George Coșbuc

Comuna Coșbuc a purtat iniţial denumirea de Hordou ce provine din maghiarul hordo, cu înţelesul de bute, atribuire explicabilă în condițiile în care așezarea se află într-o depresiune strâmtă şi adâncă. De-a lungul anilor au fost folosite și alte variante toponimice: Hordo, Horod, Hordău sau Hordomezeu, localitatea fiind atestată documentar din anul 1523.

Denumirea actuală i-a fost atribuită localității în anul 1924, în memoria celui intitulat, cu respect şi recunoştinţă, „poetul neamului”, Muzeul Memorial „George Coşbuc” amenajat în anul 1905 în casa în care s-a născut marele rapsod ilustrând crâmpeie din viaţa şi creaţia „idolului ţărănimii” – poezia „Noi vrem … Citește mai departe

Valeria Peter Predescu

Puțini pământeni au parte de nemurirea numelui.

Printre ei se numără și merituoșii care, cu ambiție și perseverență, nu doar că au reușit să aducă la lumină filonul de talent nativ (lăsându-l apoi să mucegăiască, cum fac mulți, când își dau seama cât este de trudit pentru a-l pune în valoare), ci l-au cizelat și lustruit neîncetat, făcându-l să strălucească și dincolo de moartea venită mult prea curând peste o existență trăită la mare intensitate pe calea desăvârșirii.

Cu adâncă prețuire arăt că în această selectă galerie s-a înscris definitiv și „mama cea măiastră” a Sălăuței, care a călăuzit pașii … Citește mai departe

Veronica Micle

Decenii de-a rândul, sora tatălui meu și soțul ei au avut gestiunea magazinului universal din satul natal, răstimp în care, adoptând o conduită fără cusur, și-au câștigat prețuirea și respectul tuturor. Interesant era însă faptul că mătușii mele, deși la fel de merituoasă, nimeni din sat nu i se adresa cu apelativul „Doamna Ioana”, ci cu „Doamna Carli”, căci adesea femeia este așezată la umbra bărbatului, ca un accesoriu al acestuia.

Și Veronica Micle nu a dobândit celebritatea prin poezia și proza căreia i-a dat viață ori prin implicarea sa activă în viața societății ieșene, ci prin asocierea numelui său … Citește mai departe

Teofil Herineanu

E lesne să aruncăm cu piatra ori să condamnăm pe cineva, fără a căuta să ne așezăm în locul celui vizat și fără a cerceta contextul faptic al acțiunii sau inacțiunii ce i se impută, tot așa cum e ușor să facem pe vitejii și pe grozavii după ce războiul a luat sfârșit, spunând că noi am fi reușit să înfăptuim lucruri mult mai mărețe dacă ni s-ar fi oferit o asemenea ocazie.

După cel de-al doilea război mondial, când România a fost împinsă pe tărâmul comunismului și doar câțiva cutezători și-au luat arma și au urcat în munți, însuflețiți … Citește mai departe

Andrei Mureșanu

Am citit de curând o carte scrisă de Irving Stone într-o tentă tristă, dulce-amăruie: „Bucuria vieții” (în alte traduceri „Pofta de viață”) – un roman biografic bazat pe viața pictorului olandez Vincent van Gogh și care pune în lumină frământările și greutățile existențiale ale celui care nu a reușit să vândă aproape nimic în timpul vieții sale, deși pânzele sale, cumpărate aproape în totalitate de fratele său dintr-un sentiment de milă, sunt astăzi celebre în întreaga lume și valorează multe milioane de euro.

O soartă similară i-a fost hărăzită poetului național (Mihai Eminescu), precum și prietenului său, marele povestitor al … Citește mai departe