Crucea

În lumea satului, în limbajul popular, crucea era des întâlnită. De-a lungul timpului, inclusiv în sala de judecată, am auzit în mod repetat și mi s-au întipărit încet în minte o serie de expresii ce conțin cuvântul cruce: „a pune cruce”, ceea ce însemna că o anume relație sau situație a ajuns la punctul final, ori „ a trage o cruce” peste dușmănie, când se da uitării o vrăjmășie veche; „ a face cruce” cu cineva, adică a te întâlni pe drum cu cel ce vine din direcția opusă, a te încrucișa; „a purta crucea” cu înțelesul de a duce destinul așa cum este el hărăzit și cu de toate alcătuit; „ a fi cruce de biserică” (sfânt) sau „a umbla cu crucea în sân”, ce sublinia o evlavie exprimată exagerat ori ostentativ; „a se face calea cruce”, ce semnifica o răspântie în viață, un loc și un moment al unor importante opțiuni și alegeri; „ a te cruci” sau „a face cruce cu amândouă mâinile”, adică a te minuna de ceva uimitor și neașteptat; „a sta la umbra crucii”, când se face referire la un defunct; „ a te uita în crucea cuiva”, adică drept în ochi; ori „ a fi frați de cruce”, cu înțelesul de prieteni nedespărțiți și legați, eventual printr-un jurământ, până la moarte.

Și ziua avea pe vremuri o cruce („crucea amiezii”), și noaptea avea crucea ei („miezul nopții”), și satul de asemenea („în crucea satului” – în mijlocul lui), și din pământ răsărea una (planta numită „crucea pământului”) și pe cer se arăta alta (cele 5 stele în formă de cruce ce compun constelația Lebedei), și chiar diavolul era poreclit cândva „Ucigă-l crucea”.

„Crucea Centrală” ce păstorește lanul de cruci din „Comoara” Năsăudului.
„Treimi de inimi” – Ușa de intrare a Mănăstirii Râșca Transilvană.
„Cruce în răscruce” – Troiță în Pasul Tihuța, înălțată în punctul în care își dau întâlnire drumeagurile ce vin dinspre Leșu, Ciosa și Lunca Ilvei. Pe timpuri, nu prea îndepărtate, în fața unei „răstigniri” ridicată în „crucea drumului” călătorul își da jos desaga din spinare și rostea în genunchi o rugăciune. Și azi mai vezi câte-o băbuță făcând o cruce-n plecăciune, legându-și nodul la năframă și spunând scurt un „Doamne ajută!”
„Cheia de la porțile smereniei” – Mănăstirea Săpânța-Peri, Maramureș.
„Pe Calea Crucii” – Troița din fața Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Blaj.
„Statornicie seculară” – La Balcicul Reginei Maria.
„Săpată-n stâncă” – Munții Retezat, în vecinătatea Refugiului Salvamont Bucura.
„Amin alpin” – Munții Făgăraș, Vârful Negoiu.
Calea vieții nu este dreaptă, netedă, perfect luminată și lipsită de pericole. Cel mai bine știe „mâna sfântă” care face semnul crucii deasupra capului „preaiubit” și rostește abia șoptit cu ochii înlăcrimați și ațintiți spre cer: „Meri în pace dragul mamii!”
„Pomul vieții”, dinlăuntrul lemnului înflorit al crucii roditoare de veșnicie.
„În creștetul creștinătății” … și a cățuii (cădelnița casei).
„Măreția” Crucii de Canterbury, chiar și atunci când e atașată unui clinchet de clopoțel.
„Bogăție biblică” redată în sculpturi miniaturale. Cu bucurie constat că semnul crucii este încă făcut la stânele din munți – de bacii cei cărunți – peste fiecare soare strălucitor… de mămăligă.
Și ca pe un final fericit (dintotdeauna dorit) vă prezint „Sublimul simplității” , așezat la o margine de drum, la limita dintre județele Mureș și Bistrița-Năsăud, în locul numit „La Izvor”.

Iar pentru cei care mai au la dispoziție un minut, în amintirea tuturor celor care au îndurat chinuri cumplite pentru convingerile lor creștine, în cele ce urmează am să redau două poezii, una în tot și două versuri reprezentative din cealaltă, scrise de ardeleanul Traian Dorz, supranumit „poetul închisorilor comuniste”.

„A fost o cruce, una numai / în care este-al vieții har / atât de grea și-atât de mare / că nu-i măsură, nici hotar / și-oricâte cruci mai sunt pe lume / și-oricâte forme ar avea, / nici una n-a fost – și nici toate / de mari și grele atât cât ea. Pe crucea asta, doar pe asta, / s-a stins o jertfă, una doar, / atât de grea și-atât de mare că nu-i măsură nici hotar / și oricâte jertfe-ar fi pe lume, / și orice preț mare ar avea, / nici una nu e – și nici toate / de-un preț dumnezeiesc ca ea. În jertfa asta, doar în asta, / e-o mântuire, una doar, / atât de grea și atât de mare / că nu-i măsură, nici hotar, / dar sufletele lumii toate, / oricâtă vină ar avea, / își au pentru-ale lor păcate, / răscumpărarea-n veci în ea”. – Poezia „ A fost o cruce…”, Traian Dorz.

„Iubește-ți crucea ta și-o poartă, / oricât de aspră ți-ar părea, / căci și cea mai amară soartă / cândva ți-o îndulcești cu ea. (…) Prăpăstii când o să te-afunde / și nici un pod nu vei avea / ea peste ele-ți va fi punte, și-ai să le treci pe crucea ta. – Poezia „Iubește-ți crucea ta”, Traian Dorz.