundenței, a spitalelor, policlinicilor, cabinetelor medicale și farmaciilor. Dar cum drumul omenirii nu e marcat cu indicatoare care să-i atragă atenția că urmează un vârf de pantă, o porțiune alunecoasă sau o cotitură deosebit de primejdioasă, că accesul este interzis și că se impune virarea la dreapta, ea habar n-are că în față se află o ieșire spre un chei, spre un mal abrupt și se duce într-acolo grăbită, legată la ochi, fredonând…
Și în zilele noastre îndemnul exprimat de Jean-Jacques Rousseau (de a ne întoarce la natură) rămâne de actualitate, cu vădite beneficii pentru acuitate, dar mi se pare că un altul și mai pregnant, și mai stringent se impune de la sine: revenirea la NATURAL, căci într-o lume sedusă (și abandonată) de tehnică, în care artificialul e rege proclamat și unde orișicare artificiu e aclamat și îndelung aplaudat, din setările minții omenești se șterge treptat ordinea firească, obișnuită a lucrurilor și orice conformitate cu legile naturale.
Artificialul, ce se vrea citit pe chipuri – rămase fără de riduri – și servit din farfuria plină cu plante modificate genetic și carne crescută în laborator, ne pregătește parcă pentru tărâmul traiului virtual, oferindu-ne deocamdată imitații (din plastic – blestemul pământului), înlocuitori (precum făina de insecte) ori alte ingeniozități plăsmuite de imaginația autorilor de literatură științifico-fantastică și care deja modifică realitatea, substanțial, ireversibil și extrem de periculos.
Ne jucăm „De-a Dumnezeu” sau nu, și mai rău, ne întrecem și ne luăm la trântă cu Marele Creator, căci dacă Domnul a făcut lumea în șase zile, muncind pe brânci, noi am ajuns astăzi la un click distanță de distrugerea ei și o putem face oricând pocnind din degetele lipite de butonul apocalipsei nucleare; dacă Domnul – poate după chipul lui, dar sigur nu și după asemănarea lui – a făcut omul, din lut și cum a putut, cu diferențe și imperfecțiuni, omul și-a propus să-i arate că poate mai mult, croind supraoameni sub forma unor structuri metalice identice, lipsite de suflet, dar dotate cu inteligență artificială sofisticată și e cât pe ce să deschidă prima fabrică de bebeluși, ce se vor dezvolta în capsule și care vor avea implantate, încă de la început, preferințele părinților pe înălțime, pe culoarea părului și a ochilor, pe timbrul vocal, pe coeficientul de inteligență…; dacă Domnul l-a alungat din rai și l-a blestemat să-și câștige pâinea cu trudă și cu sudoare, omul, dominat de lene și de lăcomie, i-a râs în nas identificând slugi fără simbrie, ba robi, ba roboți ce urmează a fi trimiși dimineața la arat (fără merinde-n traistă) și care seara târziu vor fi așteptați pe banca de la poarta casei, pentru a fi băgați în priză, la încărcat. Și nu doar robotica a luat-o razna, ci și programele-aplicații informatice care pictează și compun muzică, conform cerințelor și exigențelor clientului; rezolvă instant orice problemă complicată de trigonometrie, iar „în curând, pe ecrane” și un microcip implantat în creier ce va conține toată informațiile necesare viețuirii și care va face din anii de școală o amintire. Iar într-o zi – nu foarte îndepărtată – vor fi atinse și ultimele borne ale „digitalizării”: în medicină, pacientul va fi scanat de un aparat și i se va comunica imediat diagnosticul și tratamentul de urmat, iar în justiție (devenită și ea la minut), judecătorul va fi înlocuit cu o entitate artificială obiectivă ce va examina datele introduse în computer și care va scoate la imprimantă hotărârea judecătorească, lipsită de orice cale de atac.
Definită ca o medie a comportamentelor întâlnite în rândurile unei populații, normalitatea n-are hotare statornice, fiind permanent strămutate de majoritate prin dezincriminări și reinterpretări ale moralei. În schimb, firescul e unul singur și mereu același, chiar dacă am îngrămădit peste el un noian de lucruri contrafăcute, de imitații, de înflorituri inutile… Și deși se-ntâmplă uneori să uităm, îl purtăm adânc îngropat în spiritul nostru, ca pe o nestemată, fiind îndestulător să dăm la o parte tot acest steril viu colorat cu care ne-am înconjurat pentru a readuce la lumină starea primordială, naturalul, esențele eterne și sublimul simplității.
