Pasul Șetref

Pentru a te bucura de natură nu ai nevoie de concediu și nici nu trebuie să te duci până la capătul lumii pentru asta. E suficient un petec nepângărit de pământ, situat în imediata vecinătate, un colț de cer deasupra și câteva clipe libere, lucruri simple, aflate la dispoziția oricui vrea să evadeze, chiar și temporar, din cochilia rutinei zilnice în care, pare, căi ne-am încuiat.

Un punct potrivit de plecare într-o mică drumeție hibernală este Pasul Șetref (818 m altitudine), trecătoarea ce face legătura între Depresiunea Maramureșului și Podișul Transilvaniei, locul în care își dau mâna amical Munții Țibleșului și Munții Rodnei, cumpăna apelor Izei și Sălăuței și hotarul satelor Săcel și Dealul Ștefăniței. Din Bistrița, într-o oră și un pic putem fi acolo, două-trei ore de mers pe munte prin zăpadă e o porție zdravănă de sănătate, timpul total necesar nedepășind șase ore.

Din spatele Hanului Țentea se îndreaptă spre Pasul Rotunda (prin Pasul Pietrii) traseul ce urmează creasta principală a Munților Rodnei, lung de peste 50 de km, iar peste drum de han se intră în Drumul Maramureșului, o potecă de aproape 500 km ce cutreieră tărâmul nemuritorilor daci liberi, prima oprire fiind Săliștea de Sus.

Am ales locul de față (cum spun bătrânii satelor), culmea însorită și golașă pe care se ajunge ușor și rapid, după un urcuș de doar 15 minute, oferind priveliști ample, panoramice, și o mare de liniște.

Hanul Țentea, iar dincolo de el poienile presărate la poalele Munților Rodnei.
Naturalețea o învățăm de la natură. Și simplitatea, la fel.
La temelia măreției templului montan stă simplitatea.
Simplitatea este singurul semn sigur de noblețe.
Poarta mulțumirii de sine este deschisă de cheia simplității.
Când împodobește, natura o face simplu, cu măsură, păstrând echilibrul situat la limita imprecisă dintre preaplin și prea puțin.
Farmecul vieții stă pitit în pliurile simplității.
Ținuta de lux a muntelui se asortează cu puritatea câmpului inundat de alb.
Grația este dată de distincția croielii și a combinațiilor simple, dar nu sărace, de culori.
Doar ea, simplitatea, oferă siguranță și statornicie.
Simplitatea nu rupe rândurile, nici gura târgului, nu are prostul obicei de a ieși ostentativ în față… și totuși se impune.
O cărare cotită, proaspăt călcată în decorul spectacolului de simplitate.
Nu prețiozitatea înfrumusețează, ci simplitatea.
Simplitatea e mărunțișul de mare preț…

… la care nu luăm aminte…
… deși este risipit, pretutindeni, pe pământ.
Chintesența sublimului este, dincolo de orice îndoială, simplitatea.
Peisaj de basm. Și poveștile copilăriei sunt croite din lucruri simple.
Și desăvârșirea divină are în compunere un strop de simplitate.
Numai urmând calea simplității se poate ajunge la casa eleganței.
Starea de pace o aflăm doar în simplitatea smereniei.
La capătul firului simplității stă infinitul.
Înălțându-ne pe aripa simplității putem atinge armonia.
Și bunul-gust, și bunul-simț, și buna-cuviință folosesc simplitatea ca portaltoi.
Simplitatea e strălucitoare, precum câmpul iernii scânteind de diamante.
Și puritatea presupune simplitate.
Concluzia: natura e o nestemată nemărginită și nemuritoare.

Peste dealuri ninge domol. Chiar dacă lucrurile de făcut stau movilă pe birou, este cazul să vă luați o recreație de câteva minute (ca pe vremurile fără griji), să vă lipiți nasul de geam și să lăsați gândurile grele să cadă din minte precum fulgii din cer, iar după pauză, alegeți din vraf câte un lucru, în raport de priorități, și purtați-vă cu el de parcă ar fi singurul și ultimul, făcând abstracție de cele rămase în așteptare, căci viața, unică fiind, merită trăită-n tihnă, indiferent de împrejurările aflate mai presus de voința noastră.