Titlul dat mi-a readus în minte o glumă despre dieta cu mere a ardeleanului de altădată: „Mere ș-o slană, ș-o brânză grasă, ș-o ceapă, de apă, crăpată cu pumnul. Mere ș-o zamă acră de lășcuțe. Mere ș-o tocană cipărată de jițăl. Mere ș-o „polă prinsă-n brâu”. Mere ș-un deț de țuică de pome…”
Dar revenind la îndemnul de început, țin să-l subliniez și să-l argumentez invocând întâi un paradox: omul, uneori, vede (limpede și de aproape), dar nu crede, iar alteori crede, fără să vadă nimic (dar asta nu e rău, căci „Numai cu inima se poate vedea corect. … Citește mai departe