Cetățile Tătărcii

Cezar Petrescu are o carte a cărei acțiune se întinde de-a lungul unei singure zile, tocmai în Duminica a șasea după Sfintele Paști sau, cum i se mai spune, în Duminica Orbului (de aici provenind și titlul cărții), și în care două suflete, ce par pereche și care se pot salva din fundăturile în care au fost împinși de către soartă, se întâlnesc întâmplător pe peronul Gării de Nord, se îndrăgostesc instantaneu și își dau întâlnire câteva ore mai târziu, dar, ca un făcut de nedesfăcut, toți și toate, vădit netoate, le pun piedici și le presară-n cale praguri de netrecut, sub semnul nefast al „orașului care ucide vise”, prezent și în altă lucrare literară a aceluiași autor: „Calea Victoriei”.

Cartea la care am făcut dintâi referire scoate la suprafața minții și alte aspecte: înfăptuirile, întâmplările și încercările alocate (ori chiar rezervate) unui om pe parcursul a doar 24 de ore și, mai ales, riscurile pe care le prezintă lipsa stării de veghe și comoda delăsare în voia iureșului lumii de apoi: străină, haină, de pomină, căci omul, cu mersul său șovăielnic, făcut în orb, nu o dată trece nepăsător ori cu capul în nori…

Cam tot așa, până a se moderniza „Scurtătura Blajului”, îndreptându-mă spre Lacul Colibița am trecut de atâtea ori prin localitatea Bistrița-Bârgăului, fără a cunoaște însă că din dreptul stației CFR (și a depozitului de bușteni), pe drumeagul ce duce spre dreapta, și care este însoțit de un pâlc de case, se deschide un amfiteatru natural de mari proporții pe a cărui culme sunt înșirate santinele de stâncă și străvechi forturi de piatră, lăsate-n pacea uitării umane și preluate în posesie de către o ursoaică cu doi pui ce-și fac „ veacul”, de ceva vreme, pe acolo, după urmele rondurilor de noapte și după cum ne-au povestit, de altfel, și sătenii ce locuiesc la poale, fără a se lua încă măsurile ce se impun pentru îndepărtarea lor.

Și cum amplul arc de cerc se pretează a fi parcurs în circuit (desigur, într-o singură zi), profitând de munca în folosul comunității și recurgând la activitatea patriotică (devenită desuetă) a elevilor și a voluntarilor din asociațiile de drumeție montană, s-ar putea amenaja și marca corespunzător, relativ repede și ușor, un traseu turistic deosebit, de dificultate medie, ce ar pune în valoare ambientul natural excepțional.

Și dacă tot a venit vremea de hoinărit să ne reamintim că: „Nimic nu-i mai frumos decât să călătorești mergând pe jos. Îți aparții, ești liber, ești vesel; ești scutit în întregime de incidentele drumului, oriunde te poți opri, la ferma unde mănânci, sub copacul unde te odihnești. Pleci, te oprești; pleci din nou. Nimic nu te supără, nimic nu te reține. Mergi și poți visa. Mersul leagănă visarea, visarea acoperă oboseala. Frumusețea peisajului acoperă lungimea drumului.” – Victor Hugo, Rinul, 1842.