Numele de Andrei (Andreas, Andrew, Andraș, Andrej…) provine din limba greacă și înseamnă „Bărbăție și curaj”.
Ungaria a avut doi mari regi cu numele de Andrei, iar mai mulți prinți din Grecia, Danemarca, Iugoslavia, Anglia și Rusia s-au chemat la fel, cu toții dovedind că purtătorii acestui nume sunt spirite altruiste, cu aspirații înalte și un profund simț al datoriei și sacrificiului.
Îi sărbătorim astăzi , de Sântandrei, ziua cap-de-iarnă (ce marchează începutul iernii) și noaptea în care se deschid porțile cerului, sărbătoarea religioasă fiind închinată Sf. Apostol Andrei și Sf. Ierarh Andrei Șaguna.
Legenda spune că ucenicii lui Isus Hristos, după moartea acestuia, au tras la sorți ținuturile înspre care se vor îndrepta pentru a propovădui evanghelia. Lui Andrei, cel dintâi chemat la apostolie, ocrotitorul marinarilor și pescarilor, apărătorul lupilor, i-a revenit Asia Mică și Peninsula Balcanică, de unde a urcat prin Scytia Minor (Dobrogea de astăzi) până în sudul Rusiei. Tocmai de aceea se consideră că Andrei, fratele Sf. Apostol Petru, i-a creștinat pe strămoșii geto-daci, fiind desemnat protector spiritual al României, dar și alte țări se află sub patronajul întâiului discipol (Grecia, Cipru, Malta, Polonia, Rusia, Ucraina, Georgia, Spania, Sicilia, Scoția), fiind sărbătorit în data de 30 noiembrie atât în bisericile ortodoxe, cât și în cele romano-catolice, lutherane și anglicane.
Sf. Apostol Andrei a murit ca martir în Patras (Grecia), unde a fost răstignit pe o cruce în formă de X, rămășițele sale pământești având parte de-a lungul secolelor de un prelungit pelerinaj, odihnind pentru o vreme în Biserica din Patras, Biserica Apostolilor din Constantinopol, Domul San Andrea din Amalfi (Napoli) și Catedrala Sf. Apostol Petru (Roma), fiind înapoiat doar în parte bisericii din Patras în anul 1956.
Transilvania însă, datorează foarte mult Sf. Ierarh Andrei Șaguna (canonizat în anul 2011), ce nu s-a rezumat doar la mitra de mitropolit, de părinte spiritual al norodului în fruntea căruia a fost așezat, ci a avut curajul de a prelua în fapt și cârma națiunii sale din Imperiul Habsburgic, ca un adevărat conducător politic, în vremurile extrem de tulburi de dinaintea anului 1848 și de după acest moment de cotitură istorică.
Andrei Șaguna s-a născut la data de 20.12.1808, în Miskolc (Ungaria), din părinți aromâni originari din Albania. La data de 02.03.1834, după terminarea studiilor de filozofie și teologie efectuate la Budapesta, este hirotonit diacon în Catedrala din Karlovitz (Carloviț – Iugoslavia), ocazie cu care a făgăduit: „ pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc și cu voia lor către tot ce este adevărat, plăcut și bun să-i îndrept”.
După câte a înfăptuit, cred că se numără printre puținii demnitari ce nu și-au călcat cuvântul dat, căci mânat de asemenea idealuri, în data de 03.05.1848, împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeny a prezidat Marea Adunare de la Blaj, ținută pe Câmpia Libertății, făcând parte din delegația care a dus la Viena, la împărat, memoriul cu doleanțele românilor transilvăneni. Și nu a fost unica petiție și nici singurul demers făcut pentru renașterea vieții naționale, politice și culturale, ziarul Telegraful Român pe care l-a înființat la Sibiu având un rol decisiv în realizarea acestui deziderat. Și în plan educațional, meritele îi sunt evidente și excepționale, Andrei Șaguna organizând pe baze noi, moderne, învățământul ortodox de toate gradele, sens în care a înființat un institut teologic la Sibiu și două gimnazii românești (Brașov și Brad), precum și o tipografie la Sibiu unde a editat abecedare și alte manuale școlare necesare luminării poporului, singura cale de câștigare a libertății, cum îi plăcea adesea să spună.
La finalul vieții s-a retras la Rășinari, unde a și murit la data de 28.06.1873, fiind îngropat fără fast (conform dorinței sale testamentare) în cripta zidită lângă biserica mare din Rășinari.
Pentru Ardeal, „Șaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorțire conștiințe și destine, a redat speranțe și vigoare, a pus plugul în brazdă și a desțelenit ceea ce amenința să devină pârloagă” – Antonie Plămădeală.