Precum esențele tari, ce se păstrează în sticluțe mici, tot așa și Munții Piatra Craiului sunt un depozitar de chintesență montană, un exemplu de raport just între cantitate și calitate, căci acest lanț muntos nu impresionează prin lungime sau prin lățime, ci prin faptul că e solitar și la vedere din mari depărtări; de sine-stătător, fără contraforturi ce pierd treptat din altitudine și fără a fi sprijinit, la capete, de subsuori, prin trecători; se înalță iute, spre ceruri, direct din codrul verde; are o culme curată, de calcar, foarte frământată și poteci ce au puse deoparte, pentru temerari, neasemuite frumuseți alpestre. Sunt munți deosebiți, considerați potriviți pentru a sărbători apogeul iubirii de munte și cred că orice montaniard, la prima întâlnire, a rămas în fața lui, măcar un moment, mut de uimire. Și chiar dacă până atunci a făcut ferfeniță, bătând cărările, șapte rânduri de bocanci, când l-a cunoscut pe MARELE ALB CARPATIN cu siguranță că și-a spus: „Abia acum înțeleg ce înseamnă un mare caracter… de munte!”
Trecătoarea de azi, din Perla Munților Carpați, urmează traseul Cabana Plaiul Foii – Padina lui Călineț – Brâul Ciorânga – Vf. Ascuțit – Cabana Curmătura – Prăpăstiile Zărneștilor – Fântâna lui Botorog, imaginile fiind însoțite de fragmente dintr-o comoară de carte, cu valențe de enciclopedie montană, ce a văzut lumina tiparului în anul 1967 (anul nașterii mele) și care ar merita, din plin, reeditată.
„A iubit omul dintotdeauna muntele ? A mers însetat spre înălțimile pline de taine și de frumuseți sau i-a fost teamă de ele și nu le-a dorit ? Adevărul este că la început omul n-a iubit muntele. Pentru el munții, stâncoși și cu zăpezi, învăluiți adesea în ceață și furtuni, erau lăcașul zeilor, al duhurilor rele, al spiritelor străbunilor.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Drumeția de munte, alpinismul nu au apărut însă cu adevărat decât spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Întâiul mare poet al lumii care are curiozitatea să urce pe munte , pe Ventoux, este Francesco Petrarca. Dar alpinismul nu se va naște decât în 8 august 1786, când vânătorul de capre și temerara călăuză alpină Jacques Balmat, împreună cu un medic de țară, pasionat turist, Michel Paccard, vor urca în emoția tuturor până la cel mai înalt pisc din Alpi, pe Mont Blanc.”- prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Totdeauna plini de neastâmpăr și entuziasm, însetați de neprevăzut și noutate, scriitorii – de la Petrarca la Rousseau, de la Goethe, Pușkin, Byron, la Daudet, Dumas și Heine – au iubit cu pasiune muntele, foarte adesea cu o pasiune nebună. (…) În munți ei au căutat și găsit îndelung dorita liniște, surprinzătoare frumuseți, teme noi de inspirație. Pentru toate acestea – chemare, bucurie, rod – scriitorii au părăsit lumea orașelor și a saloanelor, pentru lumea de feerie a înălțimilor și lupta cu natura” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„ Goethe iubește tăcerea munților: „Munții sunt profesori tăcuți și fac din noi discipoli ascultători”. Nu numai poezia înălțimilor îl încântă pe poet. Ci și lupta naturii, a omului, a acestui Faust etern căutător de înțelesuri și fericiri. Muntele este înțelepciune, adevăr, frumusețe. De aceea, el trebuie să ne fie profesor de viață și prieten drag…” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Dar dragostea pentru munte nu stă numai în asaltul și cucerirea celor mai înalte piscuri. George Sand a iubit munții, le-a căutat prietenia, s-a inspirat din măreția și liniștea lor. Se spune că ea colinda munții, departe de prejudecățile veacurilor și a saloanelor, îmbrăcată bărbătește și trăgând din lulea.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Byron este copleșit de frumusețea munților. El se întreabă fără să-și poată răspunde : „Munților ! Pentru ce e în voi atâta frumusețe ?” Într-adevăr munții sunt o ispită, o chemare pe care nu poți să nu o urmezi. „Muntele are o prospețime și o forță de viață pe care nu le vor cunoaște niciodată plăcerile deșarte și lenea.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Și totuși însemnările lui Victor Hugo sunt prezente, desigur și prin valoarea autorului lor, în toate antologiile alpine ale lumii. Peisajele pe care le descrie sunt de o fermecătoare frumusețe, sentimentele pe care le încearcă omul în măreția muntelui, copleșitoare. Alpii – un spectacol unic, în fața căruia omul meditează profund. O imensă carte deschisă în care citim totul despre natură și despre noi înșine. ” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Adăpostit ca sub un cort, cum se spunea, de vasta-i pălărie calabreză, cu o romantică pelerină pe umeri, sorbind apa vie a munților – așa va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră Calistrat Hogaș. (…) Deși îi era dragă „Pisicuța”, calul său de munte, umbla cu voluptate și strășnicie pe jos. „Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine – spunea Hogaș – o călătorie pe picioare străine”. De ce? Fiindcă „a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseam,nă a merge șezând și a vedea ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Pentru chinezi, întreaga lor lume erau cei cinci munți sacri în care ei vedeau un imens templu al naturii. (…) Templul egiptean era ascuns undeva înăuntru, în adâncul muntelui. Templul chinez e pe vârf de munte. El îmbrățișează larg lumea, libertatea spiritului, atât de dragă filozofiei chineze. (…) Calmul, pacea este caracteristica picturii peisagistice. Uneori chinezii puneau în fața bolnavilor paravane cu astfel de peisaje liniștitoare, fiind convinși în efectul lor binefăcător.