„Dilema veche” a vieții (În ce măsură ne lăsăm la discreția liberului-arbitru?) poate fi abordată fie prin adoptarea unei atitudini pasive, de așteptare și de acceptare a amestecului existențial, a întâmplărilor și împrejurărilor ce vin de-a valma în vadul viețuirii, fie printr-o conduită participativă.
Prinși în năvodul grijilor (ce se dovedesc, nu o dată, doar fleacuri și spaime), avem obiceiul de a sta spășiți (și chiar plictisiți) în tiparul cotidian, fără a ne abate de la bătătorita cărărușă impusă de conveniențe (pe ruta acasă-școală sau serviciu-magazin și retur); fără a ne reaminti că avem și posibilitatea de a călca și alăturat rânduielilor, de a ne revărsa dincolo de rutină, de a ne „dezlega câte o țâră de la țăruș”, turnând câte un strop de mov peste tot ce-i tocit și tern.
În fond, nimeni nu ne poate împiedica, ca după programul de lucru sau la sfârșit de săptămână ori în timpul concediului de odihnă, să ne respectăm…, să ne răsplătim…, să ne răsfățăm… Nu lăfăindu-ne în „scumpeturi și sofisticării”, cum cred unii că se face, ci colorându-ne viața cu plăceri simple, cu bucuria noului și ineditului, cu uimirea proprie celui care n-a ajuns încă la concluzia că le-a văzut pe toate, cu emoția ce ne ține în priză și ne oferă câte o surpriză.
În acest scop, putem, de pildă, să alegem o zi în care să facem numai ceea ce ne place sau exclusiv altceva și altcumva: în care să nu scoatem mașina din parcare, să stăm în pijama și să vizionăm filme ori să ascultăm simfonii; în care să ne cufundăm în șezlong, la umbră de nuc, și să citim îndelung; în care să nu gătim și să nu înfăptuim nimic; în care să nu luminăm nici un ecran și să nu dăm „click pe nici un link”; în care să ne plimbăm agale prin parc ori să ne relaxăm pe malul unei ape de munte sau într-o pajiște înflorată, cu privirea pironită pe cer…
Cu puțină bunăvoință (stârnind inițiativa și aprinzând imaginația), orișicine se poate avânta dincolo de realitatea plată, imediată, înfrumusețând-o și învolburând-o, căci nu viața veșnică contează, ci veșnica înviorare a vieții, acordând atenție la perspective și profunzimi, la nuanțe și rezonanțe…
Și dacă nu aflăm prin preajmă mov, pentru însuflețirea lutului lustruit din mintea și din inima noastră, eficientă este și o clipă de „roz-bombon”, când ne permitem să alergăm desculți prin ploaie; să povestim la un pahar de vin; să râdem, în lacrimi, cu prietenii dragi…
În același sens, relevante sunt și trei proverbe evreiești: „Dacă nu putem face ce vrem, atunci să facem ce putem”, conștientizând că „Fiecare moare, dar nu fiecare trăiește” și că oricum „Viața este prea scurtă, pentru a ne grăbi”.