Pentru a te bucura de natură nu ai nevoie de concediu și nici nu trebuie să te duci până la capătul lumii pentru asta. E suficient un petec nepângărit de pământ, situat în imediata vecinătate, un colț de cer deasupra și câteva clipe libere, lucruri simple, aflate la dispoziția oricui vrea să evadeze, chiar și temporar, din cochilia rutinei zilnice în care, pare, căi ne-am încuiat.
Un punct potrivit de plecare într-o mică drumeție hibernală este Pasul Șetref (818 m altitudine), trecătoarea ce face legătura între Depresiunea Maramureșului și Podișul Transilvaniei, locul în care își dau mâna amical Munții Țibleșului și Munții Rodnei, cumpăna apelor Izei și Sălăuței și hotarul satelor Săcel și Dealul Ștefăniței. Din Bistrița, într-o oră și un pic putem fi acolo, două-trei ore de mers pe munte prin zăpadă e o porție zdravănă de sănătate, timpul total necesar nedepășind șase ore.
Din spatele Hanului Țentea se îndreaptă spre Pasul Rotunda (prin Pasul Pietrii) traseul ce urmează creasta principală a Munților Rodnei, lung de peste 50 de km, iar peste drum de han se intră în Drumul Maramureșului, o potecă de aproape 500 km ce cutreieră tărâmul nemuritorilor daci liberi, prima oprire fiind Săliștea de Sus.
Am ales locul de față (cum spun bătrânii satelor), culmea însorită și golașă pe care se ajunge ușor și rapid, după un urcuș de doar 15 minute, oferind priveliști ample, panoramice, și o mare de liniște.
Peste dealuri ninge domol. Chiar dacă lucrurile de făcut stau movilă pe birou, este cazul să vă luați o recreație de câteva minute (ca pe vremurile fără griji), să vă lipiți nasul de geam și să lăsați gândurile grele să cadă din minte precum fulgii din cer, iar după pauză, alegeți din vraf câte un lucru, în raport de priorități, și purtați-vă cu el de parcă ar fi singurul și ultimul, făcând abstracție de cele rămase în așteptare, căci viața, unică fiind, merită trăită-n tihnă, indiferent de împrejurările aflate mai presus de voința noastră.