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„În pictura modernă muntele, peisajul alpin nu este atât de mult căutat de pictor ca marea. (…) Spre munți, mai ales iarna, se merge foarte rar, iar unii munți, poate tocmai cei mai interesanți, mai sălbatici și mai darnici în priveliști sunt greu de urcat, chiar pentru îndrăgostiții de drumeție. (…) Nu se poate spune că muntele nu are o poezie a lui, o bogăție de lumini și culoare dar drumul spre el nu-l găsește oricine și oricând.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Dragostea pentru munte este adevărat cult și ritual în țările Asiei: China, India, Japonia. Aici muntele nu e numai întoarcere la natură sau întrecere cu tine însuți, ca la europenii romantici, ci însăși esența vieții, cosmogonie și filozofie de viață. Fujiyama, cu bizara-i coroană de lumină, este muntele sfânt. Everestul, Chomolungma, cel mai înalt munte din lume este numit de tibetani „Zeița mamă a pământului”, Himalaya, lanțul piscurilor de peste 8000 m, înseamnă în limba localnicilor „Casa zăpezilor”, iar Khan Tengri din Tianșan, Stăpânitorul cerurilor.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Între europeni și asiatici concepția artistică diferă în prezentarea muntelui, dar el rămâne ispită și dor. E mult mai frământat peisajul asiaticilor. Ca într-o viziune a lui Van Gogh, pinii, crestele, apele apar aici tumultuoase, zbuciumate, frământate. (…) Alteori viziunea e pur și simplu stilizată. Calm, visare, reverie.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Așezat la loc de cinste în Galeria Națională, el surprinde prin mărime și culoare și emoționează prin temă. Albastrul dominant al lucrării, albăstrimile muntelui înrudește cromatic muntele cu marea, așa cum au fost ele înrudite geologic cu milioane de ani în urmă. Privind „Vârful cu dor” al lui Mirea, simți o nestăvilită dorință de a porni și tu spre înălțimi, dar nu pentru a rămâne acolo pentru totdeauna, ca ciobanul din legendă, ci pentru a te înfrăți cu muntele și a reveni la el, entuziast și statornic.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Până nu de mult necunoscut, neînțeles, hulit, muntele face astăzi parte din viața noastră, din bucuriile noastre adolescente, indiferent de vârstă. Arta care se inspiră din viață și o exprimă cu talent și convingere nu putea să uite muntele. Mai rămâne ca marii iubitori ai muntelui, tinerețea cea neastâmpărată care colindă în toate anotimpurile și în toate felurile munții, să vină spre artă și prin munte, să învețe a iubi mai presus dce orice frumosul, natura și adevărurile lor de viață.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Pământul, cerul, apele, adâncurile au fost pentru om, încă de la apariția lui, o continuă și tulburătoare ispită. În această întâlnire cu natura și cu sine, cu spațiul și cu timpul, lupta pentru înălțimi rămâne una din cele mai încordate și dramatice.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Alpinismul nu este numai o pendulare pe stânci, o strecurare dibace printre hornuri spre azur și victorie, o luptă lucidă între viață și moarte cu muntele, anotimpurile și neprevăzutul… El rămâne pentru cei care-l iubesc și cred în această chemare, mai puternică decât instinctul de conservare, o școală mai curajoasă decât cea mai dârză școală a vieții, un sens și o menire mai presus de micile noastre idealuri… pământene.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Muntele își are și el ciudățeniile lui, cruzimile lui, absurditățile lui. (…) În el Omul și Natura se iau la luptă aprigă, pe viață și pe moarte, dar sfârșesc prin a deveni prieteni pentru tot restul vieții, pentru totdeauna.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Creasta nu este departe. Dar uneori ea pare la numai câțiva pași, la câteva minute de mers. Senzație asemănătoare cu mirajul din deșert, iluzie optică a marilor înălțimi, provocată de puritatea și densitatea aerului. Unul dintre alpiniști, ispitit de această tentație a atingerii crestei, n-a mai putut rezista și a pornit în iureș spre ea. S-a înapoiat după o oră și jumătate, obosit și dezamăgit.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Urcușul nu înseamnă numai supunere față de cei de sus, de zei, ci purificare, simbolul drumului vieții omenești.” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Unii drumeți iubesc piscurile, crestele de munte. Alții stâncile. „Stânca ne umple cu o bucurie puternică și liniștită… în om se deșteaptă un fel de voluptate a urcării, bucuria de a birui greutatea trupului său, de a-l ridica aproape de cer.” Muntele este bucuria de a trăi. Dacă i-am semăna, am fi întotdeauna cinstiți și dârji. Dragostea pentru munte înseamnă contopirea cu el. Adevăratul turist trebuie să aibă munții în suflet „cu toate florile și pădurile, cu apele și vânturile, cu zilele și nopțile, cu soarele, luna și stelele.”
