Cred că omul are ctitorită, în adâncul ființei sale, o ciudată dorință de cucerire teritorială, de apropriere, inclusiv prin viclenie ori violență, a spațiului folosit de celălalt, fără a aprecia, cum se cuvine, un binecuvântat răstimp prosper și pașnic. Cu ochii ațintiți pe gard, pe graniță, mereu nemulțumit de cât deține și întărâtat de ideea unuia „greu de cucerit”, omul a luat mereu cu forța pământurile și l-a prădat, fără pic de milă, pe aproapele său. În doar cinci decenii și fără a se mai repeta vreodată în istoria lumii, sub conducerea lui Ginghis Han (Genghis Khan), urmat de Hanul Ogodai ( secondat de Batu-han și Subutai), Imperiul Mongol s-a întins de la Oceanul Pacific și până la Marea Adriatică, preschimbând în cenușă și Moscova, și Kievul, și Budapesta, și întreg Ardealul în sângeroasa incursiune din anul 1241.
În ziarul „Timpul”, din data de 07.04.1878, Mihai Eminescu a publicat un articol al cărui conținut este de o acută actualitate: „În tendințele de cucerire, în așa-numitele misiuni istorice care-și caută marginile naturale nu e nimic dedesubt decât pur și simplu neștiința și gustul de spoliere. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipsește în chiar sufletul lui; (…) Căci stă oare destoinicia unei nații în vreun raport cu întinderea teritorială pe care ea-l ocupă? (…) Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-și are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac și mănuși, a unui deșert care, de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple. Cerul deasupra-l schimbi, nu sufletul, marea trecând-o. (…) Tocmai lipsa unor asemenea spirite de adâncă înțelepciune și de un adânc sentiment pentru bunurile ce înnobilează omenirea este cauza acestui gol sufletesc care-și caută compensații în glorii sângeroase și în cuceriri.” – mihai-eminescu.ro
„Pacea e mai bună decât cel mai just război.” – proverb latin
Nicăieri prin munții noștri nu am aflat mai multe urme de război ca în Țibăul ce străjuiește – și sfințește – Cârlibaba Bucovinei. Încremenirea frontului, timp de câțiva ani, pe aceste culmi mărunte de munte i-au pocit chipul și l-au încărcat de o tăcere funestă, și asta doar după luptele purtate cu arme de foc, așa-zis convenționale, aflate abia la început. Nici nu încerc să-mi închipui cum ar arăta pământul după un război nuclear generalizat, purtat de către privilegiați, căci în esență și pe înțelesul tuturor, „Tratatul de neproliferare a armelor nucleare ” poate fi tălmăcit în câteva cuvinte: cine le are să le stăpânească și să le sporească (putând chiar amenința cu folosirea lor), iar cine nu le deține să nu încerce a le dobândi. Cum astfel de arme pun în pericol existența umanității, firesc ar fi să le distrugem și să-i trimitem pe lună pe toți cei ce dețin secretul fabricării lor. În realitate, dimpotrivă, la comanda conducătorilor însetați de puterea de a domina, oamenii de știință – fără de conștiință – dezvoltă într-un ritm alarmant arsenalul de distrugere în masă a materiei, făcând tot mai probabilă ploaia de foc, declanșată nu de către Marele Creator, cu titlu de sancțiune supremă, ci de omul care se vrea stăpânul absolut al universului: „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră și marea nu mai era.” – (Biblia, Apocalipsa lui Ioan, 21:1)
„Aș prefera o pace nedreaptă, decât un război drept.” – Cicero
„Nimeni nu-i atât de fără minte încât să prefere războiul în locul păcii.” – Herodot
„Nu a fost niciodată un război bun sau o pace rea.” – Benjamin Franklin
„Cât timp poți trăi în pace, nu bate la poarta războiului.” – proverb persan
„Un război îl pornești când vrei, dar îl termini când poți.” – Niccolo Machiavelli
„Nu și-a închipuit că e mai ușor să începi un război decât să-l termini.” Gabriel Garcia Marquez
„Războiul a fost câștigat, dar nu și pacea.” – Antoine de Saint-Exupery
Tranșee cât vezi cu ochii și multe inscripții săpate-n stâncă de către soldați, în vreo rară clipă de răgaz. Câți dintre ei s-or fi întors acasă ? Puțini, foarte puțini, ceilalți, în gropile comune din Țibău – cunoscute sau nu -, își mărunțesc și acum veșnicia. Doar câte un torent mai aduce la lumină câte o cizmă scâlciată ori câte o așchie de obuz explodat ce a pecetluit un destin, nedrept frânt.
„Pentru că situația nu este una alb-negru și pentru că războiul poate a fost provocat într-un fel sau nu a fost prevenit”, într-un recent discurs duminical, Papa Francisc a subliniat: „nu trebuie să uităm problemele reale, dacă le vrem rezolvate” , a îndemnat liderii lumii să înceapă negocieri reale și discuții concrete pentru a opri războiul, i-a invitat să nu ducă umanitatea la distrugere și a încheiat alocuțiunea ca un demn urmaș al Sf. Petru: „Să ne rugăm, angajându-ne fără odihnă în favoarea păcii.”