Considerație

„La drumul mare” lipsa de respect și de compasiune pentru aproapele nostru e parcă mai prezentă și mai pregnantă ca oriunde altundeva. Graba de a ajunge cât mai iute la destinație e pliată pe nepăsarea manifestată față de celălalt participant la traficul rutier, perceput ca un concurent, adversar sau chiar dușman.

Întâlnim instructori ce şi-au scos şcolarii pe şosele la orele de aglomeraţie matinală maximă (ar trebui luată în calcul interzicerea circulației în anumite intervale orare) ori semeni care și-au parcat cu nesimţire maşina pe două locuri ori blocând ieşirea semenului său, în plină intersecţie, într-o curbă sau în vârf de pantă, impasibili la pericolele pe care-i expun implicit pe alţii.

Dăm și peste șoferi care se deplasează cu aceeaşi viteză, indiferent că se află în localitate sau în afara ei, fie pentru că au ieșit doar la o plimbare ori discută la telefon, fie că sunt începători ori au maşina supraîncărcată, dar fără a opri măcar din loc în loc în vreo parcare, pentru a putea desface coloana de zeci de maşini formată în spatele lor.

Nu mai vorbesc de cei care se cred mari maeștri ai volanului şi care efectuează depăşiri riscante pentru ei şi pentru ceilalţi, de cei uşor iritabili şi irascibili care claxonează ori fac semne repetate cu degetele sau cu farurile, dacă li se pare că un altul a greşit. Pentru asemenea specimene aparent umane, s-ar putea institui obligativitatea unor ședințe de consiliere și terapie psihologică în perioada de „prohibiție ” auto (sunt rămași fără permis de conducere).

Din păcate, şi munţii au nechemaţii şi neaveniţii lor, care nu ştiu să se poarte şi nu ştiu să-i ocrotească. Pe pârâurile de interior, la poalele pădurii, în timp ce micii sfârâie și berea gâlgâie, decibelii muzicali zburdă zănatici până spre culme, mașinile sunt spălate cu apa limpede ca lacrima și injectoarele insistent curățate, iar când seara vine și tăcerea revine, trecerea petrecăreților prin teritoriul de piatră este corespunzător marcată: cu mușuroaie de gunoaie.

Noutatea e alta: sus în munți, sunt lăsați liberi tot mai mulți „cai putere”. Se adună în turme ce nechează fără frică și fără rușine. Dacă legislația internă nu se aliniază imediat la normele țărilor civilizate și nu se decide sporirea posturilor de jandarmerie montană, în ritmul alert și alarmant de evoluție, în curând, larma de motoare turate la maxim și scrâșnetul de pneuri ce mușcă din pământul potecii va intra în făgașul firescului.

În contrast cu vacarmul produs de „fiare” , într-o idilică poiană de munte, cu ani în urmă, am aflat instalată o tabără de venerabili iubitori de munte. Veniseră nu pentru o tură, ca pe vremuri, ci în vilegiatură. Corturile aliniate în semicerc. Mașinile parcate alături, pe post de cămară și garderobier. Saltele gonflabile în corturi, o lumină de veghe și un fir de curent de joasă tensiune primprejur (de la o baterie auto), pentru a ține la distanță sălbăticiunile. Apă de cleștar de la izvorul de alături. Produse lactate proaspete de la stâna din deal. Preocupările se rezumau la citit, conversație, contemplare, plimbare, gătit laolaltă în ceaunul așezat pe vatra de piatră. Cu poftele potolite și pecetea de plinătate pusă pe hambarul experienței, trăiau tăcut și tainic tihna de după trudă și acalmia „de toamnă târzie”.