Sunt oameni predispuşi la nemulțumire. Obişnuiesc să invoce o pretinsă lipsă de potenţial, ori că prilejurile şi posibilităţile nu sunt distribuite în mod egal. E adevărat că unii, mai îndrăzneţi sau mai insistenţi, fructifică aproape toate ocaziile, iar ceilalţi se plâng că nu ştiu, că nu pot, fiind supărați pe soartă că n-au cu ce, n-au cum, ori n-au cu cine.
Adesea însă, cei care se consideră nemulțumiți (chiar dacă nu recunosc public o atare autoapreciere ) îi privesc pe cei ce par pe dos ( sau chiar sunt cu adevărat), cu un soi special de suspiciune. Neîncrederea manifestată nu reprezintă neapărat rodul unei răutăţi, ci o cale sigură, facilă, de consolare.
Istoviți de căutări fără răspuns, ei aruncă asupra vieţii o mantie cenuşie, plată şi mată, și chiar o perspectivă profund pesimistă asupra lumii. În schimb, nu rămân impasibili emoţional, în faţa reuşitelor repurtate de alţii.
Oamenii fericiți nu simt nevoia de a-și afişa pe uliţe starea de beatitudine pe care au atins-o, dar ce folos, feeria sufletească nu poate fi dosită, se zărește în priviri, în cuvinte, în fiecare gest. Semenii ce se cred mai puţin norocoși o receptează, în sinea lor, ca ceva ostentativ şi obraznic, ca ceva nefiresc naturii umane şi nepermis de atins, unui om simplu, de rând.
Prin urmare, chiar dacă în viaţa fiecărui om se constată un cumul de coincidenţe, o constantă a relelor şi bunelor ce firesc, se conjugă, semenii nefericiți și nemulțumiți, dacă vor identifica la cei curajoşi şi ingenioşi, inerente probleme de sănătate, mici neîmpliniri profesionale ori dificultăţi personale, le vor amplifica. Ce fac ei de fapt ? Lovesc cu sete temelia fericirii altora, spunând „ prea pretindeau că sunt altfel decât noi şi totuși, uite câte li se întâmplă !” sau „ fiecare casă are o cruce, dar n-o ştie numai cel ce-o duce !”.
Sunt „gândacii de gunoi”, care se hrănesc constant cu ghinioanele şi gâlcevile altora. Numai în acest fel „îşi stâmpără” setea, de oameni rămaşi neîmpăcaţi şi neîmpliniţi. Îi poţi facil identifica. Au privirea fixată dincolo de gard, subiectele preferate de discuţie sunt cunoscuţii, iar ştirile negative, veseli le vântură, după ce în prealabil le îmbunătăţesc şi răstălmăcesc. Nu remarcă şi nu recunosc un merit, o realizare, dar paradoxal, când aud de viciul sau răul ce s-a abătut asupra altuia, devin subit atenţi. Ca atare, când acel cineva a repurtat o izbândă, se fac că n-au aflat nimic, dar dacă e vorba de o boală sau de o pagubă, cu un aer de compătimire cer imediat detalii, inclusiv împricinatului, căci au în „traista” făţărniciei, doar cuvinte de consolare, nu şi de felicitare.
Vă propun acum un exercițiu de sinceritate : poate să spună cineva că nu este măcar un un gândăcel ?!