Circula cândva o glumă pe seama bancnotelor și care spunea cam așa: „Când i-a sosit sorocul plecării din lume (ieșirii din circulație) și ajunge la porțile cetății raiului, se deschide vizeta și se aude un glas morocănos ce îi spune bancnotei de 100 de lei să aștepte afară până va fi chemată înăuntru. La scurt timp însă, când pe cale apare bancnota verzuie de 1 leu, porțile sunt larg deschise și însuși Sf. Petru îi iese cu drag în întâmpinare. Vădit nemulțumită, bancnota de 100 de lei îl întreabă pe apostol de ce i s-a făcut o asemenea primire unei hârtii fără valoare, acesta răspunzându-i că doar ea a fost văzută mereu la biserică”.
Dincolo de tâlcul glumei, țin să precizez că nu cunosc care sunt criteriile de alegere a personalităților și de ce i s-a atribuit un rol atât de modest savantului de renume mondial, dacă nu cumva totuși s-a vrut ca tot poporul să-l vadă.
Referitor la bancnote, chiar dacă le tot numărăm, când dăm sau luăm câte ceva, și le purtăm permanent la noi, ca pe un talisman, mulți dintre noi nu știm ce compozitor e așezat pe bancnota de 5 lei, ce pictor e pus pe bancnota de 10 lei, ce inventator se află pe cea de 50 de lei și ce scriitor apare pe cea de 100 lei, căci le recunoaștem doar după chip și culoare, iar majoritatea nu cunoaștem aproape nimic despre viața și realizările lor, și cu atât mai puțin faptul că toți cei enumerați au legătură cu județul Prahova: Caragiale s-a născut în satul Haimanale, Grigorescu s-a stabilit și a murit la Câmpina, George Enescu și Nicolae Iorga au locuit și la Sinaia (unde aveau câte o casă de vacanță, deschise astăzi publicului sub formă de muzeu), în timp ce accidentul aviatic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu s-a petrecut în comuna Brănești.
Nu prea suntem curioși să vedem orașul de sus (din capul dealului ce ne stă în față o viață) și nici cine a fost General Grigore Bălan, chiar dacă locuim pe strada din Bistrița sau bulevardul din Sfântul Gheorghe (Covasna) ce îi omagiază renumele și jertfa.
S-a născut la data de 14 iulie 1896 în satul Blăjenii de Sus (comuna Șintereag – județul Bistrița-Năsăud), a urmat liceul la Năsăud, iar apoi Școala Militară Austro-Ungară pe care a absolvit-o în anul 1915, când i s-a acordat gradul de sublocotenent și a fost trimis pe frontul din Nordul Italiei. La finele primului război mondial, locotenent fiind, a făcut parte din Comitetul de organizare a Gărzii Naționale din Năsăud, pentru ca în februarie 1919 să fie încadrat în armata română și repartizat la Regimentul 84 infanterie cu garnizoana de reședință în orașul Bistrița. Timp de 20 ani a probat calități de profesionist merituos, urcând încet și temeinic toate treptele ierarhiei militare, gradele acordate și funcțiile deținute fiind rodul unui efort personal susținut și a unei conduite ireproșabile, nu al culoarului netezit de părinți ori al catapultării politice.
În timpul celui de-al doilea război mondial a deținut funcția de comandant al Grupului 5 Vânători de Munte (1941-1943), de comandant secund al Diviziei 2 Munte (1943-1944) și de comandant secund al Diviziei 1 Munte (1944).
La începutul lunii septembrie 1944 Divizia 1 Munte a dus lupte grele la Ilieni și Chichiș, pentru eliberarea orașului Sfântu Gheorghe (Covasna), în timpul cărora Grigore Bălan a fost grav rănit în timpul bombardamentului de artilerie abătut asupra satului Arcuș și transportat la Spitalul din Sinaia, unde a decedat patru zile mai târziu (13 septembrie 1944), fiind înmormântat în Cimitirul Militar București, decorat cu distincția „Mihai Viteazul” și înaintat post-mortem la gradul de general de brigadă.
În onoarea sa, la 150 m sud de podul peste pârâul Arcuș, pe locul unde a fost rănit eroul eliberator s-a ridicat o cruce care imortalizează sacrificiul său, iar la Bistrița ființează Brigada 81 Mecanizată General Grigore Bălan – o unitate de elită a armatei române ce a participat în mod repetat la acțiunile desfășurate în teatrele internaționale de operațiuni militare.
