Începem prin a număra până la zece, continuăm prin a ne antrena abilitățile în calcule complicate, derulate în diverse ecuații, și sfârșim prin a face simple și sărace socoteli. Prin mijlocirea numerelor partajăm spațiul și timpul, cântărim materia, efectuăm măsurători și întocmim clasamente. Nu doar ce avem este consemnat în cifre ( numerele topografice, valoarea nominală a bancnotelor, tăblițele de înmatriculare auto…), ci și cine suntem, fiecăruia fiindu-ne alocată o înlănțuire de cifre pentru identificare (codul numeric personal), cum și răstimpul dintre punctul de plecare și linia de sosire, consemnat pe cruce, tot într-o înșiruire de numere este exprimat.
Unele numere sunt însă încărcate de semnificații. Numărului 1 i se atribuie o aură divină, cu motivația că există un unic Dumnezeu, în timp ce numărul 2 reprezintă cuplul, cu rol de celulă de bază a societății. Numărul 3 ne aduce aminte de Sfânta Treime și de numărul grațiilor, iar cifra 4 de evangheliști și anotimpuri. Numărul 5 relevă degetele de la o mână și elementele ce compun temelia telurică (apă, foc, lemn, metal și pământ), în timp ce numărul 7 evidențiază zilele săptămânii, culorile curcubeului, stelele Carului Mare, notele muzicale, minunile lumii, colinele Romei și marile virtuți (dragostea, credința, tăria sufletească, speranța, inteligența, cumpătarea și dreptatea). Numărul 9 pune pe tapet planetele și durata formării fătului, numărul 10 te duce cu gândul la porunci, iar numărul 12 la apostolii lui Isus Hristos și zeii din Olimp, la lunile anului și la zodii.
Îmi spunea cândva un cunoscut: „Pe mine m-a urmărit necontenit un număr format din două cifre, data nașterii fiind dublul acestui număr, sub care am fost așezat apoi între coperțile catalogului școlar. Nici ulterior nu m-a părăsit, fiind postat la intrarea blocului în care am domiciliat o vreme, ulterior pe uşa apartamentului în care m-am mutat, iar acum pe autobuzele ce duc spre cartierul în care am casa de locuit. Pe de altă parte, fiica mea a văzut lumina lumii în ziua în care, cu ani în urmă, trecuse în neființă bunicul meu; mama mea și mama mamei mele (bunica mea), întâmplător sau nu, au spus „Stop joc” în aceeași dată, la ani distanță desigur, iar tatăl meu a tras inopinat cortina peste viață tocmai de ziua sorei mele, care la rândul său a născut exact de ziua soțului ei”.
Într-adevăr, neașteptate și neînțelese sunt atât înlănțuirea iremediabilă cu un anume număr, cât și aceste curioase congruențe (suprapuneri), aceste bizare potriviri incidentale a două evenimente comise de calendarul pe care îl parcurgem ca pe o scară în spirală. Unii obișnuiesc să le ia sub „beneficiu de inventar”, cum se spune pe tărâm juridic, și să le lipească eticheta de „nimereli” ale hazardului, în timp ce alții spun, plini de credință, că dimpotrivă, au semnificative semnificații, inclusiv de natură mistică, căci un număr sau chiar două alăturate, ori poate o combinație aparte de numere, poate defini un om, îi poate marca traiectoria sau îi poate dezvălui traiul, meritele şi păcatele, realizările și „rateurile”.
Nu știu care dintre ei au dreptate și nici dacă astrele pot învinge amprenta genetică și anturajul în formarea și exprimarea personalității umane, dar dacă tot am povestit de paradoxuri, alăturat am să așez câteva versuri scrise de minunatul Minulescu:
„N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Și nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate,
Cei câțiva cititori de carte –
Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-aș fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să știu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creștin,
Și n-am rămas decât… Cel care sunt!…
