Despre tot felul de lucruri – Page 32

Evlavie

Luați aminte și priviți,

Mai sunt la sate sfinți,

Suferinzi,

Așteptând la porți,

Cuminți.

La o margine de sat, am aflat-o la poartă, pe laița lustruită, sub corcodușul abia-nflorit. Veșminte curate și întunecate. Trup împuținat de boli și încovoiat de ani. Chip scrijelit de încercările istoriei, dar ochi ce licăreau calm … a împăcare cu soarta. Alături, o pisică ce se-nsorea și nelipsita boticică, în care se sprijinea bătrânica. Adunate-n poală, un pic tremurânde, odihneau împreunate, mâinile-i zbârcite. Mâinile ei sacre, care au purtat degetele copiilor pe calea crucii, care i-a mângâiat pe creștet, și mai ales, care au lucrat … Citește mai departe

Pomul de pomină

Un profesor de liceu își „gratula” elevii cu expresia: ,, prost să fii … noroc că eşti ’’. Un meşter de case obișnuia să spună: ,, decât mare şi prost, mai bine mic şi tăntălău ’’, iar într-un compartiment de tren, în cursul unei conversaţii, un călător a rostit replica: „dacă eşti prost de mic, când eşti mare numa’ te joci ’’. De curând, cineva, mai hâtru, făcând referire la odrasla sa, a zis ironic : „ e urâtă și proastă, dar e a noastră”.

Despre prostia omenească multe s-au spus, şi tot cam pe atâtea s-au scris. Pe seama … Citește mai departe

Gandacul de gunoi

Sunt oameni predispuşi la nemulțumire. Obişnuiesc să invoce o pretinsă lipsă de potenţial, ori că prilejurile şi posibilităţile nu sunt distribuite în mod egal. E adevărat că unii, mai îndrăzneţi sau mai insistenţi, fructifică aproape toate ocaziile, iar ceilalţi se plâng că nu ştiu, că nu pot, fiind supărați pe soartă că n-au cu ce, n-au cum, ori n-au cu cine.

Adesea însă, cei care se consideră nemulțumiți (chiar dacă nu recunosc public o atare autoapreciere ) îi privesc pe cei ce par pe dos ( sau chiar sunt cu adevărat), cu un soi special de suspiciune. Neîncrederea manifestată nu … Citește mai departe

Banala promoroacă

Vorba aceea : ”nu știu alții cum sunt” dar eu, uneori, când caut să descriu un peisaj de poveste, simt inutilitatea cuvintelor și incapacitatea lor de a cuprinde și de a reflecta fidel, măreția naturii. Am urcat ieri pe Dealul Cetății (un loc comun, obișnuit, aflat la îndemâna oricui), unde iarna, cu bagheta-i argintie, a comprimat ceața în cristale, după care, lucrând cu migală și răbdare în filigran, a lipit aceste infime și fine grăuncioare de gheață pe fiecare fir de pai, pe fiecare rămurică, rezultând un tărâm de basm. Prin urmare, în cele ce urmează, voi lăsa imaginile să … Citește mai departe