Un nume, bun de purtat prin lume. Un simplu nume, care nimic nu mai spune bistrițenilor și năsăudenilor – ori mult prea puțin și pentru prea puțini dintre ei. În schimb, un nume simbol, un nume preschimbat în renume prin focul meritelor și care se află adesea pe buzele clujenilor, căci în Cartierul Zorilor, de aproape 10 ani, prin parteneriatul încheiat între Consiliul Municipal Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, s-a deschis pentru public un parc-pădure de aproape trei hectare, ce poartă denumirea de „Iuliu Prodan”, profesorul care, din câte se pare, a avut inițiativa plantării acestor arbori deosebiți. Pe această pârtie bătută bine de alții ne-am putea da drumul și noi, bistrițenii, pentru a pune în valoare „paradisul în paragină” dimprejurul Colegiului Național „Liviu Rebreanu”. Cu costuri minime, prin îndepărtarea gardului, toaletarea copacilor și amplasarea unor bănci de-a lungul unor alei pietruite, pe B-dul Republicii ar putea rapid răsări un parc-pădure reconfortant, care să poarte numele creatorului: „Profesor Livius Gubesch” și care să devină locul preferat de întâlnire al liceenilor.
În ceea ce-l privește pe Iuliu Prodan, acest strălucit dascăl și om de știință s-a născut la data de 29.10.1875 în comuna Chiochiș unde, actualmente, îi este dedicată o casă memorială și unde școala din localitate îi poartă numele. Clasele primare le-a făcut în satul natal, după care a urmat „Gimnaziul inferior armeano-catolic” din Gherla (1886-1890) și „Gimnaziul superior românesc” din Năsăud (1890-1894). La Năsăud a avut marea șansă de a-și întâlni mentorii: pe profesorul Artemiu Publiu Alexi (cel căruia îi revine, printre altele, meritul de a pune la punct parcul fostului gimnaziu grăniceresc din Năsăud) și pe juristul Florian Porcius, un botanist de talie mondială. Din acest motiv, după un an de teologie, Iuliu Prodan a schimbat macazul educațional, optând pentru cursurile Facultății de Geografie și Științele Naturii a Universității din Cluj.
După absolvirea studiilor universitare se întoarce la Năsăud, ca profesor, unde rămâne timp de trei ani: 1900-1903. Oricâte glume proaste s-ar face pe seama poreclei date Năsăudului: „Orașul Academicienilor”, în sensul că și l-au apropriat, ca fiind de-al lor, luându-l în considerare la numărătoare, și pe eruditul trecător ce a coborât din tren ca să bea apă de la țâșnitoarea din gară, adevărul este unul singur: poți număra pe degetele de la o mână câte instituții de învățământ din Transilvania se pot lăuda cu atâția academicieni câți s-au înălțat de la catedrele și din băncile actualului Colegiu Național „George Coșbuc”. Și este perfect justificat ca acest aspect să fie făcut cunoscut prin toate mijloacele. În acest sens, așa cum vedem prin filmele americane, pentru ca „bobocii” din clasa a IX-a să afle de îndată de „Marii Oameni” care s-au format intelectual la Năsăud, holurile străvechiului așezământ școlar ar putea fi tapetate cu tablourile tuturor celor care au dobândit notorietate academică ori care au repurtat victorii de răsunet pe câmpurile de luptă ale vieții pornind la drum din Năsăud, iar dacă, vreodată, năsăudenii vor deține și un parc spațios (în acest scop stadionul s-ar putea strămuta „în capătul satului”, pe platoul „Podireiului”, situat în stânga Someșului”, de pildă, cum se încearcă în prezent și la Bistrița), ar fi foarte potrivit ca aleile să fie străjuite de statuile iluștrilor înaintași, asemeni „Câmpiei Libertății” din Blaj, celălalt focar de cultură românească din Ardeal.
După plecarea din Năsăud, Iuliu Prodan a activat ca profesor la Gherla, Eger (Ungaria) și Sombor (fosta Iugoslavie), fiind numit apoi, în anul 1919, ca profesor la Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj, unde a urcat toate treptele carierei universitare, ocupând și funcția de director al „Grădinii Botanice”. Pentru întreaga activitate științifică desfășurată, materializată în zeci de lucrări de floristică, studii de vegetație și ecologie vegetală, Iuliu Prodan a fost declarat membru de onoare al Academiei de științe din România (21.12.1935) și i s-a decernat titlul de membru corespondent al Academiei Române (02.07.1955), această ultimă distincție fiindu-i acordată cu patru ani înainte de clipa trecerii spre tărâmul veșniciei, petrecută la Cluj în data de 27.02.1959 și primită cu simplitatea sentimentului datoriei împlinite.
Și dacă tot am povestit de un mare cărturar, de un mare caracter, cred că s-ar preta să închei cu o cugetare a regelui Solomon: „Un nume bun este mai de dorit decât o bogăție mare, și a fi iubit prețuiește mai mult decât argintul și aurul.”