Așa cum unii dintre locuitorii Bucureștiului nu s-au plimbat niciodată pe aleile din Cișmigiu și o parte dintre brașoveni n-au avut curiozitatea ori cutezanța de a-și vedea orașul de pe Tâmpa, tot așa nu ne facem timp, nici noi transilvănenii, pentru a merge în miezul dulce și duios al Ardealului, la Blajul cel poleit de istorie, deși pentru dus-întors e suficientă o singură zi.
Municipiul Blaj este așezat într-un loc minunat, unde Târnava Mare și Târnava Mică își unesc destinele și înspre care, din oricare parte ai sosi (Alba-Iulia, Mediaș sau Târgu-Mureș), ești nevoit să cobori la el de pe dealurile ce-l ocrotesc, căci ocupă o vastă depresiune circulară. Din acest motiv, Blajul se înfățișează impetuos călătorului mai întâi din înălțimi și rămâne la înălțime și jos, în vale, când îl descoperi treptat, la pas, clădire cu clădire, după ce din punctele de panoramă de la intrare ai zărit doar acoperișurile cu țiglă roșie risipite ici-colo, în marea de verde.
Timp de două secole Blajul a reprezentat candela așezată sub icoana neamului românesc din Transilvania. Ca să lumineze, fără contenire, acest greu încercat colț de țară a fost însă nevoie de oameni destoinici, vizionari și neînfricați, care să toarne, fiecare după cât a avut (și au avut har Domnului), câte un strop de înțelepciune în candela renașterii naționale, să-i potrivească flacăra după împrejurări, nu o dată potrivnice, și să adune sub rotocolul ei de lumină pe toți tinerii dornici de învățătură, spre a putea călăuzi apoi întreg norodul pe drumul, îngust și întortocheat, ce duce către demnitate.