Cu surprindere am aflat, de pe prima pagină Google, semnificația datei de 3 mai : ZIUA MAMEI.
Noi românii, pe nedrept, o încorporăm în ziua de 8 martie, deși mama nu e o femeie oarecare, ci o sfântă dătătoare de viață.
Mă închin cu tot respectul în fața femeilor-mame, îmi îndrept privirea înlăcrimată și îndatoritoare spre cerurile mamei mele și postez alături un fragment din romanul „Nimic nou pe frontul de vest”, scris de Erich Maria Remarque :
„Ah mamă, mamă! Pentru tine am rămas copil!
De ce nu pot pune capul în poala ta și să plâng? De ce întotdeauna trebuie să fiu eu cel tare și cumpănit? Aș vrea să plâng și eu o dată și să fiu îmbărbătat, că, la urma-urmei, nici nu sunt mult mai mult decât un copil; în șifonier atârnă încă pantalonii mei scurți, de băiețandru; e atât de puțin timp de atunci, de ce a trecut oare? …
– Și să fii cu ochii-n patru acolo, pe front.
Ah, mamă, mamă! De ce nu te iau acum în brațe ca să murim împreună! Ce ființe nenorocite suntem!
– Da, mamă, o să fiu.
– Am să mă rog în fiecare zi pentru tine.
Ah, mamă, mamă! Hai să ne ridicăm și să pornim înapoi de-a lungul anilor, până când toată urgia dispare, până când vom rămâne doar noi doi mamă! …
– Să nu-mi mai trimiteți nimic, mamă! Avem destulă mâncare pe front. Voi, aici, aveți mai multă nevoie.
Ce amărâtă creatură, cum stă în patul ei, cea care mă iubește mai mult decât orice pe lume. În momentul când dau să plec, îmi spune repede:
– Ți-am mai făcut rost de două perechi de izmene. Sunt de lână bună. Au să-ți țină de cald. Să nu uiți să le iei.
Ah, știu cât trebuie să te fi zbătut pentru aceste două perechi de izmene, la câte cozi vei fi stat, cât vei fi alergat, cât vei fi cerșit! Ah, mamă, mamă, cum se poate concepe să fiu silit să plec de lângă tine, cine, în afară de tine, are vreun drept asupra mea? Sunt încă aici, iar tu ești aproape de mine, trebuie să ne spunem atât de multe, dar nu vom putea niciodată.
– Noapte bună, mamă!
– Noapte bună, copilul meu!”
