„Pentru fiecare om e un drum către fericire, acela pe care e chemat să meargă. Unii nu-l găsesc niciodată. Cei cuminți încearcă până la moarte. Cei mai mulți se trântesc la pământ și plâng că sunt nenorociți.” -Nicolae Iorga
În fiecare moment, dacă omul pune „jocul” pe pauză și aruncă o privire în urmă zărește cum curge o cărăruie, una singură, cea pe care a venit, în schimb, în fața lui, se deschid mai multe, într-un amplu evantai. Peste tot pământul sunt presărate cardinale răspântii sau banale intersecții, din care se separă drumeaguri fără marcaje și indicatoare: liniare sau în serpentine, în spirală ori cu povârnișuri, vizibile până în mari depărtări sau care dispar după prima cotitură, largi și luminoase ori strâmtorate de chei întunecate…
Omul nu realizează, de fiecare dată, că la tot metrul și în tot minutul dă de câte o răscruce, de câte un macaz, că fiecare drum pe care o apucă începe din unul și dă în altul, într-un păienjeniș de pași. Poate că anume, aproape mereu, omului nu-i este hărăzită starea de veghe, ci delăsarea, în voia valurilor numite impresii, intuiții, improvizații… Dacă ar avea revelația acestei realități ar sta îngrozit în crucea drumurilor, paralizat de teama de a nu greși, căci deliberarea e dificilă mai ales că nu știe încotro trebuie să se îndrepte, de ce, cu cine ar trebui și ce caută de fapt. În astfel de circumstanțe, neștiutor sau nepăsător fiind, este posibil ca uneori, să treacă razant pe lângă întâlnirea cu perechea potrivită, pe lângă o întâmplare ce îi răsare o singură dată în cale.
Dacă totuși, undeva-cândva, omul are parte de o clipă de inspirație dăruită de destin, merită să-și asume riscul chiar dacă e fundamentată exclusiv pe instinct, căci arareori fericirea îl așteaptă pe banca de la poarta casei, sau o află întâmplător în piață cu eticheta lipită pe frunte. De cele mai multe ori, omul e nevoit să lupte cu îndârjire, cu abnegație, pentru a o câștiga, să o ia de la capăt și chiar să înfrunte oprobriul public. Satisfacția e cu atât mai mare dacă, în final, poate spune în sinea sa: „Dacă din nou de ales aș avea, pentru același drum, cu ochii închiși și fără ezitare, aș opta!”
„Când iubirea vă face semn, urmați-i îndemnul, chiar dacă drumurile-i sunt grele și prăpăstioase, când aripile-i vă cuprind, supuneți-vă ei, chiar dacă sabia ascunsă în penaj v-ar putea răni, iar când vă vorbește dați-i crezare, chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustiește grădina” – Khalil Gibran