La jumătatea secolului al XVI-lea, marele vizir Mehmet-pașa dă poruncă să se ridice un pod peste Drina, râul care străbate orașul bosniac Vișegrad. Așa începe istorioara podului compus din unsprezece arcade mlădioase și care devine martorul tăcut al istoriei, și al celei mari, cu războaie și răzmerițe, măriri și decăderi de imperii, dar și al celei mici, personale, cu răfuieli, drame ori fericiri de toată ziua, asistând impasibil la derularea schimbărilor ce se abat asupra locuitorilor – ce viețuiesc la răspântia a două lumi -, uneori mai molcom, alteori mai aprig, dar implacabil, și de cele mai multe ori, nedrept. Acest străvechi pod de piatră albă l-a inspirat pe scriitorul Ivo Andric, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1961, romanul „E un pod pe Drina…”, scris în anul 1945, fiind și ecranizat ulterior de regizorul Emir Kusturica, și el de naționalitate sârbă și născut în Bosnia.
Fiecare pod aruncat peste ape poartă în spinare o întreagă carte de istorie, în care sunt întipărite povestioare despre facerea lui și în care alternează file întunecate și încurcate, cu file luminate și liniștite, așa cum amestecate vin și vremurile peste orice om, peste orice sat, peste orice neam…
Pentru orice comunitate podul este important, fiind punctul înspre care converg tălpile și roțile spre a trece peste ape. Când însă două orașe: Buda și Pesta, separate de Dunăre, își dau cu drag mâinile și se învoiesc să-și unească definitiv destinele printr-o suită de poduri deosebite, ele devin „coloana vertebrală” a capitalei zămislită prin unirea celor două maluri. În prim-planurile următoare este Podul cu Lanțuri, amplasat în centrul Budapestei, și surprins în momente distincte și din perspective diferite, inclusiv din înălțimile Citadellei (Gellert-hegy), cu mențiunea că imaginile imortalizate în plină vară (nu de Crăciun cum s-ar putea crede) sunt feerice, absolut magice, și dovedesc că orice așezare are în cuprinsul ei ceva aparte, un sâmbure de unicitate, ce poate fi pus plenar în valoare și care, prin acest mic șiretlic de definire, reușește să rămână adânc înfipt în memoria trecătorului.
„La drept vorbind când se spune „leagă” cele două capete ale drumului e tot atât de adevărat ca și atunci când se spune: soarele răsare dimineața ca noi, oamenii, să putem desluși ce-i în jurul nostru și să ne putem vedea de treburi, iar seara apune ca să putem dormi și să ne putem odihni după truda zilei.” – Ivo Andric, E un pod pe Drina…