Survenită, subit, la scurt timp după ce am absolvit facultatea, moartea tatei mi-a deschis dureros ochii minții și mi-a schimbat radical, într-o clipită, filozofia de viață. Conștientizând, poate pentru întâia dată, dar până în ultima fibră a ființei mele, că nici un pământean nu are certitudinea trecerii pragului zilei de mâine, mi-am promis, în ziua aceea de primăvară, că în tot „restul rămas de executat” (limbaj preluat din penal) o să ador fiecare zămislire de zori (de aici și obiceiul de a fura startul „cel de toate zilele”); că o să mă bucur de fiecare clipă și nu voi pregeta s-o împodobesc cum pot mai bine pentru a nu ajunge să mă îndeletnicesc cu regrete și păreri de rău; că o să văd, neîncetat, partea plină a paharului, chiar dacă, cândva, va rămâne doar o linie cenușie în căușul lui; că n-am să spun spășit „E bine, așa cum e!” sau „Asta e! Așa mi-a fost sortitul!” și nici n-o să amân „sine die” luarea deciziilor, în favoarea iluzoriului „Pe altădată…”. Din același motiv am atâtea lucruri de înfăptuit (niciodată n-am fost plictisit) și pe același fundament așez și răspunsul dat lui Andrei când mă întreabă ce motive am să fiu vesel de dimineață: „Am primit în dar o zi de trăit. Și șansa binecuvântată de a face din ea o nestemată”.
Totodată, din lecția dură predată de încheierea inopinată a vieții tatălui meu (avea taman vârsta mea de acum), am învățat că snopul anului se leagă nu când se numără bobocii, ci bulbii ce au încolțit și mugurii ce și-au dezvăluit creștetul boțit; că nu în revelioane, artificial iluminate, se numără anii, ci în primăveri, când asemeni câmpului și copacilor, sufletul, purificat în lumina renașterii viului, plutește lin și candid, peste pământ. Așa se face că de atunci încoace, nimic n-am adăugat la caracteristicile foii de parcurs și mereu am vegheat să nu-mi calc făgăduielile ce de suflet le-am legat, exersând practica de a privi fiecare zi ca fiind ultima și de a degusta, în tihnă, din fiecare oportunitate de primăvară în care simțirea dă pe dinafară.
Iar de primăvară m-am bucurat, de fiecare dată, de două ori: și pentru mine, și în locul tatălui meu, care la fel o aștepta și o admira, urmărind ce a mai înflorit și primenindu-și pofta de viață cu zburdălnicia mieilor din curtea casei, cu ciripitul păsărelelor, cu fiecare strop de culoare ivit, pe neașteptate, din pământ…
Și pentru a nu călca, carecumva, splendorile ce se strecoară, de sub glie, afară, sub soarele bun și blând de primăvară, vă propun să ne reamintim un proverb amerindian ce „mândru glăsuiește”: „Calcă ușor primăvara. Mama natură este însărcinată”, în timp ce un proverb românesc cinstit o „prețăluiește” (tot vorba țăranului român): „Adevărul e frumos ca primăvara” – cum la fel face și un proverb rusesc: „O vorbă bună este ca o zi de primăvară”-, iar un proverb japonez o întronează la cotele de mare altitudine ale desăvârșirii: „Inima femeii este ca timpul de primăvară”, ce-și prezintă eleganta colecție de bijuterii florale.
E limpede că PRIMĂvara (sau PRIMAdona) primează, întâietatea (și prim-planul) fiindu-i, fără drept de apel, de cer decernată, căci în puterea ei de creație stă, de fapt, Dumnezeu deghizat și fiecare floare ce răsare, pe cărare, e un înger sub acoperire.
Doar acum, la ceas de primăvară, te cuprinde un soi special de entuziasm de „îți vine să fluieri chiar dacă ai pantofii plini de apă” (Doug Larson) și să sari desculț într-un picior, ca și copilul ce ai fost odinioară, iar dacă nicicând n-ai fost înfiorat de un asemenea avânt, înseamnă că sufletul tău n-a cunoscut încă înflorirea.
Și nici nu-i cum să procedezi altfel, căci pretutindeni, cu un surâs suav de rai, se pogoară (ori se înalță) sfântul duh al speranței.
Și parafrazându-l pe poetul Pablo Neruda, vă propun să facem din noi ce face primăvara pentru cireși, să ne-mbrăcăm în alb de iubire și să sărbătorim, în pace și împăcați, sentimentul reînvierii.
Și dacă e un fapt de netăgăduit că nu o putem lua de la capăt, de la începutul începutului, să nu uităm, nici măcar un moment, că avem posibilitatea, de a începe oricând, chiar și de astăzi, să edificăm un alt final, febra primăverii fiind prielnică pentru căutările și încercările spirituale.