„Cât exprimi, atâta ești” – George Călinescu
Deși noi ne-am îndepărtat, întrucâtva, de la înțelesul inițial, termenul de slovo (în limba rusă) și de palavră (în limba portugheză) au una și aceeași semnificație, de cuvânt. Și dacă tot mi-am propus astăzi să însăilez unele colecții de cuvinte (doar nu degeaba – E O GLUMĂ!!! – au declarat data de 26 septembrie – când mama m-a născut – Ziua Europeană a Limbilor), o să repun pe ecran câteva chestiuni lingvistice ce alunecă în uitare odată cu generația care și-a petrecut prima parte a vieții citind cărți împrumutate de la bibliotecă, dându-și întâlnire în parc, în față la cinematograf ori la discoteca ținută cu un magnetofon…, așezând, deliberat, alăturat lor, câteva imagini din curtea interioară a Muzeului Județean Bistrița-Năsăud.
O capodoperă! O capodoperă ce mi-a reamintit că orice limbă de pe pământ e într-o necontenită evoluție, căci unele cuvinte sunt considerate perimate, și pe cale de dispariție, în timp ce altele, adesea străine de neam, sunt asimilate treptat.
Graiul din Ardeal e fermecător, nimic de zis, dar să nu uităm că o atare înfățișare își are sursa în traiul cu atâtea alte neamuri la un loc, căci o parte semnificativă dintre arhaismele și regionalismele „ce fac toți banii” le-am preluat – și le-am prelucrat – de la maghiari: bai (baj – necaz); musai (muszaj – neapărat), batăr (bator – măcar), mintenaș (minten – imediat), țifraș (cifra – frumos), cinaș (csinos – drăguț), bolund (bolund – nebun), mocicoș (mocskos – murdar), colduș (Koldus – om sărac, cerșetor), duhan (dohany – tutun), catrință (katrinca – fustă), coleșă (kulijasa – mămăligă), jemlă (zsemlye – franzelă), oloi (olaj – ulei presat la rece), rântaș (rantas – sos de făină), pancove (panko – gogoși), lucicoș (lucskos – ciorbă de varză), silvoiță (szilwaiz – gem de prune făcut în ceaun), pălincă (pălinkă – țuică), firez (furesz – fierăstrău), bărbânță (berbence – vas de lemn), coșarcă (kosarka – coș de nuiele); vidără (veder – găleată), brișcă (bicsko – briceag), căuaci (kovacs – fierar), socăciță (szakacs – bucătăreasă la nunți), a sudui (szidni – a înjura), a căpăli (kapalaș – a săpa mălaiul), a sămălui (szamadas – a calcula), tulai (tolvai -vai)… Și de la sași – și șvabi – am împrumutat: fain (fein – frumos), boactăr (wachter – paznic de câmp), stălaj (stellage – raft), tăpsâie (tepsia – tavă), șopron (schoppen – anexă gospodărească pentru scule), șpil (șpiel – șmecherie), stroh (stroh – flori uscate de iarbă), cărălabă (kohlerabi – gulie), țucăr (zucher – zahăr)…; dar și de la ucraineni: cușmă (kucma – căciulă), hâd (hyd – urât), horincă (horilka -țuică), zadie (zady – șorț)…; de la slovaci: scoverzi (skovarda – gogoși împletite, minciunele), sfadă (svada – ceartă), teleagă (telega – remorcuță), buiac (bujaku – răsfățat), capciu (Kapija – nebun), nădrag (nadragy – pantaloni), bulendre (bulengere – haine vechi), oablă (oblu – simplu, clar)…; de la sârbi: ujină (uzina – cină), bruj (bruș – bulgăre), cotarcă (kotarca – coș)…; de la bulgari: barem (barim – măcar), cucuruz (kukuruz – porumb), galiță (galica – găină), laiță (lavica – bancă), molcom (mulkom – liniștit)… Chiar și mujdeiul nu prea e de pe la noi, ci împrumutat din limba franceză: mousse d ail având înțelesul de spumă de usturoi.
Cum bătrânii dau în mintea – și jocurile – copiilor și „cum odată ce anii se înmulțesc asupra omului, cu atât mai mult se uită în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte” (Alecu Russo), memoria îmi readuce în fața ochilor termenul de teleenciclopedie (nu știam, pe atunci, ce terminologie medicală împleticită există) și îmi reînvie exercițiile de dicție din vremea copilăriei: piatra crapă capra, capra crapă piatra (sau crapă capul caprii-n patru, cum a crăpat piatra-n patru); șase sași în șase saci (ori șase sute șaizeci de sași în șase sute șaizeci de saci); un moș cu un coș, în coș un cocoș, moșul cu coșul, coșul cu cocoșul; tot am zis c-am zis c-oi zice, m-am lăsat și n-am mai zis, când oi zice iar-oi zice, ca să știu c-am zis c-oi zice (sau tot am zis și-am zis c-oi zice, dar de zis eu n-am mai zis și nici n-oi zice c-am să zic, c-am zis, c-oi zice)… Mi-a rămas legată de suflet și o cugetare aparținând lui Arsenie Boca, nu pentru exersarea modului de pronunțare a cuvintelor (deși aduce oarecum), ci pentru adâncimea înțelepciunii așezate într-o simplă frază: „Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi – de la un moment dat – dai din ceea ce ești”.
