De-a lungul mileniilor, supunerea față de stăpânire propovăduită de Sf. Apostol Pavel în „Epistola către romani” 13 : 1, a fost adesea invocată pentru a păstra asuprirea popoarelor:
„Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu; și cei ce se împotrivesc, își vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele, și vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te că nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-l răzbune și să-l pedepsească pe cel ce face rău. De aceea trebuie să fiți supuși nu numai de frica pedepsei, ci și din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiți și birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Dați tuturor ce sunteți datori să dați; cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea.”
Textul biblic are un conținut îndoielnic, explicabil prin contextul istoric în care a fost scris (primii creștini au fost prigoniți și era de evitat un conflict deschis cu mai-marii omenirii), dar de care, din păcate, s-au folosit din plin tot felul de împărați nebuni și regi netrebnici, ce s-au considerat trimișii lui Dumnezeu pe pământ; stăpânii de sclavi, și chiar mănăstirile ce și-au lucrat marile moșii cu miile de robi; ori nobilii ce au legat pe bieții iobagi de glia feudei și i-au împovărat de biruri.
Au fost însă și oameni care au nesocotit preceptele biblice ce îndemnau la supunere și resemnare oarbă în fața stăpânirii, a sorții și a sărăciei, care au avut tăria de a schimba cursul istoriei, de a se ridica împotriva unei asupriri reprobabile și de a lupta pentru schimbarea unei situații inumane și degradante pentru comunitate.
Un astfel de om temerar și tenace a fost Ștefan Cute a lui Onu Nimigean, alias Foldrei Kutja Stephan (kutja având înțelesul de câine), cum a fost poreclit de dregătorii pe care i-a deranjat. În documentele vremii era descris ca autorul tuturor relelor, instigatorul de frunte a valahilor someșeni, corifeul rebel ce a fost de trei ori la Viena și a făcut la Guberniul Transilvan o mulțime de pâri și plânsori, nemulțumirile exprimate la adresa asupririi exercitate de sașii bistrițeni făcând obiectul mai multor comisii guberniale.
Deși un simplu țăran feldrihan, Ștefan Cute s-a dovedit a fi un justițiar neînfricat, călăuzit de un crez luminos și o credință nestrămutată, de la care nu a dezertat, chiar dacă în noiembrie 1761 a fost încarcerat la Bistrița. El a fost conducătorul Revoltei Districtului Năsăudean (23 Pagorum ex Districtus Bistricensi), desfășurată în perioada 1755-1762, cu aproape trei decenii înainte de Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan.
La această răzmeriță au participat 2 sate de pe Valea Șieului : Nagyfalu (Mărișelu) și Sz. Ivany (Sântioana) și 21 de sate de pe Valea Someșului : Illva, Lesch (Leșu), Mayar (Maieru), Rodna, Sz. Gyorgy (Sângeorzul Român), Foldre (Feldru), Varajre (Nepos), Nagy Rebre (Rebra), Kis Rebre (Rebrișoara), Naszod (Năsăud), Hordo, Telts (Telciu), Moccod, Mittye (Mititei), Runk (Runcu Salvei), Zagra, Pojan (Poienile Zăgrii), Gauren (Găureni), Supplaj, Bikis (Bichigiu) și Szalva – 23 de sate care au avut curajul de a rosti laolaltă un NU răspicat și în mod repetat, chiar dacă asupra lor s-a revărsat o urgie plină de ură.
În perioada respectivă Ținutul Năsăudului se afla în subordinea magistratului bistrițean, ce deținea monopolul crâșmăritului, morăritului, pescuitului, vărăritului și pășunatului, iar locuitorii nu erau tratați ca oameni liberi, cum au fost secole-n șir, ci ca iobagi, fiind supuși la o serie de impuneri și constrângeri de natură feudală : zeciuiala, diverse plocoane, prestații în lemne, servicii de cărăușie, taxe pentru munți și alte impozite grele, impuse arbitrar și abuziv.
Pentru schimbarea statutului someșenilor, Stefan Cute s-a deplasat în câteva rânduri la Curtea Imperială din Viena și la Guberniul Transilvan din Sibiu, adoptând de fiecare dată o atitudine energică și neînfricată, iar mai apoi, împreună cu delegații districtuali, a hotărât să nu mai recunoască autoritatea sașilor bistrițeni și să nu mai respecte jurisdicția magistratului bistrițean asupra locuitorilor satelor, afirmând că „Vidicul Bistriței” nu mai există și că singurul care mai poate porunci în aceste ținuturi este împăratul. Ca urmare a hotărârii luate, au fost instalați în funcție juzi români, s-a refuzat darea dijmei, dările culese de preceptori au fost împărțite, ca și venitul din crâșma Rodnei, fiind spartă chiar și lada cu vămi de la moara din Nușfalău.
În urma acțiunilor fără precedent întreprinse, la data de 15.02.1760 Guberniul Transilvan a adoptat o hotărâre istorică, prin care districtul valah era declarat liber, iar locuitorii obligați doar la plata unei taxe contribuționale, decizie care a fost însă atacată cu recurs la Curtea Imperială de către magistratul bistrițean.
Ulterior, realizând că singura cale de a scăpa de asuprirea sașilor bistrițeni este militarizarea Văii Someșului, Ștefan Cute a militat pentru înființarea unui regiment de graniță la Năsăud, fiind recompensat pentru serviciile aduse cu gradul de sublocotenent într-un regiment de dragoni.
Raportat la eroismul și îndârjirea cu care a luptat pentru drepturile satelor someșene, e urât și nedrept să lăsăm uitarea să se aștearnă peste măreția unui țăran român care a avut puterea și priceperea de a însufleți norodul cu un ideal și de a încolona în spatele său 23 de sate, gata de orice jertfă, pentru aducerea lui la îndeplinire.
Fie în veacul vecilor numele său păstrat și pomenit.