Cântarea (și cântărirea) României

Pentru a nu inspira, cumva, poporul plecat, cenzura comunistă a trecut sub tăcere călăuzitorul poem revoluționar a lui Andrei Mureșanu: Deșteaptă-te române! La fel de nefrecventabil (nici măcar la recitare în cadrul serbărilor școlare) a fost declarat și un alt mobilizator poem pașoptist, de la care însă au preluat titlul și l-au conferit, în anul 1976, festivalului educației și culturii socialiste menit să înlocuiască – de parcă nu puteau coexista – arta cultă cu arta populară, singura care, în opinia „conducătorului iubit” trebuia prețuită și promovată, deși tot despre redeșteptarea conștiinței naționale face vorbire și opera lui Alecu Russo: Cântarea României.

Muzeul Ouălor Încondeiate din Ciocănești.

„În vremea veche… de demult, demult… ceriul era limpede… soarele strălucea ca un ficior tânăr… câmpii frumoase, împrejurare de munți verzi, se întindeau mai mult decât putea prinde ochiul… păduri tinere umbreau dealurile… turmele s-auzeau mugind de departe… și armăsarii nechezau, jucându-se prin rariște… Ferice de oamenii din câmpie, ferice de cei de la munte!… Era vremea atuncea când tot omul trăia fără stăpân și umbla mândru, fără să-și plece capul la alt om; când umbra văilor, pământul și aerul ceriului era deschiși tuturor; iar viața se trecea lină ca un vis; și când ajungeau pe om nevoile bătrâneților și moartea, el se ducea, zicând: „mi-am trăit zilele”, și era sigur că viața lui se va prelungi în copii și moștenirea lui…” – Cântarea României, Alecu Russo

Biserica de lemn din Gruiul Gersei.
La poarta Cimitirului din Ilva-Mică.

Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiet, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?… Nu ești destul de smerită, îndestul de chinuită, îndestul de sfâșiată?” – Cântarea României, Alecu Russo

Catedrala din Alba-Iulia.
Cetatea Țărănească Câlnic.

„Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ? Care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?” – Cântarea României, Alecu Russo

Cristur-Șieu.
Susenii Bârgăului.

„Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate pe coastele dealurilor, limpede și senin ceriul tău, munții se înalță trufași în văzduh; râurile cu brâe pestrițe, ocolesc câmpurile; nopțile tale încântă auzul, ziua farmecă văzutul… Pentru ce zâmbetul tău e așa de amar, mândra mea țară?…” – Cântarea României, Alecu Russo

La poalele Heniului Mare.

„Pe câmpurile Tenechiei răsărit-au florile?… Nu au răsărit florile, sunt turmele multe și frumoase ce pasc văile tale; soarele înrodește brazda; mâna Domnului te-a bucurat cu bunuri felurite, cu pomete și cu flori, cu avuție și cu frumusețe… Pentru ce gemi și țipi, țară bogată?…” – Cântarea României, Alecu Russo

Turme de oi în Munții Rodnei.

„Dunărea bătrână, biruită de părinții tăi, îți sărută poala și îți aduce avuții din ținuturile de unde soarele răsare și de unde soarele apune; vulturul din văzduh caută la tine ca la pământul său de naștere; râurile cele frumoase și spumegoase, pâraiele cele răpede și sălbatice cântă neîncetat lauda ta… O, țară falnică ca niciuna, pentru ce fața ți-e îmbrobodită?” – Cântarea României, Alecu Russo

Munții Piatra Craiului.
Anieșul Mic, la izvoare.

„Nu ești frumoasă, nu ești înavuțită?… N-ai ficiori mulți care te iubesc? N-ai cartea de vitejie a trecutului și viitoriul înaintea ta… pentru ce curg lacrămele tale?…” – Cântarea României, Alecu Russo

Pe culmea Cobășel-Roșu-Ineu.
Lacul Bucura din Munții Retezat.

„Pentru ce tresari? Pentru ce tresari? Trupul ți se topește de slăbiciune; și inima ți se frământă cu iuțeală… citit-ai oare în cartea ursitei?… Aerul mișcă tulburat… vântul dogorește… Îngerul pieirii arătatu-ți-s-a? Nopțile tale sunt reci, visurile turburate ca valurile mărei bătută de fortună… ce-ți prevestesc?” – Cântarea României, Alecu Russo

Altarul din Vf. Țibleș.

„Privește, de la miazăzi la miazănoapte, popoarele își ridică capul… gândirea se ivește luminoasă pe deasupra întunericului… Gândirea, duhul dumnezeiesc ce zidește, și credința ce dă viață… lumea veche se prăvălește, și pe a ei dărâmături slobozenia se înalță!… Deșteaptă-te!” – Cântarea României, Alecu Russo

12 Apostoli – Munții Călimani.

Pentru a putea fi complet decriptat și, mai ales, pentru a putea fi urmat, consider că acest sacru poem merită citit integral, și nu de unul singur, și nici doar o singură dată, căci astăzi, când prada este dosită cu parada, de către demnitari fără demnitate, ne aflăm într-un alt pas de impas pentru a cărui depășire este nevoie de o redeșteptare a spiritului onest românesc; de o renaștere a țelurilor înalte; de o trezire la viață a voinței și credinței naționale curate, adevărate, fără a ne mai vinde viitorul – la vot – pentru nimica-n lume; de un real reviriment de unitate în comunitate, de o resetare a clasei conducătoare, de o redefinire a practicilor publice ce lasă, vădit, de dorit…, fiindcă numai prin mijlocirea unor asemenea prefaceri sociale structurale vom fi, cândva, în stare să regăsim drumul către deplina legalitate, către dreptate (pe toate planurile !!!), către integritate…

Și închei cu o fierbinte rugăminte: „Netezește, Doamne, calea ta sub pașii noștri.” – Biblia, Psalmul 5