Rostul debutului cu caracter biblic nu este de a îndemna la lene și delăsare, cum aparent apare, ci la tihna de după trudă, la respectarea cu sfințenie a recreației, a vacanței. Aceste puneri pe pauză a unei vieți împovărată de muncă („Am atâta de lucru, de nici timp să mor nu prea am!”) nu înseamnă timp irosit și bani cheltuiți fără rost, existența efemeră a omului numărându-se nu în atașamente (față de ceva), ci în momente trăite lin și deplin.
Cu ani în urmă, dând curs unei invitații am participat, de fapt, la un „pelerinaj” organizat la domiciliul cuiva care cuvânta cam așa: „Cu banii pe care i-am fi cheltuit în concediu, anul acesta ne-am schimbat faianța și gresia din baie și bucătărie pentru a fi în pas cu ce se poartă acum.” În fața unei asemenea pledoarii n-ai cum să nu remarci zădărniciile dosite în buzunarele dorinței de agonisire, de epatare.
Așa cum omul – oricât s-ar strădui – nu este cu adevărat ceea ce dorește să pară în ochii altora ori ceea ce visează să devină, și nici cuvintele rostite nu-l reprezintă, ci numai faptele în care se sedimentează gândurile zămislite de cuget, tot așa omul este, în sine, numai ceea ce vrea să fie. Și când spun asta îmi aduc aminte de un bătrânel hâtru (membru în biroul electoral pe care îl prezidam pe atunci) ce ne relata că el preferă, din când în când și cu aceeași bani, decât să se îmbuibe cu o caserolă de mici prăjiți acasă, mai bine să servească o ciorbă la restaurant, unde se simte domn: altcineva îi pune mâncarea dinainte și la sfârșit se ridică fără grija spălării farfuriei. Și tot el ne atrăgea atenția că avem, cu toții, de înconjurat prin casă (și de șters praful de pe ele) o sumedenie de produse inutile, cumpărate de „Black Friday” ori pentru că erau puse la raftul cu promoții ori trecute la sectorul cu lichidări de stoc, bani cu care ne-am fi putut răsfăța și răsplăti cu clipe care contează în balanța vieții.
În curând, vine vremea potrivită pentru ieșirea în decorul cu verde crud, la o plimbare „pe dealuri, spre coclauri”, la un picnic cu povești, la o excursie cu rucsacul în spate și, totuși, uităm că avem în apropiere minunate văi montane ce se desprind din Someșul Mare și care ne așteaptă cu brațele deschise să campăm la cort și cu tocană la ceaun, să ascultăm dimineața devreme concertul înaripatelor, să stăm culcați în pajiștile înflorate și să privim cum norii se fac, se desfac și se duc, ca anii, de parcă nici n-au fost vreodată.
Până atunci, vă propun un traseu de parcurs cu mașina, cu suișuri și scoborâșuri (pentru a ne reaminti cum e în viață și câte lucruri deosebite se pot face într-o singură zi), cu ceas de popas și preumblări în cele trei trecători: Șetref – Prislop – Tihuța, imaginile surprinse având încă aspect de iarnă, căci ascensiunea inițială a primăverii către crestele montane se desfășoară lent, cu făgăduiala că, în perioada imediat următoare, culmile albe ale munţilor şi culorile verzi ale versanţilor vor da ochiului impresia unui hotar menit să despartă un anotimp pe sfârşite de altul, ce abia începe, de parcă primăvara goneşte iarna spre înălţimile cerului spre a fi mistuită de soare.
Închei cu un „cuvânt-înainte” al unei cărți scrisă cu sufletul, publicată la scurt timp după terminarea primului război mondial, unde am aflat următoarele: „Închin această carte tineretului. Doresc tineretului dorul de munte. Dorul de munte să-i fie călăuză de pe pragul vremii nouă. Vremea va fi nouă prin îndreptarea sufletelor, spre țeluri mai vrednice decât cele barbare din era care apune. Sau mai bine-zis, care s-a înecat în sânge și ură. Ura și vărsarea de sânge vor fi socotite ca păcatele cele mai rușinoase de omenirea viitoare. Viitorul nu este al forței brutale, ci al frăției. Ca să se dezvolte mai bine frăția, trebuie să-i pregătim o atmosferă sănătoasă, atât morală cât și materială. Această atmosferă se găsește în forma ei cea mai desăvârșită la munte. La munte pier toate deșertăciunile și sperieturile, piedicile cele mai de frunte împotriva duhului frăției. Organizați-vă viața astfel, ca să vă rămână vreme de dus la munte; atunci și munca voastră va fi sănătoasă și bine cumpănită. Cereți pentru toți dreptul la odihnă în mijlocul naturii, dreptul la lumina soarelui, la aerul curat, la codrul verde, la vârfurile dorului de înălțime.” – Cartea Munților, Bucura Dumbravă, 1920.