În zilele noastre, când se vrea ca normalitatea – ancestrală – să nu mai fie necesară; când eleganta simplitate în alb-negru este denunțată public ca perimată și substituită, tot mai frecvent, și tot mai fervent de multicolor; când se cere lepădarea de datinile identitare și cultivarea mândriei de a fi atipic și globalist; când simfoniile (dar și romanele clasice în trei volume) sunt etichetate expresia incapacității creatorului de a sintetiza; când muzica ușoară e pusă la zid ca săracă și excesiv de sentimentală, mai sunt oameni care au tăria de a păstra, pe tărâm muzical, drumul ales, fără a se abate pe căi lăturalnice și refuzând să fie călăuziți de moda vremii, chiar dacă înaintarea înseamnă suiș, peste bolovăniș de prejudecăți. Și tot acum, în epoca dedicată vitezei, a vieții derulată pe repede înainte, în grabă, fără pauze de aprofundare, când se practică deja ca la începutul unui text să fie consemnat numărul de cuvinte pe care îl cuprinde și secundele necesare pentru lecturare (fiind însă la mare căutare un minut de înregistrare cu tumbele distractive făcute de un animăluț de companie), e considerat arhaic, anacronic și mersul pe jos, la pas de plimbare, pe munte, cu rucsacul în spinare, și nu călare pe „sute de cai-motoare” ce tulbură, cu nerușinare, aerul înmiresmat al înălțimilor alpestre.
Într-un astfel de context, tulbure sau chiar trăsnit de-a dreptul, trupa CALEnDAR, fondată în anul 2012 de către Lucian Ștefan și Marius Mandai, în cadrul unui proiect al Asociației pentru Turism și Ecologie Bucovina (colț de țară în care s-a născut și mama mea), dând dovadă de răbdare și stăruință a crescut frumos, în popularitate, și cred că a reușit să se impună ca lider de împărtășire, prin cântec, a bucuriei de a fi la înălțime, mărturie stând cele câteva colecții de cântece de munte din care, cu prilejul Zilei Internaționale a Prieteniei, recent sărbătorită, vă ofer, ca dar, câteva fragmente.
„Prietene-ntinde o mână și mâna mea strânge-o, / Fiindcă am fost împreună o parte din drum. / Cândva m-ai primit pe-o cărare pe care pășeai solitar, / Iar astăzi cu gând de serbare voioși să-nchinăm un pahar. /// Cât praful potecii uscate ți-ar fi și griji și nevoi, / Zâmbește și mergi mai departe și-mparte cu noi. / Și-un munte ales la-ntâmplare, / Urcându-l l-om pune hotar, / Ce ia prietenii la încercare sau lasă-n suflet hotar. /// Să-ți bei fericirea-n pocale cu gesturi de ceasornicar, / În sufletul tău și-n cale-ți lăsăm soare-n dar, / Și când vom cerne cuvinte cu ce ți-a fost dat și cu ce nu, / Prietene adu-ți aminte că darul ești tu.” – Urare-n dar, Trupa CALEnDAR
„Un vers alunecă din nori, / Ne-aduce aminte / Și de bocanci de visători, / Urzind destin în prag de vară. /// Un vers alunecă din brazi, / Natura ne primește goi, / Uităm de-acum, uităm de azi, / Și-un vers alunecă-n noi. /// Un vers ne alunecă-n suflet, / Și ne simțim cu toții vatră, / Flămânzi de cântec și de umblet, /Cioplind o amintire-n piatră.” – Un munte așternut, Trupa CALEnDAR
„Primăvara vine, totu-i înflorit, / Noi în drumeții iarăși am pornit. /// Munții ne așteaptă, nu mai zăbovi, / prietene hai vono cu noi în drumeții. /// Drumul ți se pare, nu e lung deloc, / timpul trece iute, noi nu stăm pe loc. /// Cu rucsacu-n spate veseli noi pornim, / Și cu bărbăție munți-i cucerim.” – Cu rucascu-n spate, Trupa CALEnDAR
„Ca-n povești cu zmei, viteji și zâne, / Noi la drum am pornit / Peste șapte zări și șapte ape / Pe munte ne-am regăsit. / Cărări pe munți facem împreună, / Amintiri ne-adună, / Fermecat de strună.” – Cărări pe munți, Trupa CALEnDAR
„Rucsacul, frontala, bocancii și-un cort, / Chitara și-un cântec la foc să te-ncânte, / Te rog să le-ncerci să nu rămâi un viu mort, / Te rog să devii om pe munte. /// Acolo trăiești tot ce-ai putea să visezi, / Acolo iubirea-ți este hrană și punte, / Spre lumea mereu din care să evadezi, te rog, / Te rog să rămâi om pe munte. /// Zâmbește puțin, iubește senin, / Fără nici un suspin și trăiește din plin, / Fă drumul mai lin și alintă-l destin, / Vorbește puțin și trăiește din plin.” – Om pe munte, Trupa CALEnDAR
„Hai în Țara de Sus, / Unde Domnul a dus / O bucată din rai.” – Țara Fagilor, Trupa CALEnDAR
„Mi-e dragă pădurea și murmurul ei, / Mi-e plin iar rucsacul, bocancii sunt grei, / Străbat iar poteca, vreau munții să-nfrunt, Și liniștea pietrei din nou s-o ascult. /// Pornesc către creste cu dorul hoinar, / Și fluier într-una și nu am habar, / De vânturi ce adună deasupra nori grei, / De plouă, de ninge, nu-mi pasă de ei. ” – Mi-e dragă pădurea, Trupa CALEnDAR
„Vor trece ani și vom fi / Eu tânăr, voi cărunți / Dar tot la fel ca-n prima zi, / Vom hoinări prin munți.” – Copilul Munților, Trupa CALEnDAR
„Dospesc plămadă pură din iubire, / Când gențienele la sfat cu aștrii, / Scăldate de lumină-n mii de fire, / Zidesc acest tărâm cu ochi albaștri. /// Prin Gemenele ca-ntr-un muzeu, / Le afli toate ș-altele nescrise, / Pe aici se odihnește Dumnezeu, / Și tot de-aici trimite-n lume vise! / Și cât în noi nevoia e-nențeleasă, / Și când în noi chemarea lui răsună, / În Retezat ne vom întoarce acasă, / Să-mbătrânim frumos și împreună.” – Cântec Retezat, Trupa CALEnDAR
„Cândva-mpletea natura o poveste, / Ferită omului de văz și glas, / De-atunci visează cu fiecare pas, Prin șei, căldări, pe brâne și pe creste. /// Și cui o fi să spui, / Povestea muntelui aflată-n șoapta vântului, / Povestea muntelui, / Șoptită nimănui, din pleata vântului.” – Povestea muntelui, Trupa CALEnDAR
„Mi-e dor de munții mei, / Departe sunt de ei. / Îmi pare drumul lung / Și-aș vrea mai repede s-ajung.” – Mi-e dor de munții mei, Trupa CALEnDAR
„Mă-ntorc la tine muntele meu drag, / Cu crestele scăldate-n soare, / Și cu miresme, proaspete de flori și de brad, / Cu șopote de râuri și izvoare. /// Aș vrea să urc pe crestele înalte, / Deasupra norilor și zări albastre, / Să uit de tot ce-i trist, de griji și de nevoi, / De ritmul agitat al lumii noi ! /// Da, muntele meu drag, mă-ntorc la tine, / La brazii tăi, la măreția ta, / Și-aș vrea să fiu și eu la fel ca tine, / Și bun, și drept, și demn, Măria Ta!”- Muntele meu drag, Trupa CALEnDAR
