„ … Că și uitarea e scrisă-n legile omenești” – Ion Minulescu, „Trei lacrimi reci de călătoare”.
În raport de împrejurări și de „împricinați”, uitarea ba pare ca o binecuvântare, ca un leac, ca un dram de balsam, ba apare pe cărare ca un blestem, ca o lepădare de sine, ca un act culpabil de lașitate, de trădare… Cum mintea omului e slabă și strâmtă, iar memoria o sită, fără să vrem și fără să știm când și cum, obișnuim să dăm uitării – și ea le pune sârguincioasă într-un sac opac – chiar și câte un moment mare cât un monument, chiar și câte o clipă cu magie pe aripă.
La fel se petrec lucrurile și în comunitate, căci și memoria colectivă e selectivă, în uitare cufundându-se treptat, neîncetat, și anii, și bolovanii, chiar dacă fiecare piatră cioplită și înălțată are în spatele ei o poveste ce te răscolește și care face parte integrantă din istoria, cel mai adesea uitată, a locului unde, cândva și de către cineva, a fost așezată.
Pe ruta rutieră Dej – Baia Mare, pe partea dreaptă, la doar câțiva pași de drum și nu departe de intrarea în comuna Ileanda (Sălaj) ne întâmpină un obelisc ciudat, ca format, clădit din piatră și care poartă două inscripții în limba maghiară, parțial deteriorate. Ca atâția alții am trecut și eu de mai multe ori în goana grijilor, și a mașinii, pe lângă acest turn tăcut fără a cunoaște, până de curând, că este un monument al milosteniei, o atestare a cumplitei foamete ce a lovit Transilvania în perioada 1814-1817 când oamenii, în încercarea disperată de a supraviețui, au ajuns să mănânce scoarță de copac, coceni și buruieni, murind însă, pe capete, ca de ciumă.
Având un aparent aspect de piatră trainică de hotar și chiar de bornă kilometrică supradimensionată, piramida compusă din patru blocuri cubice, încheiată cu un element stilizat și poreclită de către localnici „Stâlpul foamei” a fost ridicată în cinstea comitelui Ujfalvi Samuel de către cei mulți și sărmani ce au primit pâine prin bunăvoința acestui nobil maghiar, și care, în răstimpul amintit, au lucrat la facerea unui drum peste deal.
În schimb, nu se știe nimic de ce, când și de către cine a fost ridicată crucea de piatră din Șaua Cobășel (Munții Rodnei). E o prezență insolită pe traseul montan Valea Blaznei – Vârful Ineu și care are încă rădăcini neclare, unii afirmând că marchează un vechi mormânt, alții că a fost pusă acolo de păcurarii rodneni pentru a le feri pășunile și turmele de primejdii și „stricăciuni”. Până la elucidarea tainei, dacă va fi posibilă vreodată, crucea reprezintă pentru montaniarzi un prilej de popas, după urcuș, o țintă fotografică neobișnuită – imaginile fiind diferite de la o incursiune la alta – și o invitație la meditație.
