Cortina (chiar și a ceții) e o poartă tainică către lumea străină, un hotar neclar între lumină și întuneric, între trecut și viitor, între cunoscut și necunoscut, între descoperit și nedescoperit…
Când bat discret (sfios și-ncet!) la porțile cerului (adevărata ÎNALTA și SUBLIMA POARTĂ), îmi înfrâng teama de necunoscut, mă las călăuzit de curiozitate și cercetez atent. Da, s-ar putea spune și așa: ca un bou la poarta nouă, adică profund impresionat, cu real interes, cu vădită uimire, cu nesfârșită admirație…, căci priveliștile ce se mi se deschid din punctele de panoramă, de belvedere sau, și mai sugestiv, de Miramar (cum le spun spaniolii), fără a face neapărat referire la cele plasate în munți, sunt absolut minunate și niciodată identice, de fiecare dată fiind altceva, ori măcar ceva în plus, sau în minus, atașat la ele. Iar când magia înalță cortina și ies la iveală, din cenușiul norilor, petecuț după petecuț, până mi se arată o primă postată, iar mai apoi zarea toată, dezvăluirea o iau ca pe o sinceră invitație la explorare. Poate și din obișnuință o percep așa, căci și zorii îi echivalez cu o cortină ce se ridică pentru a putea începe spectacolul zilei (întotdeauna „jucat” ca premieră), dar nu pentru a-l urmări indiferent, plictisit, ci pentru a-l pune în scenă cu bucurie nețărmurită.
Și parafrazând o strofă îmi spun: Munții sufletului nostru un strop de dumnezeire poartă, și noi, neștiutorii, cerșim deșertăciuni din poartă-n poartă.
O amintire de la Olimpiada Albă – Cortina d”Ampezzo, 1956
Cortina d”Ampezzo se află în inima Dolomiților, într-o vale alpină de mare anvergură și străjuită de impresionante culmi cu creștet cărunt: Tofane, Cristallo, Sorapis, Faloria…, acest consacrat tărâm de antrenament pentru alpiniști, de la granița aprig disputată între Italia și Austria, fiind cunoscut și sub denumirea de Dolomiti Superski, fiind cel mai vast domeniu schiabil din lume: 1.200 de km de pârtii de ski, din care 120 de km sunt amplasate pe versanții stațiunii montane. Ca atare, nu întâmplător această destinație turistică de top găzduiește, în prezent, Jocurile Olimpice de Iarnă pentru a doua oară în istorie, la fix șapte decenii de la prima ediție, de această dată în calitate de co-gazdă, alături de orașul Milano.
Perla Dolomiților.
A bate la porți deschise – așa poate fi definit beneficiul tinereții: cortina în spatele căreia se află și pământul făgăduinței, și ținutul tuturor posibilităților, cum și primăvara e portița ce dă spre viul cel verde, ca nou și mirabil început.
Reluând fotografiile realizate, cu trei ani în urmă, prin împrejurimile stațiunii Cortina d”Ampezzo, mi s-a părut că imaginile surprinse în Alpii Dolomiți întruchipează în cel mai înalt grad măreția creației și treimea serenității: calm, liniște și seninătate.
Și profitând de perspectiva înălțimilor, îmi iau inima-n dinți, sufletul subsuoară și alerg spre o concluzie: Poarta fiecărei clipe, indiferent că-i spunem promisiune sau posibilitate, constituie un dar preasfânt, ce trebuie deschis cu emoție și cu recunoștință. Prin urmare, TREBUIE să ne facem timp să trăim, să trăim frumos și în bucurie fiecare moment. Și cu titlu de răsplată, periodic, să ne spunem: „dă-l în dobă de lucru”, lasă-l neterminat, preț de-un popas de răgaz, cum la fel îl vei lăsa baltă, de tot, în pragul Marii Treceri (vorba lui Blaga), căci tot o cortină este, una finală dincolo de care se deschide, în lumină, veșnicia. Tocmai de aceea vă recomand, ce-mi amintesc mereu și mie: Caută timp potrivit, oprește-te din drum și zăbovește, fără mustrări de cuget. Cultivă Sf. Tihnă (dacă o pierzi, totul se duce de râpă!!!) și uneori chiar poți plusa: invită-ți sufletul să trândăvească, să viseze și chiar „să nu facă nimic și apoi să se odihnească”, cum propovăduiește un vechi proverb spaniol, căci nici unul dintre noi nu va stăpâni lumea și pământul!
