Vacanța de vară e pe sfârșite. Începe iarăși școala. Ca în fiecare an, cu emoții, cu discuții, cu improvizații, cu promisiuni de sporire semnificativă a salariilor din învățământ. Toate-s vechi și noi sunt toate, căci ne rotim pe o spirală stupidă, când ascendentă, când descendentă, a unui învățământ preschimbat într-un mare poligon de încercare, spre disperarea dascălilor și necontenita derută a elevilor. Poate ar trebui luată în calcul adoptarea unei legi care să interzică, timp de cel puțin două decenii, orice schimbare a regulamentelor și programelor școlare, făcută adeseori pe genunchi sau după ureche, de cei care vor să-și marcheze efemera trecere prin scaunul ministerial, și numai după trecerea acestei perioade să fie efectuate simultan corecțiile ce se impun.
Deocamdată, din păcate, chintesența învățământului rămâne competiția și clasamentul. Nu se are în vedere pregătirea pentru viață a tinerilor, capacitatea de creație și comunicare, scoaterea la lumină a unui talent, deschiderea unor porți nebănuite spre orizonturi noi, echilibrul emoțional și armonia cu natura, și nici punerea în practică a cunoștințelor teoretice dobândite, ci memorarea lecției până a doua zi, când se face notarea și când fișierul e șters definitiv din minte, elevii fiind mânați de un pragmatism meschin, în condițiile în care în școala gimnazială se trage tare la 10 doar pentru că se ia în considerare și media generală la admiterea în liceu, dar ulterior acestui moment sunt așezate pe piedestal numai materiile din care se dă examenul de bacalaureat și de care depinde implicit intrarea la facultate.
Pe de altă parte, chiar dacă programa școlară este extrem de încărcată, sunt profesori care dictează detaliat sistemul circulator, respirator, excretor, inclusiv simptomele de boli, fără a se preocupa însă de recapitularea lecțiilor și sedimentarea informațiilor, și profesori care nu pretind amănunte sortite uitării imediate (suprafețe, populații, înălțimi…), dar care predau și ascultă un an întreg la hartă pe aspectele care contează și care se cumulează în bagajul de cultură generală: țări, mări, insule, peninsule, golfuri, strâmtori, fluvii, lacuri, podișuri, câmpii… Cu privire la tactul didactic lucrurile sunt și mai complicate: sunt profesori care recită lecția din manualul așezat pe catedră, înapoia genții, și profesori care cuvântează liber în timp ce se plimbă printre rânduri, oferind date și informații suplimentare captivante. În ceea ce privește stilul de notare, sunt profesori ce în doar zece minute și pe un set de formule matematice inundă catalogul cu cifre situate la subsolul lui cinci, și profesori care spun celui surprins pe picior greșit, că nu prea a fost pregătit, dar îi mai oferă o șansă ora viitoare când îl va asculta însă din ultimele trei lecții. Referitor la gradul de implicare, sunt profesori care își fac doar treaba temeinic la clasă și eventual oferă meditații în particular, și profesori dedicați, care în timpul lor liber și fără a câștiga ceva pecuniar organizează excursii tematice, drumeții la munte, tabere de schi, campionate școlare de șah sau fotbal, grădini botanice în curtea liceului, ateliere de robotică, ansambluri folclorice, cluburi de lectură…
Am aflat în „Citadela” – capodopera scriitorului Antoine De Saint-Exupery, un fragment relevant ce merită redat:
„Iată pentru ce am chemat educatorii și le-am spus:
– Nu aveți menirea să ucideți omul în puiul de om, nici să-l transformați în furnică pentru viața de furnicar. Căci puțin îmi pasă dacă omul este mai mult sau mai puțin pricopsit. Ceea ce mă interesează este să fie mai mai mult sau mai puțin om. Nu mă întreb în primul rând dacă omul va fi sau nu fericit, ci care om va fi fericit. Și nu mă interesează opulența sedentarului ghiftuit sau a vitelor în staul.
Nu-i veți copleși cu formule goale, ci cu imagini purtătoare de structuri.
Nu-i veți îndopa cu cunoștințe moarte, ci le veți făuri un stil, astfel încât să poată înțelege.
Nu le veți judeca aptitudinile numai după aparenta lor ușurință într-o direcție sau alta. Căci cel care a luptat cel mai mult cu el însuși ajunge departe și reușește. Veți ține, deci, seama, înainte de toate, de dragoste.
Nu vă veți opri asupra folosirii, ci asupra creației omului, astfel încât acesta să-și șlefuiască scândura cu credință și onoare, și o va șlefui mai bine.
Îi veți învăța respectul: căci ironia aparține prostului și este uitare a figurilor.
Veți lupta împotriva legăturilor omului cu bunurile materiale. Și veți crea omul în puiul de om, învățându-l schimbarea înainte de toate, căci fără schimbare nu va fi decât nemișcare.
Îi veți învăța meditația și rugăciunea, căci astfel sufletul se lărgește. Și obișnuința dragostei. Căci ce ar putea-o înlocui? Iar dragostea de sine este contrariul dragostei.”