E dezolant şi dezarmant să simţi, că în toate câte sunt şi, mai ales, pentru totdeauna, ţi-e totuna. Lipsa de speranţă, absenţa unei perspective pozitive, a unui orizont optimist, împing la gesturi extreme. E în stare de orice omul aflat în stadiul terminal al unei boli grave, incurabile (doar o puternică credinţă creştină te ajută să-nduri), în pragul falimentului sau în poarta puşcăriei (după ce a trăit cu impresia că face parte din „spuma societăţii”) dar şi oricine e ferm convins că drumul îi este barat definitiv de reale sau închipuite obstacole de netrecut (sedusă şi abandonată, cu onoarea pătată … Citește mai departe