Nu mai țin minte ce învățătoare aveam pe atunci (din cele patru care s-au perindat), dar știu sigur că eram prin clasele primare când am primit ca temă pentru acasă să întocmim o colecție de cuvinte ce se citesc la fel de la coadă la cap și că am câștigat detașat concursul, aflând cele mai multe, dar sprijinul mamei (Dumnezeu să o ierte!) a fost decisiv. Nu mi le-a dictat, toate câte le-am aflat, dar mi-a oferit indicii să le identific: ada, aerisirea, aha, aia, alabala, ana, anina, apa, ara, așa, ața, ațâța, bob, caiac, cec, cinic, capac, caracal, cazac, cipic, civic, cuc, coc, cojoc, dud, ene, etate, etalate, etajate, eve, gog, lupul, minim, nun, oho, potop, pup, rar, radar, rever, rotitor, rotor, soios, supus, sus, tapat, tasat, târât, tivit, tot, unu … Abia mult mai târziu am aflat că sunt și fraze-palindrom: Arta-i piatra; El a gătit agale; Ele fac cafele; Ele ne seduc cu desenele; Ene purta patru pene; O ramă maro… Și tot la categoria curiozități consemnez cel mai lung cuvânt ce conține doar vocale: uiuiu; cuvântul în care se află toate vocalele limbii române: autoînsămânțările; o propoziție formată din cuvinte ce conțin doar vocale: Oaia aia e a ei; un cuvânt cu patru consoane consecutive: kitsch; câteva cuvinte dintr-o singură silabă: sconcși, sfincși, strâmbi…; existând și o expresie neaoșă compusă din șapte cuvinte a câte două litere fiecare: „No ni mă la el ce be.”
Un amic – de profesie medic – spunea că în a doua parte a existenței, viața devine tot mai roză: Artroză, Coxatroză, Lombartroză, Nevroză, Scleroză, Ciroză, Cuperoză, Arteroscleroză, Osteoporoză, Nefroză…, și tot mai dreaptă cu Endolex, Detralex… Și dacă tot veni vorba de LEX, la juriști pe plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor apar frecvent și JUS, la preoți sunt la mare căutare HAR, MIR, RAI…, iar la șmecherii de cartier HEL, YAD, ZEU, GOD, VIP… Și pentru a releva că tot ce este a mai fost, vă împărtășesc că l-am întâlnit pe Calul Bălan în „Clubul Pickwick” (Charles Dickens) și laptele de pasăre în „Nevestele vesele din Windsor” (William Shakespeare), despre lucrul bine făcut face referire Antoine de Saint-Exupery (în Citadela), impozitul progresiv răsare în „Educație sentimentală” (Gustave Flaubert), expresia „nici vorbă, altă întrebare…” este folosită de Romain Gary (în Promisiunea zorilor), iar concluzia finală: „toți suntem un pic luați ori duși…” este trasă de Erich Maria Remarque în „Nimic nou pe frontul de vest”.
Localitatea cu cea mai lungă denumire e Streisângeorgiu (Hunedoara), în partea opusă situându-se Ip (Mureș). Și dacă tot am schimbat registrul și am deschis UȘA toponimiei întâlnim BăbUȘA (Vaslui), BălUȘA (Bacău), BiUȘA (Sălaj), BizUȘA (Sălaj), CăldărUȘA ( Brăila), ChereUȘA (Satu-Mare), DobrUȘA (Vâlcea), DurUȘA (Maramureș), FălcUȘA (Sibiu), GăinUȘA Argeș), MărcUȘA (Covasna), PăUȘA (Bihor), PitilUȘA (Vrancea), SăUȘA (Mureș), SeUȘA (Alba), PoclUȘA Bihor). Cea mai veche mănăstire din Muntele Athos poartă numele de Cutlumuș (printre ctitori numărându-se și domnitorul Neagoe Basarab), iar în Ardeal avem și un șirag de sate cu UȘ: AbUȘ (Mureș), AdămUȘ (Mureș), AlecUȘ (Sălaj), BulgărUȘ (Timiș), TilecUȘ (Bihor)… M-am oprit asupra acestor denumiri și pentru ineditul lor, dar și pentru că în copilărie cele mai drăgălașe cuvinte mi se păreau: cuș-cuș, guguluș, cărăbuș, întinguș, albuș, chițibuș, giumbuș, alunecuș, culcuș, corcoduș, scoruș, purceluș, cățeluș, măgăruș, pipăruș, țăruș, rumeguș…
Mare mulțămită – pentru răbdare – și cum v-am ominit, până v-am grețălit (de atâta amar de cuvinte), cred că-i cazul să vă zic: „Amu, no hai ș-oi mere…, l-ale mele!”