Dreptul și „diamantul”

Spre deosebire de legea ce ordonă și care se impune prin intermediul justiției, morala e benevolă și are doar doi străjeri fără simbrie: conștiința și oprobriul public. Legi sunt nenumărate, mereu modificate, adeseori prost croite și pretabile la tălmăciri diferite, în timp ce morala e numai una pentru totdeauna, iar mutațiile morale sunt mărunte. Dacă în cuprinsul unei legi un avocat abil poate identifica un loc de întors, o portiță de scăpare, de morală nu te poate nimeni salva.

Cum e compusă din precepte nescrise, morala se aseamănă întrucâtva cu ceea ce juriștii numesc cutumă, aceea normă de drept consfințită de consuetudine, de obișnuință, de uzanța îndelungată și care, deși nu a fost niciodată redactată și publicată, poate fi invocată atunci când legea nu dispune. Asemănarea se oprește însă la acest aspect formal în condițiile în care morala este cu mult mai prețioasă: cristalizată precum diamantul, în chip cubic, în adâncimi și în multe milenii, iar dificila-i șlefuire se face tot prin mijlocirea „moleculelor” de morală în care regăsim armonios echilibrate esențele cele mai fine ale lumii: filozofia și religia.

Când spunem morală rostim de fapt cuvântul catedrală, căci acolo se află amplasat scaunul patriarhal al virtuților; rostim de fapt cuvântul centrală, căci constituie miezul umanității; rostim de fapt cuvântul magistrală, căci morala este drumul cel drept și singurul demn de urmat întru devenirea noastră. Izvorâtă din instinctul bunului-simț și cultivată pe un strat de simplitate, morala reprezintă „pâinea cea de toate zilele” cu care ne hrănim sufletul pentru a putea atinge pragul excelenței existențiale: conștiință curată, comportament corect, caracter, compasiune…

Atunci când cupola moralei se deschide toate câte sunt dimprejur pălesc, fiind eclipsate de strălucirea și statornicia ei, așa cum alăturat face floarea albă de dedițel ce ia în stăpânire prim-planul și împinge în ceață fundalul. E pură, e delicată, i se mai spune sisinel de munte sau anemonă alpină, înflorește în mai-iunie, inițial sub formă de clopot după care se desface într-o formă sclipitoare de stea.

„În chestiuni de conștiință, legea majorității nu-și are locul.” (M. Gandhi) / „Dincolo de limitele stricte ale legii se găsesc preceptele categorice ale conștiinței.” (N. Titulescu) / „Omul devine o forță morală numai dacă rațiunea se înalță până la noțiunile datoriei și legii.” ( I. Kant) / „Nu, nu legile. Conștiința să-ți dicteze datoria, nu legile. Mare deosebire.” (Liviu Rebreanu, romanul Pădurea spânzuraților)
„Oamenii înțelepți, chiar dacă toate legile ar fi abolite, tot ar trăi în același fel.” (Aristofan) / „Oamenii cinstiți nu au nevoie de legi.” (B. Dylan)
„Mai multă putere au acolo moravurile bune, decât în altă parte legile bune.” (Tacit) / „Este mai important să se dea oamenilor moravuri și obiceiuri bune decât legi și tribunale.” (Mirabeau)
„Ceea ce nu oprește legea, oprește buna-cuviință.” (Seneca) / „Nu tot ce e îngăduit, e onest; Multe îngăduie legile și totuși nu le poți săvârși fără să-ți calci conștiința.” (I. Honterus)
„Moravurile fără lege pot totul, legea fără moravuri aproape nimic.” (M. Eminescu) / „Bărbații fac legile, femeile fac moravurile.” (H. Guibert)
„Legile morale se schimbă după locuri și timpuri; unii găsesc în asta un motiv să nu asculte de nici una.” (L. Blaga) / „Etica este o lege gravată în inima noastră.” (M. Cărtărescu)
„Moralitatea nu poate fi legiferată. Nu poți trece o lege care să spună: Iubiți-vă unii pe alții!” (Neale Donald Walsch – Conversații cu Dumnezeu)

„Dreptul impune individului obligații față de semenii săi. Morala impune obligații nu numai față de semenii săi, ci și față de tine însăți. Eu fac dreptului această urare, ca toate obligațiile juridice să se execute cu scrupulozitatea cu care se execută obligațiile morale de către cei care se simt legați de ele, sau chiar simplele obligații mondene admise de toată lumea. Într-o asemenea zi, societatea va fi așa de fericită încât nu ar avea nevoie de coduri, nici de magistrați, nici de avocați.” (N. Titulescu)