Perspective

Aproape zilnic, noul cel necunoscut așterne în calea vieții fiecăruia dintre noi multiple și diverse întâmplări, împrejurări, încercări, întâlniri… pe care, prinși în năvodul grijilor cotidiene, le descifrăm iute, sumar, în prima cheie întrezărită. Abia ulterior, uneori chiar peste ani, conștientizăm că ceva petrecut cândva nu a fost un simplu incident, un accident neglijabil, cum aparent arăta, ci un semn sau un fapt predestinat, încărcat de un rost bine definit.

Curios este că o anume stare sau situație, ori unul și același eveniment istoric, fie de natură națională, fie de factură familială, este tâlcuit și răstălmăcit diferit de cei implicați sau afectați. Unii preferă să privească exclusiv partea plină a paharului, alții sunt subjugați obsesiv de porțiunea lipsă. Ceea ce pentru unii este îndestulător, estetic sau gustos, pentru alții este insuficient, pocit ori fad. Contează din ce unghi și prin ce prismă sunt analizate lucrurile și trăirile, dacă examinarea este făcută la cald și la firul ierbii ori este realizată după necesara decantare temporală, după prealabila înălțare pe mușuroiul care oferă un minim de obiectivitate. Oricum, chiar dacă suntem contemporani și pășim pe același drum, în traista cu amintiri fiecare adunăm altceva, senzațiile și percepțiile fiind uneori diametral diferite.

Un domn în vârstă, cu mintea limpede, deschisă la actualitate și îmbibată de înțelepciune, al cărui singur băiat este stabilit în America, îmi povestea deunăzi că inițial, când soția îl trimitea în mod repetat la magazin, ba pentru un plic de piper, ba pentru o sticlă de ulei, o făcea de fiecare dată bodogănind, nervos că a sa consoartă nu-i face o listă cu tot ce trebuia cumpărat. Cu timpul însă, mi-a destăinuit venerabilul, când a avut revelația că uitarea este inerentă la o vârstă relativ înaintată și că mersul la cumpărături înseamnă mișcare și poate fi privită ca o plimbare ce combate sedentarismul, a pus capăt revoltei. Dacă nu gândim la fel, și curățenia făcută în casă poate să pară o corvoadă, iar serviciul poate fi receptat ca un „scârbici”, dacă îl facem cu lehamite, doar pentru simbrie. Contează nu doar răbdarea și resemnarea, ci și eticheta pe care o lipești pe lucruri, dorința de a te implica și plăcerea de a vedea cum crește rodul muncii mâinilor tale.

După un secol de egalitate în drepturi și de probare indubitabilă a capacităților intelectuale, în lumea largă sau în mintea câte unui bărbat conservator tot mai răzbate ecoul lozincii: „locul femeilor este la crațiță și legănuț”. În România însă, după propriile estimări, aproape 70% dintre judecători sunt doamne și domnișoare ce exercită la nivel de excelență sarcinile profesionale ce le revin. Una dintre dificultățile majore cu care se confruntă magistrații sunt însă legile prost redactate. Dacă actele normative sunt precare, fie concise și confuze, fie întinse și încurcate, vor lăsa loc de întors, vor permite interpretări diferite și implicit ocolirea lor. În lipsa unor prevederi clare și precise, singurele care asigură o aplicare unitară, judecătorii, procurorii și avocații, din pozițiile procesuale ce le sunt conferite, cu toții caută să deslușească care a fost intenția reală a legiuitorului.

Dintotdeauna am trăit cu impresia că profesorii ce compun manualele de limba română, inclusiv criticii de literatură, au darul de a identifica într-o singură strofă felurite semnificații, pe care nici autorul versurilor nu le-a văzut. Este explicabil căci cuvintele, odată alăturate, dobândesc o doză de echivoc, devin un aluat ce poate fi în fel și chip manipulat și deformat, așa cum vorbele sunt adesea deconectate de la context, demontate și asamblate într-un alt format, fiind deturnate din făgașul sensului acordat de cel ce le-a rostit. Prin urmare, cum fiecare înțelege ce vrea, ce știe și ce poate dintr-un text, mă-ncumet să redau câteva fragmente și să interpretez în mod personal o poezie scrisă de poetul indian Rabindranath Tagore, spunând că pune în prim-plan două păsărele fără perspectivă, „care s-au întâlnit sau prea devreme ori poate prea târziu” și care au păreri deosebite despre libertate și captivitate:

Pasărea îmblânzită sta în colivie, pasărea sălbatică, în pădure.

Când le-a bătut ceasul, s-au întâlnit: așa voit-a soarta.

Pasărea liberă strigă: „O draga mea, să zburăm spre pădure!”

Cea închisă șoptește: „Vino-aici, să trăim împreună, înăuntru!”

Pasărea sălbatică zice: „Cum mi-aș putea întinde aripile îndărătul zăbrelelor?”

Vai, strigă pasărea îmblânzită, n-aș ști pe ce să stau cocoțată în cer.”

……………………………………………………………………………………………………………

Dragostea e mistuitoare, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.

Printre zăbrelele coliviei se privesc, zadarnică le este râvna de a se cunoaște.

Numai de noi depinde cum ne colorăm cartea cu povești a vieții.