Pe Valea Someșului Mare, înțelepții spun: „neamurile ni le dă Dumnezeu, dar avem dreptul de a ne alege prietenii”.
Despre „prietenie pe vecie” e vorba și în spusele mele de astăzi, căci pe Dănilă Papp și Alexandru Hanzu i-a legat o prietenie de poveste, strânsă și specială, care a dăinuit până-n mormânt și poate până dincolo de el.
Dacă Dănilă Papp a văzut lumina zilei în Țara Zarandului, în anul 1868, Alexandru Hanzu s-a născut în Ținutul Sibiului, în anul 1871. Amândoi au urmat cursurile Academiei Militare din Viena (fiind colegi) și au luptat în armata austro-ungară, dobândind grade și glorie militară pe fronturile primului război mondial din Galiția și Tirol. Colonelului Dănilă Papp i-a fost încredințată armata austro-ungară din Bucovina (o brigadă de elită care i-a purtat numele), repurtând victorii importante împotriva faimosului general rus Brusilov. Pe frontul greu din Galiția a căzut la datorie, în anul 1915, unicul fiu al generalului, Papp Eugen.
După anul 1918, Dănilă Papp și Alexandru Hanzu și-au făcut datoria cu demnitate și devotament în cadrul armatei române. În cursul ofensivei armate din anul 1919, demarată și desfășurată împotriva Ungariei Bolșevice conduse de Bela Kun, din cele patru divizii de armată participante, două dintre ele erau conduse de către generalii Dănilă Papp (Divizia 18) și Alexandru Hanzu (Divizia 16).
Ulterior acestui moment, generalul Dănilă Papp a preluat comanda Corpului de armată I Craiova, apoi a Corpului de armată VI Cluj (1924-1930), iar în perioada 1941-1944 a exercitat funcția diplomatică de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun.
De numele generalului Alexandru Hanzu se leagă înființarea trupelor de elită ale armatei române, comandând primele batalioane de vânători de munte, iar apoi Regimentul 84 Bistrița.
În perioada 1938-1940, din cei zece regenți (în perioada dictaturii carliste îndeplineau rolul de prefect peste o regiune întinsă), doi dintre ei au fost „actorii” din articolul de astăzi. Generalul Dănilă Papp a îndeplinit calitatea de regent al Ținutului Mureș, cu reședința la Alba-Iulia, iar generalul Alexandru Hanzu de regent al Ținutului Someș, cu reședința la Cluj, ce includea și teritoriul actualului județ Bistrița-Năsăud. În cei doi ani de regență, sprijinul financiar acordat de Alexandru Hanzu a fost decisiv în ridicarea Catedralei Ortodoxe din Cluj.
Din păcate și spre rușinea noastră, ca popor nerecunoscător, după instaurarea regimului comunist, celor doi generali li s-au tăiat pensiile militare și li s-au confiscat casele, locuind împreună în ultimii ani de viață, în pivnița unui imobil din strada Mihai Eminescu din Cluj.
Au murit la aproape un an, unul de altul, dar își petrec eternitatea la câțiva pași distanță, pe aleea din dreapta a Cimitirului Central din Cluj-Napoca.
Nimeni nu a catadicsit să-și ceară iertare, cum se cuvine, pentru chinul îndurat de generalii ce au atins nivelul de excelență militară în armatele a două țări: Austro-Ungaria și România, primind ca răsplată finală doar disperare și dispreț.
În onoarea lor și a paginilor de istorie scrise cu eroism de generalii Dănilă Papp și Alexandru Hanzu, vă rog să așezați câte o candelă pe calea uitării colective.