Într-o lume ce ne aleargă prin viață, în viteză, fără busolă și în care internetul caută să ne închidă în singurătatea celor patru pereți, tot se mai află câte o pasiune sau preocupare, ce reușește să „pună pe pauză”, măcar pentru câteva momente, vâltoarea, inclusiv virtuală, în care omenirea e tot mai tare prinsă. Un exemplu elocvent este și dansul, ce reprezintă, după părerea mea, și nu numai, cea mai elevată, mai elegantă și mai emoționantă artă, căci dansul nu se reduce la o simplă suită de mișcări ale corpului, executate pe un anume ritm muzical, el reprezentând și o înălțătoare stare de spirit, apropiată de beatitudine.
În cadrul larg al dansului există și o ramură de natură sportivă, amplasată la hotarul dintre artă și sport și care îmbină, în chip cât se poate de armonios, activitatea care folosește mijloace de exprimare specifice pentru a produce valori estetice cu activitatea fizică, a cărei practică presupune disciplină și antrenament, și care are la fundament performanța și competiția.
Dansul sportiv are două principale componente denumite Standard și Latino. Din prima categorie fac parte cinci dansuri: vals lent, tango, vals vienez, slow fox și quick step, iar în a doua sunt incluse tot cinci: samba, rumba, cha-cha, passo doble și jive, cu mențiunea că, în prezent, există în România o federație națională de dans sportiv, afiliată la Federația Internațională de Dans Sportiv și cu precizarea că dansul sportiv urmează să devină sport olimpic începând cu anul 2024. De principiu, concursurile pentru amatori se organizează pe categorii de vârstă și de clase: Debutant, Hobby, Precompetițional, Clasa E, Clasa D, Clasa C, Clasa B, Clasa A, Clasa S, dar dincolo de un anumit nivel se poate participa și la competiții desfășurate în sistem Open, fără a mai conta clasa și figurile de dans, iar începând cu vârsta de 19 ani se poate pătrunde și pe tărâmul dansului profesionist.
Uneori, o pasiune cade peste om întâmplător și rămâne cu el, ani de-a rândul ori chiar pe tot parcursul existenței, dăruindu-i un vis și îmbogățindu-i viața cu împliniri.
Andrei Hărăguș – Liceul „Liviu Rebreanu” Bistrița, clasa a X-a, profil științele naturii, bilingv.
Așa gândesc și toți cei care fac dans din plăcere, din pură și nesfârșită pasiune. În serile cenușii, de toamnă târzie, nu știu ce și-ar putea dori mai mult un om decât să plutească lin, într-o lumină caldă și pe o muzică cu tonalitate scăzută, pe toată întinderea sălii de dans. În astfel de momente, trupul parcă iese din coordonatele spațio-temporale, iar sufletul atinge cota absolutului.
E chiar terapie să aluneci, în ritmul muzicii, ca pe albia unui râu de munte. Se pare că dansul intră în sânge și dă dependență: una bună, pozitivă. Din acest motiv, nu o dată, dansatorul uită că se află acasă sau pe culoarul unui magazin, pășind pentru câteva clipe în ritm de dans.
Și apogeul libertății de exprimare, prin mișcare.
Dacă e adevărat ce se spune, că Dumnezeu este desăvârșire, prin mijlocirea dansului, în ritmul muzicii, inimile se contopesc în acalmie și armonie, iar cugetele se înalță spre pragul sublimului.
Când un lucru îl faci cu pasiune, satisfacțiile culese sunt supreme.
În realitate, în dans regăsim și forță, rezistență, memorare, concentrare, precizie, tandrețe, acuratețe, expresivitate, sincronizare… și suflet cu deasupra de măsură.