În orice chestiune cotidiană, cu atât mai mult în materie electorală, opiniile diferă și apele gândirii se separă, nu doar în raport de stare și de punctul de contemplare, ci și de la o zi la alta, dovadă stând și imaginile ce au vizat – și imortalizat – conturul nordic al Vf. Căsarul Colibiței (Munții Bârgăului), fotografiile fiind realizate din curtea casei mele, de-a lungul unei singure săptămâni de toamnă târzie.
Revenind la titlul dat, recunosc că am plecat de la premisa unor uitate lozinci comuniste, frecvent întrebuințate în epocă, ce înălțau spiritul lucrativ și sentimentul de echitate în slava demagogiei: „Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă!” și, mai ales, „Munca l-a făcut pe om!”, un mucalit adăugând: „… dar nici lenea n-a omorât pe nimeni.”
În acest sens, după cum bine se știe, la izgonirea din rai, omului i s-a zis apăsat: „ … blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale” (Genesa 3 : 17), imprecația divină fiind reluată și întărită: „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce din pământul din care ești luat…” (Genesa 3 : 19)
Iar riposta „Poate tu…” ori, și mai potrivit, „S-o crezi tu…” a ținut-o omul în gușa sufletului până-n urmă cu trei sute de ani când a inventat motorul cu abur, în fapt cheia de la cutia pandorei tehnico-științifice, lenea răsărind subit și răsfirându-se larg peste lume, căci omul a dat de veste că și-a aflat înlocuitor, nu la comandă (deocamdată!), ci la treabă.
Și uite așa mașina (tot ea a împins și calul la pensie) ne-a schimbat perspectiva asupra duratei și a distanței, asupra strădaniei de a câștiga pâinea cea de toate zilele, de am ajuns să nu mai arăm, să semănăm, să grăpăm, să culegem, să treierăm, să măcinăm (la moară cu pietre, cu apă…), să frământăm, să coacem în cuptorul clădit în curtea casei, ci să o luăm de-a gata, de la prăvălie, și nici că ne pasă că e poroasă (de o poți face bruj) și nesănătoasă, la câți aditivi conține. Și lista poate continua: prășitul e înlocuit cu o tură de ierbicid, fânul e „înnobilat” cu eșapament de motocositoare, cașcavalul nu prea mai vede laptele, carnea e crescută și în laborator, iar ouăle provenind de la găini crescute la sol au devenit o raritate și un motiv serios de suprapreț. Și ca să avem o imagine completă (completată) de „Muieți-s posmagii?” reamintesc că nu se mai practică nici tu ness frecat cu zahăr, nici tu cafea făcută la ibric, la foc mic, ci la pastilă și la o singură apăsare de bumb, „cafeiul“ ” curgând iute mură-n gură, în gură de nătăfleață, cu minte tot mai puțin creață.
Și dacă aruncăm o privire înapoi ne dăm seama câtă zdroabă presupunea, pe vremea bunicilor noștri, chiar și procurarea unui singur rând de haine (din in, din cânepă, din lână…), comparativ cu zilele noastre când îmbrăcămintea e făcută din materiale sintetice și le mai și luăm, la mâna a doua, la un leu bucata. Iar dacă pe vremuri strămoșii erau înconjurați numai de lucruri din lut ars, nuiele împletite ori cioplite în lemn sau piatră, noi suntem îngropați, până la gât, în obiecte de uz casnic din plastic, marea pacoste a modernității. Nici telegrame și scrisori nu mai avem de trimis (mesajul e acum instant) și nici la poartă nu mai avem de ieșit pentru a socializa, informația despre vecinul de vizavi fiind la un click distanță pe platformele sociale, cireașa așezată pe tortul artificialului fiind miile de „prietenii” virtuale.
Și asta nu e totul, căci din dorința de a obține de toate cele…, lesne și pe repede-nainte omul a zămislit o potențială fiară: robotul, capabil să decidă rocada și să-l ia, cândva, în stăpânire. Deocamdată e programat de om: să lucreze în locul lui, efectuând operațiuni, de unul singur, cât o sută de mașini-unelte la un loc, complicate intervenții chirurgicale, zboruri autonome…, dar și să gândească în locul lui, multe articole de presă și chiar referate școlare purtând deja pecetea: Conținut AI, dar ce va fi când el va dobândi și capacitatea de a-și crea și de a-și implementa, cu de la sine putere, kitul de programare. Ca atare, se prea poate ca efectul de bumerang să ne șteargă surâsul cu care îl privim, de sus, pe Dumnezeu: „Ha! Ha! Creația ta…, făcută din lut ud, cu minte mărginită și durată limitată, e nimic pe lângă colosul etern, conceput din fier și fără caracter (lipsit de sentimente), dar deștept-foc, cât o mie de oameni la un loc!”
Și nici asta nu e totul, căci am ajuns de nu mai gândim cu capul nostru. Nu ne mai frământăm mintea „deajaba” și nu mai lăsăm nici o cugetare la decantat, ideile fiindu-ne turnate cu tolcerul (tolterul) de către anonimii din spatele ecranului, în care avem încredere oarbă, cum rezultă în aceste zile, când zeci de copii au ajuns la spital cu mâinile fracturate pentru că au răspuns prostește provocării „Superman”, postată pe Tik Tok. Dar și noi, așa-zișii oameni mari, nu suntem mai presus, luând de-a gata fie una, fie alta din teoriile revărsate în spațiul public de-mi vine să spun: „Lenea l-a făcut pe om, NEOM!”
Și pentru cine mai are câteva minute la dispoziție, îmi îngădui să așez alăturat câteva fragmente dintr-o carte publicată în anul 1895 : „Psihologia mulțimilor”, scrisă de sociologul Gustave Le Bon și care examinează problemele inconștientului colectiv (în special, contagiunea mintală) și al comportării maselor, arătând că eficacitatea marilor cuceritori se bazează pe imaginația populară, sugestionată (dacă nu cumva hipnotizată) de idei simple, repetate și pliate pe dorințele primare ale maselor și care este împinsă până la un grad de exaltare extremă.
„De multe ori, la lectură, ești izbit de șubrezimea unor cuvântări cu mare impact asupra unui auditoriu, dar nu trebuie uitat că ele erau menite să înflăcăreze mulțimea, iar nu să ajungă sub ochii unui înțelept. Oratorul, într-o comuniune intimă cu masa de oameni, caută să evoce imaginile care o seduc. Dacă reușește, scopul lui a fost atins – kilometri de discurs nu fac atât cât două-trei fraze care reușesc să subjuge masele și să le convingă. E inutil să mai adăugăm că neputința maselor de a raționa corect le privează de spirit critic, adică de capacitatea de a distinge adevărul de eroare, de a formula o judecată precisă. Judecățile pe care le acceptă nu sunt decât judecăți impuse, niciodată judecăți elaborate de ele. Din acest punct de vedere, indivizii care nu se ridică deasupra nivelului maselor sunt foarte numeroși, iar ușurința cu care unele opinii se generalizează ține tocmai de incapacitatea majorității oamenilor de a-și formula păreri originale întemeiate pe propriile raționamente. (…) Masele nu cugetă, ele admit sau resping global ideile, nu acceptă „parlamentări” ori contraziceri și sugestia, o dată insinuată, invadează în totalitate câmpul lor de înțelegere și tinde să fie tradusă în act.” – Gustav Le Bon, Psihologia mulțimilor, Editura Antet XX Press
Nu-i așa că lucrurile se leagă ?