Marele erou al neamului, cardinalul Iuliu Hossu, s-a născut la data de 30 ianuarie 1885 în localitatea Milaș (județul Bistrița-Năsăud), fiind fiul preotului greco-catolic Ioan Hossu și al Victoriei, născută Măriuțiu.
Clasele primare și gimnaziale le-a urmat la Milaș, Reghin, Tărgu-Mureș și Blaj, iar studiile teologice universitare la Roma, dobândind titlul de doctor în filozofie în anul 1906 și de doctor în teologie în anul 1910, când a și fost hirotonit preot. La început a profesat la Episcopia Lugoj, dar după declanșarea primului război mondial s-a înrolat voluntar, ca preot militar, plecând la Viena cu Infanterieregiment 64, ce avea misiunea de a asigura paza capitalei imperiale.
În martie 1917 a fost numit episcop, iar în data de 1 decembrie 1918 Iuliu Hossu a fost cel care a dat citire mulțimii adunate la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia proclamației de unire a Transilvaniei cu Regatul României, după care s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox Miron Cristea (viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), făcând totodată parte din delegația care s-a deplasat la București pentru a înainta documentul regelui Ferdinand.
Ulterior acestui moment, a fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, senator de drept în Parlamentul României și membru de onoare al Academiei Române, din anul 1945.
După instaurarea comunismului, premierul Petru Groza și patriarhul Iustinian Marina i-au propus să renunțe la credința greco-catolică și la legătura cu Roma, findu-i oferit scaunul de mitropolit ortodox al Moldovei, care era vacant în acel moment. După refuzul exprimat, la data de 29 octombrie 1948 a fost arestat, încarcerat la Penitenciarul Sighet până în anul 1955, după care i s-a stabilit domiciliu forțat, mai întâi la Mănăstirea Ciorogârla, iar apoi la Mănăstirea Căldărușani, unde a și rămas până la sfârșitul vieții, survenită la data de 28 mai 1970.
La data de 28 februarie 1969 i-a fost acordat titlul de cardinal, dar pentru a nu-i pricinui neplăceri și mai mari, nu s-a făcut nici un fel de publicitate a numirii, iar la data de 2 iunie 2019 a fost beatificat, slujba fiind oficiată de Papa Francisc, pe Câmpia Libertății din Blaj.
Datele succinte consemnate nu sunt suficient de edificatoare pentru a pune în lumină personalitatea și verticalitatea cardinalului Iuliu Hossu, înalta sa ținută morală și consecvența ireproșabilă dovedită. Oricum te-ai exprima și oricât ai face-o, când este vorba de viața exemplară a acestui prelat martir, dedicat și devotat, cuvintele sunt mult prea seci și sărace pentru a oglindi suferința suportată pentru un simplu și înălțător fapt: de a nu-și fi lepădat credința creștină în care s-a născut și în care a crezut cu tot cugetul său curat, lipsit de ambiția de a urca iute pe scara ierarhiei apostolice.
E stupid și sinistru să reduci la tăcere „Vocea României Mari” și să o închizi într-o „colivie”, între patru pereți. Aducerea aminte pe care astăzi o prilejuiesc nu este în măsură să șteargă pata de rușine de pe obrazul neamului românesc și nici nu are tăria de a arăta cu degetul spre cei vinovați, ci de a reflecta o clipă asupra intoleranței pe care suntem tentați să o manifestăm (până la prigoană și persecuție mai e doar un pas) față de semenul care este diferit de noi printr-o idee sau o credință. Nu trebuie să o împărtășim, ci să o acceptăm, iar pe omul de lângă noi să-l respectăm.
Rămâne memorabilă cuvântarea entuziastă ținută de Iuliu Hossu la Alba-Iulia, înainte de citirea declarației de unire: „Fraților, ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeul Atotputernic rostește prin poporul său credincios dreptatea cea însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-Mamă, România …”