„Regii din Egipt sileau pe juzii lor să facă pe altar următorul jurământ: nu ne vom abate din calea cugetului nostru, nici la porunca regilor” (M.E. de Montaigne)
Independența judiciară este prima cerință a civilizației, esența democrației, premisa principală a statului de drept și garanția fundamentală a procesului echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană fizică sau juridică, ce caută a-și apăra în instanță drepturile și libertățile.
Există însă independență judiciară numai dacă justiția se află într-un echilibru efectiv cu celelalte puteri ale statului, la adăpost de orice influență a legislativului sau executivului și mai presus de orice interese care ar putea să-i știrbească integritatea.
Ca atare, autonomia judiciară trebuie să fie intangibilă și să fie respectată întocmai, de întreaga societate, potrivit rolului și rostului ce îi revine.
„Este drept ca ceea ce-i just să fie urmat; este necesar ca cel mai puternic să fie ascultat. Justiția fără forță e neputincioasă; puterea fără justiție este tiranică. Justiția fără forță este contestată, pentru că există totdeauna oameni răi; forța fără justiție este condamnabilă. Prin urmare, trebuie să punem la un loc justiția și forța, și pentru aceasta să facem ca ce-i drept să fie puternic și ce-i puternic să fie drept. Dreptatea este un lucru discutabil; puterea se recunoaște fără nici o discuție. Deci n-avem decât să dăm putere justiției” (B. Pascal)