Ieșirea întregului sat la „suretuit” (sau „siretuit”) pe dealul cu vii din capătul (capul) satului situat în podișul transilvan și petrecerea câmpenească ce ținea până în miez de noapte au rămas, cam peste tot, o duioasă amintire. Pivnițele s-au prăbușit și viile s-au sălbăticit pe măsură ce viii s-au împuținat și au îmbătrânit așteptând să revină acasă „vlăstarele” plecate în pribegia străinătății. Părăsite, lăsate în nelucrare, viile au mai viețuit o vreme după care, invadate de vegetație au început a se stinge încet, a „ se usca de pe picioare” una câte una, îmbucurător fiind totuși că în ultimii ani, pe ici pe colo, mai învie câte un petecuț sfânt de podgorie.
„A ști să bei vin este o adevărată știință” constata Voltaire și ceva similar evidenția și Baudelaire: „Cine știe să deguste un vin bun știe să soarbă din el picături de geniu”. Într-adevăr un pahar de vin bun trebuie servit încet, într-o companie plăcută, cu măsură și la o masă aleasă, ori chiar și singur acasă, dar „contemplându-l și cugetându-l” îndelung, cum se cuvine. Având în el o notă de noblețe, vinul a fascinat dintotdeauna, îmbogățind imaginația și stârnind o suită de senzații și sentimente, dar cu toate acestea consider că adevărata artă nu este modul în care se consumă și efectele pe care le produce, ci facerea lui.
E o adevărată știință să-i dai culoare „de floare”, arome alese și tărie „bine cumpănită”, și e o reală plăcere să-i asculți pe specialiștii în viticultură și oenologie când descriu la superlativ un sortiment de vin întrebuințând fel de fel de cuvinte meșteșugite: „gust catifelat; gust amplu, cald; persistență foarte bună și o maturitate fină, de o complexitate uimitoare; senzație expresivă de plinătate; culoare roșie, rubinie, cu reflexe violet; aromă de mere verzi și prune albe; miresme de caise coapte și citrice; parfum de mere coapte și mentă…”
Licoarea magică, tratată în Evul Mediu târziu ca un veritabil medicament și care poartă aproape același nume: în ebraică yayin, în latină vinum, în franceză vin, în italiană și spaniolă vino, în portugheză vinho, în germană wein, este privit de creștinătate ca o băutură sacră, ca un simbol al legăturii dintre om și Dumnezeu, căci prin Sfânta Euharistie pâinea se preface în trupul Mântuitorului și vinul în sângele lui. Tocmai de aceea, vița de vie este bogat și constant ilustrată și în iconografia românească, fiind și un element decorativ de excepție pentru catapetesmele bisericilor creștine ortodoxe.
Biblia face referiri repetate la vin și la vița de vie. Încă din Geneza (Facerea) sunt amintite anumite împrejurări: „Noe a început să fie lucrător de pământ și a sădit vie, a băut vin și s-a îmbătat… ” (9 : 20,21 ), respectiv „Să-ți dea Domnul rouă din cer, și grăsimea pământului, grâu și vin din belșug” – binecuvântarea lui Iacov pentru fiul său Isaac ( 27 : 28 ). Zaharie subliniază un fapt: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: Toate vasele se vor umplea cu vin” ( 13 : 12 ), iar Leviticul statornicește: „Șase ani să-ți semeni ogorul, șase ani să-ți tai via, și să strângi roadele; dar unul al șaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ”, iar în Apocalipsa (14 : 17) există un pasaj care a constituit o sursă de inspirație pentru John Steinbeck când a scris romanul „Strugurii mâniei” – titlu tradus și ca „Fructele mâniei”.
Și în Noul Testament vinul și via apare în repetate rânduri, nu doar cu prilejul transformării apei în vin la nunta din Cana Galileii și cu ocazia „Cinei cea de taină”, ci și în cinci dintre cele mai cunoscute pilde spuse mulțimii de Isus Hristos: a smochinului neroditor plantat în podgorie ( Luca – 13 : 6); a vinului nou pus în burduf vechi (Matei – 9 : 17); a nemulțumirilor iscate de plata identică făcută de stăpân lucrătorilor viei indiferent de timpul lucrat ( Matei – 20 : 1); a celor doi fii trimiși de părinte să lucreze via: unul care a zis „Nu”, dar s-a dus și a împlinit porunca, și altul care a zis „Da”, dar nu a făcut-o (Matei – 21 : 28) și a lucrătorilor care nu și-au respectat cuvântul dat, de a trimite proprietarului cota-parte de recoltă cuvenită (Luca – 20 : 9 ) – simple învățăminte, de bun-simț și de toată ziua, ce merită păstrate în minte și de necredincioși și de toți cei care cred în altceva sau în altcineva.
Un citat din „Judecătorii” trebuie neapărat redat: „Și copacii au zis viței: „Vino tu și domnește peste noi” / Dar vița le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu vinul, care înveselește pe Dumnezeu și pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?” ( 9 : 12, 13). Mai adaug unul edificator: „ Inima lor se va bucura ca de vin; fiii lor vor vedea lucrul acesta și se vor veseli” – Zaharia (10 : 7). Și închei cu un îndemn din „Eclesiastul” ( 9 : 7 ), demn de reținut în tot ceasul vieții noastre: „Du-te, dar, de mănâncă-ți pâinea cu bucurie, și bea-ți cu inimă bună vinul”.