Aerul curat al iernii îl prețuim abia când dau năvală zilele toride de vară. Numai după plecarea unui om drag regretăm că nu am petrecut mai mult timp cu el. Degrevăm viața de ipoteca nemulțumirilor doar atunci când ajungem să ne spunem: „Dacă mi s-ar mai oferi ocazia de a mai da o tură, aș știi eu cum să trăiesc…” Și acalmia și armonia o apreciem, la justa valoare, abia când bubuitul tunurilor răzbate tot mai aproape.
„Doamne fă-mă o unealtă a păcii tale. Acolo unde este ură, lasă-mă să semăn iubire.” – Sf. Francisc de Assisi
În mitologia greacă, zeița păcii este întruchipată de Irina (Eirene), iar despre sădirea păcii și sporirea stării de seninătate, în Biblie am aflat un text edificator sub aspectul însemnătății acestor lucrări: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu” (Matei 5:9) și trei referiri făcute de apostolul Pavel în cunoscutele sale epistole, una cu titlu de recomandare : „Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace” (Corinteni 7:15), iar două sub formă de binecuvântări: „Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul fie cu voi cu toți!” (Tesaloniceni II 3:16) și „Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toți! Amin! (Romani 15:33)
În clipele de cumpănă pe care le traversăm, când aproape toate „ÎnaltPreaSfințiileLor” tac, cu mâinile adunate-n poală și capul în pământ, Sanctitatea Sa continuă să militeze pentru pace: „În cele din urmă, există vântul dinspre est care suflă adesea în zori. Însă, chiar din estul Europei, din estul unde răsare prima dată lumina, a venit întunericul războiului. Credeam că invaziile din alte țări, luptele de stradă brutale și amenințările atomice erau amintiri întunecate ale unui trecut îndepărtat. Dar vântul înghețat al războiului, care aduce doar moarte, distrugere și ură, a măturat viețile multora și zilele tuturor. Și în timp ce, din nou, câțiva oameni (…) provoacă și alimentează conflictul, oamenii obișnuiți simt nevoia de a construi un viitor care fie va fi împreună, fie nu va fi. Acum în noaptea războiului care s-a abătut asupra omenirii, să nu lăsăm ca visul păcii să se stingă” (Papa Francisc, 2 aprilie), evidențiind, totodată, dezideratul zidit în imnul țării insulare situată în inima Mediteranei și considerată „Roza vânturilor”: „Dăruiește, Dumnezeule Atotputernic, înțelepciune și milă celor care guvernează, sănătate celor care muncesc și asigură unitatea și pacea poporului maltez.”
Indiscutabil, simbolul păcii este, și cred că va rămâne pentru totdeauna, Mahatma Gandhi (1869-1948). În limba română înseamnă Gandhi cel Grozav și într-adevăr e unicat în istorie. Dacă noi ne mândrim cu războinici precum „… cel Bătrân”, „… cel Mare”, „… cel Viteaz”, „… cel Groaznic”, India și-a câștigat independența prin non-violența promovată de Gandhi cel Grozav care propovăduia astfel: „Nu există un drum spre pace. Pacea este drumul.”; „Ura nu poate fi învinsă decât cu dragoste. Răspunsul la ură cu ură nu face decât să mărească amploarea și profunzimea urii în sine.”; „Ziua în care puterea iubirii va învinge iubirea de putere, lumea va descoperi pacea.” Și tot el explica că dacă am putea șterge „eu” și „al meu” din religie, din politică, din economie, în curând vom fi liberi și vom aduce cerul pe pământ.
Elocventă pentru viziunea sa este și o poezie: „Îți ofer pace. / Îți ofer dragoste. / Îți ofer prietenie. / Îți văd frumusețea. / Îți aud nevoia. / Îți simt sentimentele. / Înțelepciunea mea vine de la sursa cea mai înalță. / Salut acea sursă în tine. / Haide să lucrăm împreună pentru dragoste și pace.”
Cuvântul pace mă duce cu gândul și la John Lennon (1940-1980), fondatorul trupei „The Beatles” și autorul hitului „Give peace a chance” (Dați păcii o șansă). Un dedicat pacifist, aflat permanent în linia întâi în lupta pentru dragostea față de aproapele, pentru soluționarea, prin discuții și concesii reciproce, a disputelor de orice fel. Dintre cugetările sale pe marginea acestui subiect delicat sunt de amintit următoarele: „Dacă vrei pace, nu o s-o obții niciodată prin violență.”; „Cu toții îl avem pe Hitler în noi, dar avem și dragostea de pace.”; „Dacă cineva crede că pacea și dragostea sunt doar un clișeu… este o problemă. Pacea și iubirea sunt veșnice.”; „Ieșiți și obțineți pacea, gândiți-vă la pace, trăiți pacea și respirați pacea și o veți avea.”
Din întinsul repertoriu muzical versurile cântecului intitulat „IMAGINE” mi se par reprezentative pentru profundul său crez de viață: „Imaginează-ți că nu există nici un rai, / Este ușor dacă încerci, / Nici un iad sub noi, / Deasupra noastră doar cer, / Imaginează-ți toți oamenii / Trăind pentru ziua de astăzi. /// Imaginează-ți că nu există țări, / Nu e greu de făcut, / Nimic să ucizi sau pentru care să mori, / Și nici o religie de asemenea, / Imaginează-ți toți oamenii / Trăind viața în pace. /// Imaginează-ți că nu există averi, / Mă întreb dacă ai putea, / Să nu fie nevoie de lăcomie ori foamete, / Frăția noastră de oameni, / Imaginează-ți toți oamenii / Împărțind toată lumea /// Tu… ai putea spune că sunt un visător, / Dar nu sunt singurul, / Sper că într-o zi mi te vei alătura / iar lumea va trăi ca una.”