Singura rețetă de succes pentru prevenirea infracționalității juvenile este educația școlară de natură juridică, obiectiv ce poate fi ușor și rapid atins prin cooptarea în corpul profesoral a unei părți din armata absolvenților de drept.
Dintotdeauna, o societate a fost guvernată de reguli, cu caracter obligatoriu și cu sancțiuni alăturate interdicției sau restricției ce trebuie întocmai și la timp respectată. Dar una era în timpurile îndepărtate, când erau aplicabile doar 10 porunci, de pildă, și alta e situația astăzi, când fiecare părticică a existenței noastre este jalonată de norme de drept, fiind simultan în vigoare mii de legi și ordonanțe.
Ca atare, e nedrept să pretindem copiilor noștri suportarea consecințelor încălcării unor reguli de conduită, dacă nu i-am informat, în prealabil și în mod corespunzător, cu privire la drepturile și obligațiile ce le revin, mai ales că de la vârsta de 14 ani, gradual, dobândesc capacitate de exercițiu și răspund pentru faptele situate dincolo de granițele trasate de legi.
Prin urmare, dacă tot prezumăm, pe cale constituțională, că legea e de toată lumea corect și complet cunoscută, și dacă tot conchidem că nimeni nu poate fi exonerat de răspundere pe motivul necunoașterii sau cunoașterii eronate a legii, e normal să efectuăm o minimă instruire juridică a tinerei generații.
Dacă un minor nu știe cu precizie care este hotarul legii (linia roșie peste care nu se poate trece), e posibil ca acesta să intre în câmpul infracțional și să suporte rigorile legii (și inclusiv oprobriul public) prin însușirea unui bun găsit în parc, prin intrarea în casa colegului, fără acceptul acestuia, pentru a-și recupera bunul ce i-a fost sustras, prin determinarea iubitei de a continua relația sub amenințarea dării în vileag a unor poze intime, prin uciderea câinelui care l-a mușcat sau prin întrebuințarea unei drone de filmat ori a unui detector de metale, fără a obține autorizațiile necesare.
Cu regulile de drept avem de a face la tot pasul și aproape în fiecare clipă, indiferent că urcăm în autobuz ori împrumutăm sau cumpărăm o carte, de exemplu, și e firesc, totodată, ca elevii să cunoască din start pedepsele la care se expun în ipoteza nerespectării regulilor de circulație rutieră, consumului de etnobotanice, tulburării liniștii publice ori adoptării unei atitudini violente, de justițiar.
La fel de utilă e și ocrotirea tinerilor, punându-se accentul pe victimologie, prin prezentarea stărilor și situațiilor în care devin vulnerabili în fața infractorilor înrăiți, nărăviți în fărădelegi, cum sunt accesarea rețelelor de socializare și stabilirea de contacte cu persoane necunoscute, întoarcerea spre casă la ore târzii și pe străzi întunecate ori consumul de alcool sau de tutun din aceeași sticlă, respectiv din aceeași țigară, ce poate conține eventuale substanțe psihotrope.
Rostul procesului educațional, derulat pe parcursul primilor 12 ani de studiu și structurați în cele trei cunoscute acte (primar, gimnazial și liceal), este unul limitat. Nu oferă posibilitatea de a exercita o profesie, cum oarecum se întâmpla pe vremuri, ci numai o pregătire pentru viață, un fundament de cultură generală și o prezentare de orizonturi universitare.
Cum aportul adus de informațiile accesate la atingerea țintei stabilite este unul relativ identic, sau similar, pare nedreaptă (și poate chiar este) ierarhizarea disciplinelor școlare, pe tabla programei de învățământ, asemeni pieselor de șah: limba română și matematica formează perechea regală, rolul de bieți nebuni este dat istoriei și geografiei, pe cai mari sunt limba străină și biologia, fizica și chimia sunt poziționate în turnuri, în timp ce celorlalte materii le este rezervată doar calitatea de pioni, ale căror ore pot fi sacrificate de dragul celor privilegiate.
Curios este și faptul că disciplinele școlare nu sunt așezate pe trepte, în raport de gradul în care contribuie la clădirea culturii generale, la formarea și dezvoltarea personalității, ori de procentul de utilitate a informațiilor dobândite, în traiul de zi cu zi.
Cred că e absolut necesară adaptarea programei școlare la nevoile tineretului și la vremurile pe care le trăim, egalizarea valorică a disciplinelor școlare, fără a se mai pune accentul pe materiile care acum fac doar diferența în competițiile și clasamentele pe care școala le promovează permanent. Nu memorarea contează și nu doar să cunoști lecția până a doua zi are importanță, ci imaginația, logica, puterea de analiză și sinteză, capacitatea elevului de a raționa, de a-și pune întrebări și de a afla răspunsuri. În epoca internetului, ce oferă în orice chestiune informații vaste și detaliate, e anacronic să pretinzi unui elev să învețe „cuvânt cu cuvânt”, să redea automat și să rețină cunoștințele doar până la următoarea lecție, când „fișierele” sunt integral șterse. E dincolo de orice îndoială că pentru a fi sedimentate și adecvat arhivate, informațiile trebuie să fie restrânse și repetate, altminteri e o trudă fără rod și fără rost.
Îndemnul: „Minte sănătoasă, într-un corp sănătos” e arhicunoscut, încă din antichitate. În pofida acestui fapt, noi nu prea punem preț pe armonia dintre trup și spirit, pe consensul dintre eul personal și colectivitate, pe echilibrul emoțional, pe mulțumirea și stăpânirea de sine, pe curățenia sufletească, căci dacă le-am avea în vedere ar fi imediat înaintate în grad educația fizică (s-au stins concursurile sportive dintre clase și școli), educația sanitară (inclusiv de prim-ajutor, și mai ales pe tărâmul prevenirii natalității nedorite), educația religioasă (fiind de notorietate că orice credință așează virtuțile în prim plan) ori educația psihologică, în condițiile în care stresul și depresia sunt adesea întâlnite în rândul elevilor, iar adolescența este creuzetul în care intră copilul de astăzi și iese adultul de mâine, în urma unor complexe și teribile reacții psihice și fiziologice, fiind de departe cea mai frumoasă și mai furtunoasă perioadă din viața unui om.
Pe de altă parte, orice teorie, rămasă la stadiul de hârtie, și orice lucru enunțat, fără a se oferi explicații pertinente cu privire la componenta pragmatică, rămâne la stadiul de lucru abstract, ce nu permite aplicarea cunoștințelor acumulate la viața de toate zilele. Știm pentru o zi sau două din ce este compus plămânul (inclusiv simptomele de boli), dar nu ni se spune despre exercițiile regulate de respirație și beneficiile lor, ni se povestește despre formele de relief și despre botanică, dar nu ne sunt exemplificate în natură, deși este de netăgăduit, că drumețiile pe dealurile dimprejurul localității și excursiile la obiectivele turistice din județ, valorează sub aspect informațional cât zece cărți învățate pe de rost în clasă sau acasă.
Și ar mai fi câte ceva de înlăturat: spiritul competitiv exacerbat, goana după note mari, ghiozdanul greu, precum o geantă de scule, și tot ce trece peste frontiera celor opt ore de muncă zilnic, căci nu e drept să pretindem copiilor noștri ceea ce noi nu facem ori n-am fost în stare a înfăptui, și mai ales să le furăm copilăria, feerică și fericită, de dragul unei iluzorii vieți împlinite și îndestulate.