Din dorința de a aduna la un loc marile personalități locale (cu mențiunea că informațiile vor fi minime și orientative), am să deschid astăzi categoria „Locuitori de seamă”, cu cine altul, dacă nu cu Florian Porcius, un înaintaș de-al meu, nu de neam, ci de drumeție în Munții Rodnei, dar mai ales de profesie, acesta fiind o vreme judecător la Năsăud, instanță la care, la un secol și ceva distanță, mi-am petrecut și eu anii de ucenicie în magistratură.
Florian Porcius, născut la Rodna în anul 1816, fiul lui Precup Știopan și al Ioanei Porcu, crescut de bunicul matern, preotul Gherasim Porcu, motiv pentru care a și preluat numele acestuia (latinizându-l: Porcius), a urmat școala primară la Rodna, școala normală militară la Năsăud (cu predare în limba germană), studiile liceale la Cluj și Blaj, iar cele universitare la Viena. A fost învățător la Rodna și Zagra, a îndeplinit diverse funcții administrative la Reteag, Coldău, Beclean și Rodna, fiind promovat ulterior judecător la Tribunalul Năsăud, iar mai apoi vice-căpitan al Districtului Autonom al Năsăudului.
A luptat cu dârzenie pentru drepturile românilor din Ținutul Năsăudului, făcând parte (alături de Gavril Pop și Vasile Nașcu) din delegația ce a înmânat împăratului austriac Ferdinand I, în anul 1848, un memoriu cu doleanțele grănicerilor năsăudeni (motiv pentru care a și fost întemnițat la Cluj de autoritățile revoluționare maghiare), iar în anul 1867, împreună cu Vasile Buzdug a depus la Dieta din Pesta o petiție legată de soarta averilor grănicerești, în urma căreia o comisie formată în acest sens, a dat dreptate românilor năsăudeni.
În pofida acestor fapte demne de tot respectul și recunoștința noastră, faima (poate chiar nemurirea pământească, atâta câtă este) a dobândit-o însă pe tărâm botanic, fiind unul din creatorii terminologiei botanice din România, un explorator pasionat al Munților Rodnei, unde a descoperit noi specii de plante, unele chiar endemice (cu un areal restrâns, chiar cu aspect de ultim refugiu), dintre care două îi poartă numele: Festuca Porcii (o specie de iarbă, de păiuș) și Saussurea Porcii, o plantă rară cu tija înaltă, cu frunze înguste și alungite, de un verde argintiu pe fața interioară, cu florile dispuse în buchet și compuse din mici inflorescențe albăstrii, înconjurate de o beteală albă de puf. Se spune despre această plantă că este Sfântul Graal al plantelor din Ardeal, fiind căutată decenii de-a rândul, considerată dispărută, dar redescoperită în anul 2014, într-un habitat de mlaștină și turbărie, situat la aproape 1800 m altitudine, în Munții Rodnei.
Florian Porcius a stabilit și menținut contacte strânse cu marii oameni de știință din acest domeniu, inclusiv din Vechiul Regat al României (Dimitrie Brândză, fiind unul dintre ei), fiind autor și colaborator al mai multor lucrări de specialitate și posesor al unui ierbar impresionant. Ca o recunoștere a meritelor sale de savant și reputat deschizător de drumuri, în anul 1882, a fost ales membru cu drepturi depline al Academiei Române, iar în Grădina Botanică din Cluj a fost așezat la loc de cinste bustul său.
A murit în anul 1906, la Rodna, unde a și fost înmormântat.