Vederea unui arbore genealogic ne prilejuiește revelația rădăcinilor din care am răsărit și a ramurilor ce vor da din trunchiul nostru, ne oferă abstracta imagine a șirului de strămoși ce s-au perindat de-a lungul uliței întortocheate a mileniilor ca să putem licări și noi un pic pe firmamentul lumii, și a tuturor celor care vor urma pe rând după noi. Un domn avocat îmi destăinuia cândva că obișnuiește să se roage cu sârguință nu doar pentru familia sa, ci pentru oricine, străin sau simplu cunoscut, despre care a aflat că a fost îngropat, a căzut la pat ori într-o grea patimă. De atunci o mai fac și eu câteodată, senzația pe care o încerc de fiecare dată fiind una nelămurită, determinată poate de vremelnica părăsire de sine, de eliberarea de „EU” și „Exclusiv pentru mine și ai mei”, chiar dacă ruga are un scop precis și doar o durată determinată.
Același sentiment îl resimt și când readuc în prim-plan pentru o fărâmă de clipă un înaintaș care a lăsat în urmă o dâră de lumină, asemenea meteoritului ce fulgerător sfâșie întinsul cerului, gândindu-mă însă cu milă și la toți cei care s-au născut, au iubit, au rodit și au murit fără a lăsa urme și de care s-a ales astfel praful uitării. Nu o sufăr nicicum și chiar mi-e silă de uitarea care se depune în strat gros peste trecutul aflat dincolo de bunici, modestul meu demers fiind și o formă de protest, și o dovadă de duioșie dăruită cu drag nu doar persoanelor memorabile, care au însemnat câte ceva pentru o comunitate, ci și celor care au sperat și au suferit fără a lăsa vreun semn, retrăgându-se tăcuți în parcul celor mulți și necunoscuți.
De Albert Berger ne mai amintește acum doar strada ce-i poartă numele și care face legătura între Piața Mică și Casa de Cultură a Municipiului Bistrița. S-a născut la data de 30.09.1864 în satul Săcărâmb (Certeju de Sus – Hunedoara) și a decedat la data de 12.03.1936 la Bistrița. Între cele două momente Albert Berger a studiat științele naturii, matematicile, istoria și teologia la Universitățile din Tubingen, Leipzig, Berlin (Univ. Frederic Wilhelm) și din Cluj (Univ. Franz Joseph), unde a și obținut titlul de doctor în anul 1888. În cursul aceluiași an a primit postul de profesor la Gimnaziul Evanghelic din Bistrița, al cărui director a fost în perioada 1914-1929 (când instituția se mutase deja pe actualul bulevard Liviu Rebreanu), și simultan i s-a încredințat custodia arhivei orașului Bistrița unde s-a făcut repede remarcat prin modul științific de ordonare, transcriere, publicare și depozitare a documentelor. Nicolae Iorga, ce a beneficiat de rezultatul muncii depuse de Albert Berger – cartea „Pagini alese de însemnări de călătorie prin Ardeal și Banat”, aparținând marelui istoric român, fiind precedată de o perioadă de studiu petrecută la Bistrița – a declarat la un moment dat că „Albert Berger este un model ca om de știință și arhivar”. Și în viața comunității locale Albert Berger s-a implicat activ, masiv și îndelung, fiind membru al Consistoriului Județean și președinte al Băncii Bistritzer Distriktssparkasse.
Până nu de mult rolul de piedică în calea uitării, ce mătură totul în cale ca pe niște fleacuri și firicele de praf, îl îndeplinea și o placă comemorativă așezată pe fațada unei case de pe strada Nicolae Titulescu din Bistrița ce atrăgea atenția trecătorilor că acolo a locuit Albert Berger. Îmi place să cred că a fost desprinsă de pe perete pentru a facilita o eventuală renovare a clădirii și că va fi apoi amplasată la loc. Actualul proprietar ar trebui să realizeze că o asemenea mențiune conferă un plus de valoare patrimonială casei pe care o deține.
Uneori mai joc câte o variantă simplă la Loto 6/49, dar o fac de fiecare dată cu gândul că numai pe această cale mi-aș putea permite achiziționarea unei străvechi case țărănești, pe care să o strămut la oraș, ori a unei case cu personalitate cum sunt în partea din sus a Cartierului Unirea, cu portal de intrare, curte interioară, beci cu boltă, ziduri groase de piatră și tavane cu grinzi de lemn lustruit, în care să deschid un mic muzeu cu lucrurile vechi, ce au trecut dintr-o mână în alta și care au ajuns acum întâmplător în posesia mea. Sunt doar vise frumoase, „însiropate” cu speranță, căci niciodată nu s-a întâmplat să câștig ceva fără de trudă. În schimb, pot face altceva chiar astăzi: să-mi plec genunchii și să mă rog pentru străbuni, pentru toți cei care nu mai sunt, cunoscuți sau necunoscuți, pentru Albert Berger și pentru „Oamenii Mari” ai Bistriței și Năsăudului.