Dacă în diminețile de duminică ne-am deprins, eu și doamna mea, să trecem în revistă, cu câte o cană de cafea fierbinte-n mână, toate noutățile botanice, depunând, pe fiecare petală, salutul de bun-venit încărcat de recunoștință, pe parcursul săptămânii obișnuiesc să-mi încep zilele de primăvară în fotoliul din balconul ce dă spre amfiteatrul grădinii botanice – miniaturală, desigur – din spatele casei. Nu una franțuzească, exagerat de ordonată și de clar delimitată, ci mai degrabă englezească, în care, pe doar patru arii de teren, conviețuiesc pașnic sute și sute de semințe, de bulbi, de arbori (chiar și doi mesteceni strămutați … Citește mai departe