O denumire de alint dată adesea, cu inocență, de copii, dar care are un tâlc implicit (inima măcinând necontenit), bătrânii satelor obișnuind să-i zică animă și făcând-o sălaș al simțirilor, al suferințelor…
Că inima înflorește în iubire – cunoscând infinitul – și că iubirea e singura cheie a inimii, ne șoptesc și versurile ce strălucesc de îndată ce gândul cade pe corzile inimii: : „Există iubirea care nu va dispărea, / Ești aici, nu mai mi-e frică de nimic, / Și știu că inima mea va continua să bată, / Vom sta așa pentru totdeauna, / Ești ferit (salvat) în … Citește mai departe