Făcând abstracție de concluziile marilor filosofi pe această temă echivocă, personal, cred, cu toată tăria, că bucuria, „bucuria de a trăi” frumos și bogat, constituie sensul și esența vieții oricărui om obișnuit. Odată ce conștientizăm beneficiile bucuriei de a trăi din plin (deplin), de a viețui intens și destins, încetăm, de îndată, să ne mai strecurăm, printre clipe, cu sufletul strâmtorat de stres și cu mintea plecată permanent în pământ, nemulțumiți de „puținul” pe care îl avem și înspăimântați de primejdiile pe care ni le închipuim împrăștiate peste toate locurile în care ne duc pașii. Și tot în fața bucuriei de a trăi curat și cumpătat fiecare clipă – ca și cum ar fi ultima acordată – eclipsează și „desvrăjirea” de viață propovăduită ca soluție pentru dezlegarea de ancorele cu atașamente ce-l împiedică pe om – spun ei – să se înalțe spre cotele desăvârșirii, de parcă a fost trimis pe pământ pentru a efectua o cursă cu obstacole, iar „eliberarea” de minunățiile lumii este singura cale ce duce la linia de sosire. Ca atare, contrar celor ce susțin ideea suferinței, pentru a accesa mântuirea, sau a debarasării de toate, pentru atingerea iluminării, mă-ncumet să spun că suntem aici pentru a ne bucura de fiecare moment, de fiecare cadru al decorului în care ne-a fost statornicit să trăim, spectacolul pus în scenă de natură fiind măreț și înălțător, iar orice altă încercare de imitare este sortită eșecului cât timp creația artistică e doar un kitsch, o copie grosolană, comparativ cu originalul.
Pe traseul ce traversează Muntele Meteora se află două puncte principale de panoramă, două stânci plate situate la o margine de drum unde, în fiecare seară, turiștii din toate colțurile lumii iau loc în lojă (și e gratis!) pentru a privi asfințitul: în tăcere, cu răbdare și ochii ațintiți în zare. Într-adevăr, e inedită această contemplare comună, făcută cu străinii împreună, dar mai deosebită este așteptarea amurgului, fiindcă în traiul de zi cu zi nu prea ne îngăduim (Oare de ce ?) să punem pe pauză treburile de făcut și grijile de tocat pentru a putea privi în pace cerul timp de o jumătate de oră. Și merită cu prisosință la ce desfășurare de forțe cromatice asistăm și la ce prelucrări și preschimbări de imagini o însoțesc.
Și răsăritul e fantastic la Meteora, dar e rezervat exclusiv celor ce au curajul de a „fura” startul zilei.
Sunt oameni pe care-i indispun începuturile și sfârșiturile (și implicit hotarul dintre lumi), preferând lucrurile certe și clare, precum sunt maturitatea, amiaza și miezul nopții ori arșița verii și gerul iernii, în timp ce alții, dimpotrivă, adoră amestecul de lumini și umbre, vremea pomilor în floare ori înveșmântați în frunze zugrăvite de la roșu aprins la galben pal, considerând fermecătoare și capetele vieții: copilăria (fericită) și bătrânețea (tihnită). Atitudinile diferite adoptate denotă o „nepotrivire de perspectivă”, așa cum în materia dreptului familiei este frecvent invocată „nepotrivirea de caracter”, de parcă este imperios necesar (și neapărat culpabil) ca soții să dețină personalități identice, uitând că țărmurile cele mai spectaculoase le găsim acolo unde muntele și marea stau alături, cu soarele deasupra lor.
Și pentru a suplimenta probatoriul în favoarea pasionaților de culori cumulate pe bolta cerească, mai așez alăturat câteva imagini surprinse în Grecia.
Reamintesc și faptul că pentru astfel de priveliști nu trebuie să ne ducem, cu tot dinadinsul, până la capătul lumi, le avem și acasă dacă la timpul potrivit, stăm locului și cercetăm cerul.
Să ne bucurăm de clipă în timp ce o trăim și să aflăm bucurie în a fi și a face.
„Se înșală cine crede că o priveliște e aceeași văzută în aceleași condițiuni; că răsăriturile, amiezile și amurgurile se repetă; că clipele curg monoton. Cine e atent vede și aude pururi altceva. ” – Mihail Sadoveanu.
Și închei cu o urare, pliată pe o recomandare: Să dea Domnul să trăim ani mulți, mulțumiți și mereu atenți la detaliile care fac diferența! Iar dacă somnul dulce al dimineții ne împiedică să savurăm zorii zilei ori dacă apusul nu ne conferă o stare de confort spiritual, propun să ne uităm cu dragoste și recunoștință împrejur, la fiecare om întâlnit pe drum, la fiecare felie de pâine, la fiecare fir de iarbă…, și vom identifica, cu ușurință, o mie de motive să degustăm din bucuria de a trăi.