Survenită, subit, la scurt timp după ce am absolvit facultatea, moartea tatei mi-a deschis dureros ochii minții și mi-a schimbat radical, într-o clipită, filozofia de viață. Conștientizând, poate pentru întâia dată, dar până în ultima fibră a ființei mele, că nici un pământean nu are certitudinea trecerii pragului zilei de mâine, mi-am promis, în ziua aceea de primăvară, că în tot „restul rămas de executat” (limbaj preluat din penal) o să ador fiecare zămislire de zori (de aici și obiceiul de a fura startul „cel de toate zilele”); că o să mă bucur de fiecare clipă și nu voi pregeta … Citește mai departe