La vecernie, în liniștea Luștii

Și nu despre „Sinaia Năsăudului” e vorba, și nici despre Lușca Cârstii, pusă pe drumuțul ce urmează firul Gersei către Peștera Izvorul Tăușoarelor, ci de un locșor cu liniște aflat mult mai aproape, la doar doi pași și-un pic de Bistrița, unde am fost aseară, cu doamna mea, și unde Domnul, în Marea Biserică a Lumii, a reaprins candelele și a dat tonul la corul ce răzbate, peste toate, din înalturi.

Dar până a vă dezvălui locația pentru a putea să vă duceți doamnele la flori (chiar dacă ați dus flori doamnelor), fiind încă sub impresia zilei închinată femeilor, voi … Citește mai departe

Mirantibus mundi

Așa cum am spus, cel mai probabil, și cu alt prilej, încerc un sentiment de satisfacție de fiecare dată când împart roadele date de mințile luminate ale lumii. Și cum ziua de mâine este dedicată ființei supreme de pe pământ (și care, pe toate fațetele, se dezvăluie numai la superlativ), o să cedez cuvântul celor în măsură să o demonstreze mult mai elocvent decât mine, redând câteva cugetări identificate în cuprinsul cărților citite în ultima vreme, despre spiritul înalt – și, deopotrivă, neasemuit de adânc – al „minunii minunilor”.

„Pe cuvântul și pe legea mea, când a fost vorba de … Citește mai departe

Confesional, despre profesional

Comparativ cu perioada copilăriei mele, petrecută la confluența Someșului cel Mare cu Ilva cea Mică, peisajul profesional al satului românesc a suferit schimbări semnificative, dispărând definitiv, ca și cum n-au fost vreodată, și socăcița sau socășița (bucătăreasa pricepută de la ospețe), și șuștărul (ce repara încălțămintea), și moașa (care veghea la venirea pe lume a pruncilor), și boctărul (paznicul de câmp), și zapciul (paznicul de noapte, un fel de sergent de stradă), și căuaciul (fierarul sau potcovarul, rămas și el fără obiectul muncii), dar și morari, tâmplari, văcari sau cojocari nu mai sunt, căci găsim, de-a gata, toate cele trebuincioase, … Citește mai departe

Cioplind în umbre, uimitoare urme

Fericiți – și nărăviți în letargie – sunt cei docili cu duhul; care cred fără să caute, fără să cerceteze, fără să se îndoiască…; care lucrează doar cu certitudini; care nu-și pun întrebări ori care consideră că au aflat, iute și ireversibil, toate răspunsurile; care n-au pendulat, niciodată, între „a fi și a nu fi” cel ce este încă din întâia poveste.

Stăruitori sunt însă semenii ce-l caută, fără contenire, în fiecare mugur, în fiecare chip de floare, în fiecare palmă întinsă, în fiecare privire de pui: de om, de pom, de păsăruică… Și nu strigă-n pustiu, și nu caută … Citește mai departe

Aievea, despre românii de aiurea

Într-o perioadă istorică tulbure și imprevizibilă, când este în plină derulare o vădită reașezare a plăcilor tectonice (și în primul rând cele militare), nu te poți prezenta senin în fața națiunii – gest ce aduce fie cu o naivitate, fie cu o ascundere intenționată a realității – și să contești cerințele șefului de stat major al armatei, liniștind electoral populația cu motivarea sumară că nimeni nu vrea (și nu poate!!!) să intre și să ia…, câtă vreme alianțele se clatină (inclusiv cele europene), iar conducătorii marilor puteri occidentale sunt serios îngrijorați de evoluția internațională, pregătindu-se temeinic pentru orice sumbru scenariu. … Citește mai departe