Știm prea bine că și bradul cel bătrân s-a înălțat spre cer dintr-o simplă sămânță. Omitem însă, uneori, că acest grăunte de genială genetică se numără printre marile miracole ale lumii pământene. Boabele de grâu descoperite într-o piramidă egipteană și puse în sfânta țărână a lumii vor încolți și vor da rod bun, bogat. Nici în cele două mii de ani de adâncă adormire, ele nu-și vor pierde identitatea, nu-și vor uita nicicum menirea.
Indiferent de faptul că, unii credem în creație, iar alții povestim de evoluție, fiecare organism reprezintă un întreg univers, extrem de complicat, ce stârnește chiar și unui cercetător amator o furtună de admirație.
La capitolul afectivitate și la bilanțul cu împliniri, nu e firesc să substituim un copil cu un câine, chiar dacă un câine are un suflet juvenil, de copil.
Se spune că mulțumirea este bagheta magică ce preschimbă săracul în bogat – în timp ce nemulțumirea îl face pe bogat sărac -, că mulțumirea se uită numai la ce are, în timp ce nemulțumirea se uită doar la ce are… vecinul și că omul ar trebui să fie fericit, până la cer și înapoi, că nu a căpătat ceea ce merită, în loc să murmure nemulțumit că nu a primit tot ce și-a dorit. Și dacă tot am atins acest aspect, consider că este oportun să reflectăm la realitatea cugetării lui Richard Wurmbrand („Dacă i-am mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, nu am mai avea timp să ne plângem”) și a constatării făcute de Winston Churchill: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că întotdeauna mi-a oferit o a doua șansă spre a face lucrul mai bine decât prima dată.”
Unii înțelepți ai lumii recomandă eliberarea de sub tirania dorințelor dacă ne propunem să atingem starea plenară de satisfacție, de sațietate. Contrar acestui precept, prin atitudinea adoptată, câinele ne reamintește altceva: se poate cere, de la existență, mult și de toate, esențial fiind ca, indiferent de răspuns, să ne mulțumim – și să mulțumim din tot sufletul – cu puținul dăruit ori dobândit.
Și câinii prietenilor mei sunt fantastici.
Pun punct final parafrazându-l pe Mihai Eminescu: „Unde ești copilărie…” și cu mama mea cu tot ?