„Când copilul vostru va împlini șaisprezece ani, îndemna un scriitor francez, duceți-l la munte. Muntele îl va face să înțeleagă ceea ce jos, în oraș, nu va înțelege niciodată, să se cunoască pe sine. Dar dragostea pentru munte și înțelegerea lui poate începe cu mult înainte, din anii copilăriei. Ca și cu lectura sau muzica, cu cât te legi mai de timpuriu de munte, cu atât mai bine. În timp vine cunoașterea, prețuirea, pasiunea” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Cine a fost în munți în nopți de cleștar, iarna, în zile nesfârșit de lungi și darnice vara, în clocot de viață nouă primăvara și în agonii de culoare toamna, acela nu poate să nu se fi îndrăgostit de munte ! Dragostea pentru munte este, pentru cine i s-a dat întreg, una din cele mai pure și depline, în care nu vei fi niciodată dezamăgit și înșelat. Ea seamănă cu celelalte mari pasiuni care nu ostenesc și nu mor niciodată : lectura, studiul, arta sau mișcarea.”- prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„E greu de spus ce e mai mult muntele: culoare sau muzică ? Verde de infinite culori, albastru și violet, alb pur și curcubeie. Zori, amurguri, înserări, anotimpuri. O paletă darnică și neprevăzută pentru orice iubitor al picturii. Dar muntele, prin excelență, este dinamism, mișcare, muzică. Unde s-a născut ecoul dacă nu în munți ? De unde au apărut iodlerele și valsurile tiroleze ? Unde s-au născut doinele ? Unde dacă nu în munți izvoarele, apele, vântul, ploaia, furtuna se nasc, cresc, copleșesc totul și aduc apoi calmul și seninul unei lumi mai dornice de viață. Ape care curg domol sau furtuni – viori în surdină sau în pizzicato; urcuș în munte – acorduri de orgă; cascade – harpă și clopoței; vânt de toamnă în frunze care cad – serenadă de celo; ploaie și furtună – instrumente dezlănțuite, dominate de xilofon, tobe și talgere; ninsoare și zăpezi – poem simfonic cu lunecări pe clape. Și nu numai atât. Cum în munte liniștile sunt adânci, cosmice, se poate vorbi și de simfonie a tăcerilor, simfonie pe care doar muntele o poate compune și cânta. Dar totodată, poate nicăieri mai mult ca la munte nu-ți vine așa din senin să cânți, să chiui. Un iodler la mare ar fi nepotrivit.”- prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Doinele și jocurile noastre s-au născut și ele la munte…, fluierul, cornul, buciumul, cavalul sunt și rămân al muntelui. Oamenii de la munte cântă mai mult și mai frumos. Oamenii ce vin la munte cântă mai cald și laolaltă. Iar despre munte oamenii cântă entuziast și pitoresc. ”- prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Muntele este un poem, iar poemul simfonic transpune muzical tot ce e în munte sunet, culoare și faptă. Dar muntele, ca și marea, are o măreție a sa, cosmică, unică, simfonică: simfonia muntelui !” – prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„În tăcerea care numără doar timpul și bătăile inimii, amintirile zilei revin calm și blând ca o sărutare, ca un refren drag. Visător, omul mulțumește naturii și făgăduiește să-i rămână credincios. Aceasta să fie și dorința noastră a tuturora. Muzica este un prieten bun și sincer. Muntele e o pasiune care te păstrează tânăr și înțelept. Iar muzica munților, un prilej de-a uni într-un singur gând, într-o singură dorință, două dragoste – dragostea de munte, dragostea de muzică – și a face din ele una singură: dragostea de viață!”- prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
„Oameni, iubiți muntele !… De pe înălțimi, frumusețile naturii și înțelesurile vieții sunt altele. Mergeți pe munte ca spre o bucurie necunoscută, dar dorită. Nu e nevoie să asaltați fisurile albastre și piscurile inaccesibile. E de-ajuns să priviți saltul curajos al caprelor negre și zborul înalt al vulturilor. Mâine, sufletul vostru le va semăna. Atunci muntele va fi pătruns în voi, ca seva în copaci primăvara. Și veți putea, peste ani, spune fericiți : noi am iubit muntele !”– prof. Virgil Ludu, Cartea Munților
